Episoder
-
Today I bring you a dialogue with the writer Defne Suman from FILIT, a.k.a The international Festival of Literature and Translation in Iasi. We talked about her writing in general, but also about The Silence of Scheherazade which has recently been translated into Romanian by Irina Bojin at Humanitas Fiction Publishing House. Our conversation is entirely in English without a Romanian translation and it took place in a room at The House of Museums in Iasi. Enjoy our conversation and please look up her amazing novel about the city Smirna and resilience.
Azi vă aduc un dialog cu scriitoarea Defne Suman din inima FILIT-ului, a.k.a Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași. Am vorbit despre scris în general, dar și despre Tăcerea Șeherezadei recent apărută în traducerea Irinei Bojin la Humanitas Fiction. Acest interviu este în întregime în engleză, fără inerpret în română. Ascultare plăcută și sper să vă motiveze să-i căutați romanul „Tăcerea Șeherezadei”, despre orașul Smirna și reziliență. -
De multă vreme îmi doream să vorbesc cu Raluca Nagy, încă de când am citit Un cal într-o mare de lebede și, atunci când am văzut că va veni la FILIT, am știut că e momentul potrivit. Asta pentru că șansele s-o întâlnesc pe Raluca în România nu sunt foarte mari și nici dese, a venit tocmai din Insula Jeju, Coreea de Sud, pentru a fi alături de noi la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași. Din fericire, am reușit să vorbim mai pe larg în agitația și gălăgia plăcută din Casa FILIT. Ne-am aventurat pe tărâmul memoriei, rănilor și a altor dragoni, Raluca ne-a vorbii despre asemănările dintre Vietnam și România copilăriei sale – asemănări care vin pe fondul amintirilor senzoriale, despre blocaje și despre șocul descoperirii faptului că București seamănă cu Saigonul. După ce am terminat de citit Despre memoriile femeii și alți dragoni, am vrut mult să o întreb ce crede despre empatie și acum am avut ocazia. Îi urez bun venit acasă Ralucăi Nagy și pe voi vă îndemn să îi căutați cărțile apărute la Editura Nemira.
Click și ascultare plăcută, suntem la episodul 51 la Perfect Contemporan, mulțumesc că ne asculți în continuare. -
Manglende episoder?
-
Am vorbit cu poetul Șerban Mihalache despre cartea sa de poezie „Vom trece de Marte dar nu imediat” (Casa de Editură Max Blecher). Ne-am aventurat puțin pe terenul debutului, dar discuția noastră a fost diversă și cuprinzătoare pentru că Șerban ne-a spus mai multe despre viziunea sa asupra limbajului. De exemplu, este bine să stăpânim noi limbajul când scriem sau să ne stăpânească el pe noi? Cum putem folosi în siguranță cuvintele și cum să nu ne fie „frică” de ele? Sunt titlurile fundamentale în poezie? În același timp, după această discuție amplă și interesantă, am rămas cu câteva teme de gândire și poate și cu o dorință de a explora eu însămi mai multe limbaje, reamintindu-mi încă o dată și inevitabil cât de importantă este această diversitate a cunoașterii. Podcastul cu Șerban, n-o să vă mint, e ca un performance și dacă nu l-ați auzit citind încă poezie, aveți o mostră la finalul întâlnirii.
Am ajuns așadar la episodul 50 la Perfect Contemporan, mulțumesc că ne urmărești și ascultare plăcută!
**Muzica de intro /outro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Am vorbit cu Cristina Ispas despre antologiile Retroversiuni (Editura Paralela 45), antologii care reunesc proze scrise de femei. Cel mai recent volum a avut ca temă „Blocaje” și este coordonat de Cristina Ispas și Victor Cobuz. Pentru că următoarea antologie va avea o temă aleasă de Victor, sper să ne bucure și acesta cu o discuție despre Retroversiuni la momentul potrivit. Cristina Ispas ne-a vorbit despre cum a luat naștere ideea Retroversiunilor, dar și despre revendicare și despre așa-zisa autoizolare a autoarelor femei. Ne izolăm dacă publicăm astfel de antologii scrise doar de femei sau ne izolează cititorii (și poate nu doar aceștia) atunci când aleg să citească predominant autori bărbați? Am vorbit cu Cristina Ispas despre astfel de subiecte, dar nu au fost singurele pe care le-am abordat, fiind de asemenea curioasă cum reușește să înglobeze toate activitățile sale și când ne va bucura cu un nou volum de-al său.
Ascultare plăcută și mulțumim!
