Episoder
-
8 aprilie este Ziua Internațională a Romilor. Ce semnificație are această zi, cum e sărbătorită la noi, ce știm despre istoria romilor? L-am întrebat pe sociologul și activistul Gelu Duminică.
În Țările Române romii au fost sclavi vreme de 500 de ani. În ce măsură este cunoscută istoria romilor în România de azi?
Gelu Duminică: „Din ce în ce mai mult, eu o să mă uit la partea plină a paharului. În copilăria mea, în adolescenţa mea şi chiar în primii mei ani de studenţie nu am aflat această informaţie de nicăieri. (...) Plecînd de acolo, sîntem departe, se studiază sclavia şi robia în şcoli. E ceva. Holocaustul se studiază în şcoli. Sîntem departe de unde am fost însă foarte departe de unde ar trebui să fim pentru a înţelege traumele sociale, nevoia de reconciliere istorică, dihonia între noi şi ceilalţi... Sîntem nesperat de bine faţă de unde eram în 1990, eu nu-mi imaginam că atît de repede lucrurile se vor schimba în bine, însă e atît de subţire tot ce s-a construit şi asta ne-a arătat 2024. Sîntem unde trebuie să fim în funcţie de investiţiile pe care le-am făcut. Unde ne-am fi dorit să fim? Să ne uităm la istoria romilor din România ca la o istorie a României. În momentul în care vorbim despre sclavie, să nu vorbim despre sclavia romilor, ci să vorbim despre sclavia în spaţiul românesc. În momentul în care vorbim despre Holocaust, să nu vorbim despre Holocaustul evreilor şi romilor ci despre responsabilitatea statului român faţă de ce s-a întîmplat în acea perioadă. Şi să ne asumăm lecţiile de atunci tocmai pentru a putea să nu mai repetăm trecutul. În momentul de faţă încă negaţionismul este la cote alarmante, 2024 ne-a arătat foarte bine unde sîntem. 2024 ne-a arătat că, în cel mai fericit caz, mulţi dintre noi au învăţat un limbaj dar limbajul ăla nu a fost ancorat în cunoaştere şi asumare.”Gelu Duminică s-a ocupat și de editarea unei cărți-mărturie scrise de tatăl său. E vorba de romanul „Primăvara la Bug” de Mircea Tănase: o poveste despre deportarea romilor în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Un episod tragic și prea puțin cunoscut din istoria noastră.
Gelu Duminică: „Eu am responsabilitatea faţă de copila mea, care ieri a făcut doi ani, ca lumea în care ea trăieşte să nu mai fie lumea în care a trăit tata după ce tot neamul lui a fost decimat.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Aproximativ 1200 de proteste au avut loc la sfîrșitul săptămînii trecute în orașe din toate statele americane precum și în alte țări din lume faţă de deciziile lui Donald Trump și ale lui Elon Musk. „Hands off!” („Jos mîinile!”) a fost deviza acestei ample mișcări.Care au fost principalele mesaje ale protestatarilor, de ce au ieşit în stradă? La ce să ne așteptăm în viitorul apropiat din partea societății americane? L-am întrebat pe analistul Mihail-Valentin Cernea, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.
Vedem încă din primele luni ale celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump un asalt asupra societății civile. Administrația a suspendat finanțarea federală pentru unele organizații care acordă asistență juridică imigranților din Texas.A redus finanțarea publică pentru universități, biblioteci și muzee. A suspendat finanțarea unor ONG-uri și chiar a unor institute publice care se ocupau de chestiuni de mediu. Și a spus că i-ar plăcea ca National Public Radio să nu mai primească bani de la guvern. Nu e o chestiune de economie la bugetul de stat. Ci un trend general: Donald Trump încearcă să scape de vocile incomode, de opoziție. Cum de e atît de deschis cu aceste demersuri?
Mihail-Valentin Cernea: „Pentru că beneficiază de susţinere din partea unora dintre votanţii săi. Să nu desconsiderăm deghizarea acestui asalt asupra societăţii civile în reduceri de economie pentru bugetul de stat. Această deghizare a funcţionat pentru o bună parte din publicul lui Donald Trump. Există de mult în SUA, cu oarecare sens, această retorică a eficientizării statului. Nu doar în Europa avem problema statului supradimensionat care consumă foarte multe resurse sau care poate nu distribuie resursele eficient. Încă de la administraţia Clinton încoace, mai toţi preşedinţii spun că este momentul să eficietizeze statul. Şi, drept urmare, a fost foarte comod pentru administraţia Trump să mascheze tot acest asalt în nişte măsuri rezonabile pentru reducerea dificitului foarte mare în care se află statul american.”Care au fost principalele mesaje ale protestatarilor, de ce au ieşit în stradă?
Mihail-Valentin Cernea: „Pare să fie mai degrabă o mişcare împotriva lui Elon Musk în particular. Lucrul acesta pe noi, în România, nu ar trebui să ne bucure şi nici să ne întristeze prea tare. Se aude că Elon Musk va pleca din guvernul SUA. Adevărul este că pentru Trump e foarte comod să aibă un Moţoc precum Elon Musk pe care poate să-l arunce la nevoie. (...) Aş lega protestele şi de efectele tarifare. Pînă acum noi, din Europa, ne-am uitat îngroziţi la Donald Trump. Din cauza discuţiei despre securitate. La nivelul societăţii americane cei care au avut de suferit au fost universitari, angajaţi în ONG-urile şi agenţiile guvernamentale, poate cei care ascultă National Public Radio, studenţii, imigranţii care au fost deportaţi. Dar asta înseamnă că marea majoritate a societăţii americane nu a avut de suferit de fapt pînă acum. Beneficiază încă de economia bună de pe vremea lui Biden, în ciuda tuturor minciunilor care s-au spus în campanie despre asta. Ce face politica tarifară însă este să forţeze majoritatea populaţiei americane să internalizeze costurile acestei preşedinţii foarte problematice, incoerente, foarte improvizate a lui Trump. Cînd vor începe să apară efectele acestor politici economice ale lui Donald Trump şi cînd probabil vor creşte preţurile la diferite alimente şi obiecte electronice, abia atunci cred că vom vedea americanul de rînd mai supărat.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Manglende episoder?
-
George Cornilă, autorul romanului „Silex” (Editura Polirom), Cristina Hermeziu, autoarea romanului „Nickel” (Editura Cartier), și Bogdan-Alexandru Stănescu, autorul romanului „Soarele negru” (Editura Trei) sînt nominalizații la premiul Radio România Cultural pentru proză. Îi puteți asculta în această ediție vorbind despre cărțile lor.
„Silex” de George Cornilă este, pe scurt, un roman al memoriei. Un roman despre fragilitatea graniței dintre ficțiune și realitate. Un scriitor își pierde o parte a memoriei într-un accident de motocicletă. Ceea ce i s-a întîmplat se amestecă cu ceea ce a scris sau a citit în cărțile altora. Realitatea și ficțiunea ajung să se confunde.
George Cornilă: „Tot ceea ce trăim noi este, la urma urmei, un amestec între realitate și ficțiune. (...) Amintirile noastre, de cele mai multe ori, nu sînt întru totul reale. Sînt niște cópii ale unor cópii ale unor cópii... Și foarte multe dintre momentele pe care noi ni le amintim, s-au petrecut în realitate măcar puțin diferit. Dar noi avem tendința să ne rescriem în permanență povestea și, cu fiecare repovestire, aceasta se schimbă puțin cîte puțin.”Cristina Hermeziu ne propune în romanul „Nickel” o poveste despre migrația economică. Într-o fabrică din Franța, muncitori francezi și români fac piese pentru industria aeronautică. Naratoarea este una dintre românce. Aflăm treptat secvențe din povestea ei de viață, din poveștile celorlalți, frînturi de vieți cu dramele și bucuriile lor, cu tragedii și cu speranțe.