**Muzica de intro /outro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Ne-am întors în sfârșit la Perfect Contemporan după o vară teribil de călduroasă și continuăm cu dialogul despre scris și literatură, dintr-un loc în care nimic nu e perfect, dar totul e mai mult sau mai puțin contemporan.
Primul episod din acest nou sezon este cu scriitoarea Ioana Maria Stăncescu. Cel mai recent roman al său, „Tăcerea vine prima”, apărut la Editura Trei, explorează maternitatea și identitatea, individualitatea unei femei din poziția sa de mamă și fiică, dar și din poziția sa de „femeie” care se mișcă în lume, societatea oferindu-i perspective, comportamente și judecăți de valoare fără a ignora genul din care face parte. Am vorbit cu Ioana nu doar despre această carte, profundă și înspăimântătoare pe alocuri (mai ales în ceea ce privește reflecțiile poetice despre maturitate și maternitate/paternitate), însă și despre scris și această nevoie de a fi văzut(ă). Despre tăceri, dar și despre absența lor, precum și despre vulnerabilitatea și plăcerea de a fi scriitor/oare, cu tot bagajul pe care trebuie să îl porți cu tine atunci când pornești pe acest drum (cu siguranță anevoios, dar și pavat cu anumite satisfacții).
Bonus: am vorbit și despre personajele feminine scrise de bărbați în literatura română canonică și s-au făcut niște afirmații care probabil nu se înțeleg foarte bine cu patriarhatul, ceea ce nu poate fi altfel decât perfect contemporan.
Ascultare plăcută și mulțumim!
**Muzica de intro /outro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Silvia Dumitru a debutat recent cu romanul „Noaptea nu uită”, apărut la Humanitas în colecția Scriitori români contemporani. Mi-a plăcut enorm cartea ei care urmărește povestea Tinei, o fată care își descoperă feminitatea, sexualitatea și, până la urmă, propria identitate, îndrăgostindu-se de o altă fată. Relațiile Tinei sunt toxice și reușim să urmărim mai multe dinamici îngrijorătoare, dar pe care probabil le vom recunoaște. Dialogurile ei sunt vii, parcă scoase din viață, iar Silvia ne-a povestit despre procesul scrierii acestei cărți, despre perseverență și curaj.
Vă dorim ascultare plăcută!
**Muzica de intro /outro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Azi am vorbit cu Maria Orban despre cele două romane ale sale: Oameni mari și Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, ambele apărute la editura Nemira în colecția n'autor coordonată de Eli Bădică. Ne-a povestit despre tranziția de la persoana I la persoana a III-a, cum a fost să scrie a doua carte, cât de importantă a fost rezidența de creație de la FILIT înaintea publicării celui de-al doilea roman. Dialogul cu Maria s-a întins pe mai multe direcții, m-a impresionat foarte tare ce a învățat despre ea scriind aceste două cărți și m-a bucurat această necesitatea a sa de a scrise despre personaje femeie pentru că o interesează cum se construiește și deconstruiește identitatea unei femei în funcție de contexte. Toată dragostea dintr-o fotografie arsă mi s-a părut un roman foarte, foarte poetic și diferit stilistic de Oameni mari, așa că am vorbit și despre această schimbare de registru și despre dorința ei de a nu rămâne autoarea unei singure cărți.
-
Azi am vorbit cu Deniz Otay despre cartea sa de poezie „Fotocrom paradis” apărută la OMG Publishing și toată munca de traducătoare, cum se îmbină toate acestea, unde intră, dacă intră, intuiția în joc. I-am mărturisit lui Deniz că am avut două lecturi foarte diferite ale cărții sale, la recitire am înțeles-o mai bine și m-am atașat și mai tare de volumul ei în care m-am regăsit inclusiv ca milenială — dialogul de azi vă aduce și niște perspective despre autobiografism, negarea sau acceptarea lui și cum se conturează asta în sfera milenială prin poezia din Fotocrom paradis.
Ascultare plăcută!
**Muzica de intro/extro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
În episodul 44 am vorbit cu poeta Ligia Keșișian despre noua sa carte apărută la Casa de Editură Max Blecher, Anul tigrului de apă. Ligia a primit premiul Tânărul Scriitor al Anului 2023 pentru această carte care, recent, a fost nominalizată și la premiile Observator Cultural la categoria poezie. Am fost curioasă să aflu mai multe despre cum s-a scris Anul tigrului de apă, dar și care sunt dimensiunile poeziei Ligiei. Am ajuns să vorbim și despre copilărie și impactul pe care îl are asupra noastră, a tuturor, acest univers pe care uneori îl credem distinct de noi, dar care, poate, continuă să existe și când suntem adulți.