Cristina Hermeziu: „Ce m-a interesat pe mine, literar vorbind, în această poveste despre o mînă de muncitori francezi și o mînă de muncitori români care sînt împreună într-un spațiu-timp destul de scurt a fost ce formă poate lua această interacțiune mărunțită între mentalități diferite, între viziuni diferite asupra vieții, asupra iubirii dar pînă la urmă extrem de apropiate. Și m-am întrebat dacă, atît de diferiți fiind, se poate naște totuși o anumită solidaritate între ei.”Bogdan-Alexandru Stănescu a publicat în 2024 romanul „Soarele negru”, o carte care încheie trilogia începută cu „Copilăria lui Kaspar Hauser” și continuată cu „Abraxas”. Dacă primul volum era o carte a tatălui și al doilea o carte a mamei, acesta este un roman al familiei, pus într-o ramă onirică.
Bogdan-Alexandru Stănescu: „Într-adevăr, în «Copilăria lui Kaspar Hauser» era vorba de o figură a tatălui, pregnantă, în «Abraxas» e o mamă foarte puternică, care arestează întregul roman. Iar în «Soarele negru» avem un copil care pendulează între mamă și tată, un tată absent dar totuși foarte prezent, o mamă care și ea e absentă, pentru că tînjește după acel tată plecat. Am încercat să descriu o himeră, un animal mitologic compus din părți luate de la animale diferite – așa este familia în viziunea mea și în viziunea acestui personaj.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga emisiune!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Președintele Donald Trump a anunțat miercuri noile tarife vamale pe care Statele Unite ale Americii le vor impune țărilor din întreaga lume. „Ziua Eliberării” și „declarația noastră de independență economică” a numit liderul american această zi de 2 aprilie. Care sînt consecințele măsurilor anunțate de la Casa Albă pentru economia americană și economia mondială? Cum va fi afectată România de aceste tarife? L-am întrebat pe Radu Uszkai, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.
Radu Uszkai: „Trump a zis-o de nenumărate ori, în campania electorală şi nu numai, că acest cuvînt, tariffs, e unul dintre cuvintele lui preferate din limba engleză. Şi subscrie la o istorie foarte stranie a Americii conform căreia America a fost cea mai bogată din lume pînă la 1913 cînd, spune el, cadrul instituţional fiscal din SUA s-a modificat, a fost introdus un impozit pe venit, fiindcă înainte de 1913 o bună parte a veniturilor federale însemnau bani generaţi de taxele vamale.”
Ce impact vor avea aceste taxe asupra economiei americane?
Radu Uszkai: „O parte a administraţiei americane încearcă să prezinte planul acesta – şi de aceea cadrul în care a fost prezentat a fost Ziua Eliberării – ca pe o scutire de taxe. Asta e o minciună grosolană. În primul rînd sînt o taxă regresivă pe consum. Ceea ce înseamnă că cei mai săraci americani sînt cei care vor suferi cel mai mult de pe urma acestei politici. Pentru că, de fapt, ceea ce se va întîmpla va fi că preţul la raft al diverselor bunuri pe care oamenii le consumă, preţul diverselor servicii pe care oamenii le achită va creşte cu cel puţin 10%. Dincolo de asta, tarifele vamale nu fac industriile naţionale mai competitive, ba chiar din contră, avem o sumedenie de date economice care indică fix opusul. Globalizarea şi competiţia la nivel global sînt cele care fac companiile naţionale competitive.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Marine Le Pen, lidera partidului de extremă dreaptă Rassemblement National, a fost condamnată de Tribunalul Corecțional din Paris la patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru deturnare de fonduri europene. De asemenea, i s-a impus o amendă de 100.000 de euro și o interdicție de cinci ani de a ocupa funcții publice, aplicabilă imediat. Ceea ce înseamnă că nu va putea să candideze la alegerile prezidențiale din 2027. Această condamnare survine în urma acuzațiilor conform cărora Le Pen și alți membri ai RN au deturnat aproximativ 4,1 milioane de euro din fondurile Parlamentului European, destinate asistenților parlamentari, pentru a finanța activități ale partidului. Raluca Alexandrescu, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, explică ce i se impută lui Marine Le Pen şi ce implicaţii are condamnarea ei.
Raluca Alexandrescu: „I se impută o deturnare de fonduri europene. Şi asta nu numai în favoarea unor persoane, ci – ceea ce e considerat mai serios – în favoarea partidului. Un partid către care a direcţionat în mod ilegal fonduri care erau plătite de contribuabili europeni. Deci aici avem de-a face şi cu o disticţie între diverse jurisdicţii şi diverse planificări bugetare. Această condamnare provizorie arată că Marine Le Pen a schimbat direcţia acestor fonduri şi alocări bugetare. Sînt bani plătiţi de contribuabili europeni, nu neapărat francezi, care au ajuns în portofoliul unui partid politic din Franţa. Fără ca acest partid politic să fi avut dreptul să aibă acces la aceşti bani.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
De 1 aprilie ne întrebăm dacă putem rîde de orice, de oricine, în orice circumstanțe? Sau umorul ar trebui să aibă limite? Există diferențe între umor și bășcălie? Este umorul semnul libertății de expresie? Invitatul nostru este Dan Perjovschi, un artist care știe să folosească umorul, ironia pentru a chestiona realitățile timpului prezent, pentru a atrage atenția asupra unor derapaje, pentru a pune pe gînduri.
Dan Perjovschi: „E un fel de autoapărare umorul pentru mine. Dar despre unele lucruri nu se poate desena, mai ales ironic. De pildă despre genocid. Sînt lucruri unde eu, personal, nu pot să intru, acolo nu am umor. (...) Umorul e ca un lut, îl poţi modela. Poate fi foarte ascuţit, ca la bătălie, dar poate fi şi cald. Te şi apropie, te şi desparte. Poţi să iei subiectul analizei critice, ironice, umoristice şi să-l ţii departe sau să-l aduci spre tine. (...) Eu spuneam despre arta mea că, dacă o vedeţi undeva, înseamnă că acolo e un teritoriu democratic. Probabil că poţi măsura gradul de democraţie sau de libertate al unei ţări după ce desene se pot publica sau nu în ziare.”
Ai regretat vreodată un desen în care ai ironizat pe cineva?
Dan Perjovschi: „Da. Pentru că la începuturile educaţiei mele democratice şi decoloniale am făcut desene destul de agresive despre lumea musulmană – era invazia în Irak, lumea occidentală care se prăvălea peste „barbari”. Am făcut nişte desene pe care nu le mai fac acum. Acum critic puterea şi-i critic pe cei care au puterea pe planetă. În timp m-am mai educat şi eu. De exemplu am vrut să fac anumite desene despre minorităţi, romi sau în zona feministă şi de fapt trebuia să-mi ţin nu gura ci pixul. Să nu mă bag în nişte zone pe care nu le ştiu sau în numele cărora nu pot vorbi. În timp şi din contactul cu publicul am învăţat să-mi aleg temele, să fiu precaut. Mi s-a întîmplat să fiu în zone un pic mai delicate. Eu pot să desenez pe zid tot felul de chestii că eu mă car acasă dar curatorul care m-a invitat rămîne în locul respectiv şi poate suferi. Şi-atunci încerc să-mi protejez curatorii sau oamenii care mă invită. Şi n-o privesc ca pe-o autocenzură, ci ca pe un fel de responsabilitate. Trebuie să spui adevărul dar poţi să-l spui în diverse feluri.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Au fost mai multe summituri pe tema apărării Europei în ultimele săptămîni, la Paris dar și la Londra, întîlniri în care s-au căutat soluții pentru întărirea apărării continentului dar și pentru susținerea în continuare a Ucrainei. Liderii europeni au vorbit despre „ReArm Europe”, apoi despre „Readiness 2030”. Despre securitatea și apărarea Europei în vremuri de reconfigurare a ordinii mondiale vorbim astăzi cu analistul politic Robert Lupițu, redactor-șef al platformei „Calea Europeană”.