Vă dorim ascultare plăcută!
*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Am vorbit azi cu scriitorul George Moise tocmai din Japonia. Din păcate, sunetul nu este perfect, noi ne-am amuzat teribil de un lag simpatic și, ca să-l citez pe George, de „superioritatea internetului din România.” Am vorbit despre cele două cărți ale sale, "Kanashibari" și "Iertați-mă că nu sunt japonez", avem în podcast o grămadă de sfaturi despre scris, dar și reflecții cu privire la diferențele culturale dintre România și Japonia, despre ficțiune autobiografică, sexism, cum e să emigrezi și multe altele.
Ascultare plăcută!
*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Îmi doream foarte mult să vorbesc cu Raluca Boantă despre cartea ei de poezie „La marginea bună a corpului” apărută la OMG Publishing. Sunt foarte bucuroasă că pot în sfârșit să vă aduc acest dialog la podcast despre marginea bună a corpurilor noastre. Raluca ne-a vorbit foarte prietenos și empatic despre poezie și despre limbaj. Dar și despre încercarea de a ieși din definițiile foarte limitate pe care ni le-am dat noi înșine (singuri sau cu ajutorul societății) și care au ajuns să ne „predetermine” într-un fel gândirea și comportamentul - și am vorbit, desigur, despre cum se transferă lucrurile acestea în poezie, de la a-ți face un cort din poezie și a încerca într-un final să ieși din ceea ce poate fi numit adesea un act „egoist”.
Ascultare plăcută!
*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Azi am vorbit la Perfect Contemporan cu Anda Docea despre tranziția de la proză scurtă la poezie, dar și despre cum se îmbină jurnalismul cu proza scurtă și poezia. A publicat volumul „Muzeul convorbirilor întrerupte” la Charmides, este jurnalist la Dilema și a debutat în 2015 cu volumul de proză scurtă „Camere de hotel.” Episodul de astăzi este încă o carte poștală de la FILIT, dar este de asemenea și despre scrisul concentrat și ritualurile care îl ajută.
*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Vă mulțumesc că ați fost alături de noi la Perfect Contemporan în 2023, fără voi și invitații minunați pe care i-am avut, nu aș fi reușit să fac 18 episoade perfect contemporane. Vreau să vă aduc și în 2024 dialoguri interesante cu autori contemporani și poate, cine știe, să vă aduc și un strop de poezie în viață. Discuția mea de azi cu poeta Cristina Alexandrescu a fost foarte prietenoasă și relaxată, ne-am cunoscut la FILIT și mi se pare că aceasta este într-un fel o prelungire a întâlnirii noastre. Am vorbit despre sexism și corpul femeii, despre poezia politică și ceea ce punem în general în poezie. Vă invit să ascultați și anul acesta dialoguri perfect contemporane, în care nimic nu e perfect, dar totul e mai mult sau mai puțin contemporan. Episodul 40 și primul în 2024.
*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)
-
Cu Alex Olteanu (prozator, scenarist, studiază Regia & face fotografie de stradă) am fost colegă la Facultatea de Filosofie așa că am fost foarte bucuroasă să aflu că el a luat concursul de debut la editura Polirom anul acesta. Am fost și mai încântată să dau peste un roman excelent și să pot avea un dialog atât de fain despre Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă la podcast. Cu Alex am vorbit mult despre singurătate, dar și despre ce înseamnă munca la o carte de debut, cât de fragil poate fi începutul raportat la percepția pe care o avem noi asupra propriului scris. Am ajuns și pe tărâmul autobiograficului, cât și cum punem în literatură, ce responsabilități au sau nu au cititorii și cât de importantă este, de fapt, intuiția. La început eram sceptică, dar la finalul discuției noastre am ajuns să-i dau dreptate lui Alex așa cum poate aș fi făcut-o la un seminar: intuiția are rolul ei și e puternică. Ascultare plăcută!