Cu ce ne-am ales pînă acum din aceste discuții, în privința securității și apărării Europei?
Robert Lupițu: „Ca semnal politic şi strategic ne-am ales cu faptul că Europa s-a trezit. Şi nu doar Europa din interiorul Uniunii Europene, ci şi partea care compune continentul european şi aici mă refer în principal la Marea Britanie. Asistăm la un leadership în creştere comun franco-britanic, pentru că aceste reuniuni au început în februarie, într-un format restrîns găzduit de preşedintele francez Emmanuel Macron în două rînduri, apoi premierul britanic Keir Starmer a găzduit primul summit la Londra în 2 martie, concretizîndu-se prima nuanţare a coaliţiei de voinţă pentru sprijinirea Ucrainei. (...) Am avut aceste iniţiative foarte bune, foarte importante dat trebuie să vedem cum se vor concretiza ele în următoarele luni. E-adevărat, avem un plan de înarmare care a căpătat o nouă denumire – nu mai este planul de ReArm, de reînarmare, că a trezit ceva nemulţumiri la Madrid şi la Roma – dar este un plan de 800 de miliarde de euro, aşa cum UE ştie mai bine să facă şi anume să vadă de unde poate localiza banii dar acei bani nu există fizic şi trebuie să-i identificăm.”
Se mai poate baza Europa pe Statele Unite în cadrul Alianței Nord Atlantice?
Robert Lupițu: „Vedem din partea Statelor Unite, cel puţin la nivel declarativ instituţional, că da. Vedem alte declaraţii care nu sînt în regulă. Dar, cel puţin la nivelul prezenţei fizice pe teritoriul continentului european, mă refer la prezenţa militară care încă este acolo, se poate baza. Am văzut săptămîna trecută discursul secretarului general al NATO, Mark Rutte, la Varşovia, chiar cu trei luni înainte de summitul NATO de la Haga, care a spus cît se poate de clar că nu există o variantă în care America sau Europa să meargă pe cont propriu. Administraţia americană, chiar dacă n-o recunoaşte sau n-a ajuns la acel pasaj de politică externă, are nevoie de Uniunea Europeană, cel puţin pentru a-şi gestiona relaţia cu China.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
După succesul cu primul său volum de proză scurtă, „A râs și tata”, Remus Boldea revine în librării cu o nouă colecție de povestiri. „Degeaba ai citit atâtea cărți” se numește și a apărut la Editura Trei. Relația cu tatăl și prietenia sînt două dintre temele centrale ale volumului. Majoritatea textelor sînt scrise la persoana întîi din perspectiva unui narator tînăr sau foarte tînăr. Remus Boldea știe să scrie simplu, știe să-și construiască personajele din doar cîteva replici și, prin replicile și gesturile lor, ne dă acces la o întreagă lume: cea a micului oraș de provincie, cu tensiunile, cruzimile, tristețile și lipsa ei de perspectivă. Am stat de vorbă cu Remus Boldea despre universul din noul său volum de povestiri, despre personajele și temele sale.
De ce e importantă pentru tine relația tată-fiu?
Remus Boldea: „Îmi aduc aminte de ceva ce a zis Mircea Cărtărescu: tot ce scriem noi ca scriitori și scriitoare sînt un fel de scrisori adresate tatălui. N-am înțeles ce-a vrut să zică atunci cînd am citit prima dată asta într-un interviu, dar acum, scriind două cărți unde tatăl este personajul central, încep să înțeleg. Relația cu tatăl este problematică pentru că tatăl e mult mai predispus să te părăsească decît mama. Biologic vorbind, tatăl nu-i atît de legat de copii. El cumva alege să rămînă în familie - la un nivel macro, nu zic că toți tații fac așa, vorbesc de ceva simbolic. Eu chiar am trăit un episod profund. Cînd aveam 5 ani, tatăl meu a suferit de depresie și cîțiva ani nu a fost deloc prezent, pentru că a fost internat în tot felul de locuri. Și chiar și atunci cînd s-a întors, era prezent mai mult fizic și atît. Dar asta nu avea legătură neapărat cu depresia cît cu faptul că așa erau tații din Motru. Vorbeam cu colegi de-ai mei de clasă și cam ăsta era patternul. Tații doar erau acolo, să fie, se uitau la televizor... Prea puțini au avut o relație apropiată cu tații lor. Dar am început să mă apropii foarte tare de el și de mama mea cam pe la 25 de ani, a fost ca un fel de renaștere a relației. Am putut să mă uit fără prea multă durere la lucrurile acelea și am vrut să le recuperez și să le împărtășesc. Pentru mine au fost experiențe valoroase și poate cineva se regăsește în ele sau își amintește de propria relație cu tatăl și asta e important.”Ce ai lăsat să treacă din poveștile tale de viață în povestiri?
Remus Boldea: „Am o naivitate copilărească, nu-mi vine să cred că lucrurile sînt așa cum sînt, că relațiile între oameni sînt așa și nu altfel. Orice fel de artist trebuie să aibă atitudinea asta a copilului: să nu accepte răspunsuri gata făcute.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
„Atenție, cade democrația!” este titlul unui raport lansat de Fundația Konrad Adenauer din România, o culegere de articole despre cum poate fi combătut, pe termen lung, declinul democrației de la noi. Care sînt primele semnale că democrația începe să se clatine? Este democrația un sistem fragil sau puternic? Ce se poate face pentru combaterea declinului democrației – ce se poate face la nivelul autorităților statului și la nivelul societății? L-am întrebat pe Mihai Marc, unul dintre coordonatorii raportului.
În ultima ediție a Indexului democrației la nivel mondial, realizat de revista „The Economist”, România a fost clasată drept „regim hibrid“. Retrogradarea reflectă o prăbușire semnificativă a indicatorilor democratici. E unul dintre cele mai abrupte declinuri la nivel global - o coborîre cu 12 poziții în clasament. Dincolo de acest accident de parcurs, dincolo de anularea alegerilor și de situația de interimat a președintelui, avem o democrație funcțională?
Mihai Marc: „Fără să intru în scandalul şi şocul de anul trecut, eu cred că a funcţionat democraţia. Problema noastră este că încrederea populaţiei este extrem de scăzută. Şi de aici ne-a şi plecat gîndul pentru publicaţie. Cîtă vreme nu alimentăm permanent şi nu reconstruim acest fundament, această bază pe care funcţionăm toţi şi unde avem libertăţile cetăţeneşti şi individuale, democraţia cade exact cum cade şi tencuiala de pe casă, încet, încet. (...) Am zis iniţial că sîntem poate prea alarmişti cu Atenţie, cade democraţia!, dar cînd am văzut raportul The Economist, am zis că, iată, e mai multă lume care spune acelaşi lucru. Cred că sîntem suficient de critici dar şi constructivi în acest raport, aducem şi soluţii. Avem cîte patru, cinci pagini pentru fiecare articol, unde prezentăm problemele, dar e important să venim şi cu soluţii.”
Cum restabilim încrederea cetăţenilor în sistemul democratic?
Mihai Marc: „Vorbind cu ei, explicîndu-le ce facem, dînd socoteală pentru banii publici, făcînd asta constant, regulat, cu respect, sinceritate şi transparenţă. E un proces extrem de lung, e un maraton. Din păcate, cred că instituţiile publice şi partidele nu mai pleacă de la 0, pleacă de undeva de la –2 şi au foarte multă muncă de convingere de făcut, iar asta durează. Dar este un proces sănătos şi necesar, cu atît mai mult cu cît influenţele din Rusia, războiul din faţa uşii noastre sînt semne clare de vulnerabilitate, nu mai merge cu faimosul merge şi-aşa. Nu mai merge şi-aşa. Timpul în care am stat într-o oarecare băltire s-a cam terminat.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Sprijinul pentru Uniunea Europeană în rîndul cetățenilor este la un nivel record: trei sferturi dintre europeni cred că apartenența la blocul comunitar e benefică. Aceasta este una dintre concluziile celei mai recente ediții a Eurobarometrului. Cercetarea a fost inițiată la începutul acestui an, în ianuarie și februarie, la comanda Parlamentului European. 70% dintre cetățenii români consideră cã România a beneficiat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană. Despre datele acestei cercetări și despre tendințele privind încrederea în UE am discutat cu sociologul Mircea Kivu.