*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Încă de când am citit Pe cine iubești mai mult? (Editura Nemira, colecția n’autor) am vrut să vorbesc cu Mihaela Buruiană despre debutul ei. M-am bucurat să aflu că are „o cameră doar a ei” și să observ încă o dată implicare și bucurie în scris (și, desigur, sfărâmăm a 38-a oară mitul inspirației care e bine să fie, dar nu e suficientă). O discuție perfect contemporană despre scris, proză scurtă versus roman, intersecția dintre munca de traducător și scriitor, niște recomandări de lecturi super faine și nu numai. Nu ne crede pe cuvânt, ascultă-ne și tu! :)
*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) -
Vânam o discuție cu Simona Goșu de mult timp, în sfârșit am vorbit cu ea despre romanul său proaspăt apărut, „Stela”, la Editura Polirom. Poate că altădată vom vorbi mai multe și despre „Fragil”, cartea de proză scurtă care a făcut să tremure spațiul literar contemporan, considerat unul dintre cele mai puternice debuturi în proză scurtă din ultimii ani. M-am bucurat să vorbim pe larg despre cum a luat naștere „Stela”, cum i-a auzit vocea în minte, dar și despre practica scrisului și cât de important este cititul, dar și revenitul la anumite cărți doar pentru a-ți da putere să scrii tu în continuare. Am vorbit cu Simona și despre munca nevăzută, invizibilă, atât din „Stela” cât și din societate și despre lucrurile pe care a vrut să le transmită cu cartea aceasta. Care este pur și simplu o poveste aproape reală, povestea Stelei.
-
L-am întâlnit pe Marin Mălaicu-Hondrari la FILIT Iași chiar în ziua când urma să avem parte de Noaptea Albă a Poeziei, un eveniment în sine absolut minunat (că doar e cu poezie). Am reușit să-i iau un interviu cu mult zgomot de fond interactiv. Am vorbit despre multe lucruri foarte faine, despre scris, tradus, despre ce înseamnă un festival atât de mare, care-i faza cu munca, talentul, poveștile și altele. Vă invit să le descoperiți și voi, o să aveți șansa să primiți și un sfat sau două despre scrisul poeziei și al prozei de la scriitorul care face contstant cursuri și ateliere de scriere creativă. A fost foarte relaxată și plăcută discuția noastră și sper să pot repeta un dialog cu Marin Mălaicu-Hondrari la Perfect Contemporan. Episodul 36, al doilea de la FILIT. De la următorul revenim la programul obișnuit. :)
-
This interview is taken in Iași at FILIT. I talked at Perfect Contemporan with Morten Strøksnes about Shark Drunk/ „Cartea mării”, writing and research, fiction versus nonfiction and whether writing can be political or not, especially when you are writing nonfiction. In this book, two guys (the author go on a quest trying to catch a Greenland shark from a tiny rubber boat. But why? You can find out more about that listening to our conversation at FILIT.
În episodul 35 la Perfect Contemporan am vorbit cu Morten Strøksnes, interviul a fost luat la FILIT Iași 2023, despre „Cartea mării: sau Arta de a prinde un rechin uriaş dintr‑o barcă pneumatică pe o mare întinsă în patru anotimpuri” apărută la editura Polirom în traducerea Dianei Polgar. Discuța noastră este în engleză, din păcate nu este și tradusă. am vorbit cu Morten Strøksnes nu doar despre Cartea mării, ci și despre scris și documentare, ficțiune versus nonficțiune și dacă scrisul poate/trebuie să fi(e) politic sau nu, mai ales când vorbim despre nonficțiune. În această carte, doi tipi, autorul și prietenul său artist, Hugo Aasjord, încearcă să prindă un rechin boreal în patru anotimpuri. Dar de ce? Poți afla mai multe despre asta în dialogul nostru de la FILIT. -
Azi am vorbit cu Adriana Jderu despre cartea sa de debut „Spații mici,” o carte de proză scurtă apărută la ed. Humanitas. Adriana ne-a împărtășit filosofia ei despre scris: despre cât de importantă este munca, răbdarea și editarea, dar mai ales blândețea față de sine - chiar și când e vorba despre scris. Pentru că am avut un vibe foarte bun împreună, ne-am și hlizit destul de mult și discuția noastră s-a apropiat foarte tare de un dialog lejer pe care l-am fi avut la o cafea. Cartea Adrianei mi-a plăcut foarte mult și vă invit să ascultați și voi ce se află în spatele acestor „spații mici” și ce înseamnă ele. Ascultare plăcută!
-
Cu Ramona Gabăr am vorbit despre cât de important e să găsești spațiu mental pentru scris și că tocmai astfel ar defini ideea de „cameră doar a ei.” Scrisul este terapeutic și aici, iar procesul scrierii prozei scurte e intens și activ pentru că Ramona e atentă la ce se vorbește în jurul ei și construiește povești adevărate, nu autobiografice, ci din imaginație. Ne-a povestit despre Stații, cartea sa de debut apărut la Nemira în colecția n autor, dar și despre manuscrisul în lucru. Și cum a fascinat-o acest spațiu de răscruce, așa cum ne spune, „locul geografic și mental” în care se desfășoară poveștile.
- Vis mere