„E un salt spectaculos comparativ cu precedentul Eurobarometru, realizat vara trecută, imediat după alegerile pentru Parlamentul European. E un salt de circa 20%. Explicațiile nu sînt uşor de găsit. Poate că e efectul fenomenului de „cetate asediată”: europenii simt tot mai mult efectele războiului de la granița de est a Uniunii Europene. Instituțiile europene au comunicat mult despre nevoia unei politici comune în domeniul Apărării în fața pericolului rusesc. Chiar dacă există o reacție adversă destul de puternică din partea unor partide sau mișcări așa-zis suveraniste, majoritatea acestora nu neagă necesitatea apartenenței la UE, ci militează pentru o restructurare a arhitecturii europene. Nu e exclus ca această creștere a aprecierii față de UE să fie tocmai efectul pătrunderii în Parlament a unor partide care îi fac pe eurosceptici să se simtă reprezentați. E un efect paradoxal”, explică Mircea Kivu.Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Noi discuții despre încetarea focului în Ucraina au avut loc luni în Arabia Saudită între echipele de negociatori din SUA și Rusia. Casa Albă anunţă că s-a ajuns la un acord „pentru a asigura o navigaţie sigură, a elimina folosirea forţei şi a preveni utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră.” Totodată, în comunicatul Casei Albe se precizează că Rusia şi Ucraina au fost de acord să dezvolte măsuri pentru implementarea înţelegerii anterioare privind oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Despre negocierile dintre SUA şi Rusia, SUA şi Ucraina am vorbit cu Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare.
Claudiu Degeratu: „Cu cît negocierile avansează spre aspecte mai tehnice şi mai sensibile, cu atît ne aşteptăm ca această comunicare publică să fie mai laconică. Şi, în acelaşi timp, nu putem spune că avem un progres remarcabil. Este un semi-progres pentru că de la capitolul loviturilor în adîncime, care au fost discutate prima dată, s-a trecut la spaţiul Mării Negre şi asigurarea transportului comercial civil, de grîne şi de fertilizatori – în cazul Federaţiei Ruse.”
În timpul discuţiilor de luni din Arabia Saudită, Rusia a continuat să bombardeze ţinte civile din Ucraina. Îşi doreşte Vladimir Putin cu adevărat pacea?
Claudiu Degeratu: „Îşi doreşte să-şi atingă propriile obiective, prin pace sau prin război. Nu modalitatea de realizare a obiectivelor, ci obiectivele în sine sînt importante: anexarea teritorială a regiunilor la nivelul exigenţelor lui, adică cele patru regiuni administrative să-i parvină integral Rusiei.”
Apasă PLAY Ca să asculți interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Ordinul Arhitecților din România (OAR) a lansat „Ghidul locuitorului”. Ce trebuie să știm atunci cînd ne alegem apartamentul pe care vrem să-l cumpărăm? Este un instrument format dintr-un chestionar și un ghid conceput de OAR pe baza unui amplu studiu la care au participat specialiști din diverse domenii: arhitectură, urbanism, inginerie, finanțe-bănci, sociologie, antropologie, peisagistică, administrație publică, vînzări și dezvoltări imobiliare. La ce ar trebui să fim atenți cînd ne alegem un loc în care se presupune că vom locui pentru multă vreme? Ce înseamnă locuire de calitate? I-am întrebat pe doi dintre autorii ghidului, arhitecţii Daniela Calciu şi Eugen Pănescu.
Daniela Calciu: „Calitatea locuinţei şi a mediului în care e amplasată – începînd cu vecinătatea imediată, cu vecinii, cu spaţiile din jurul imobilului şi apoi cu cartierul şi felul în care locuinţa este legată de tot ce înseamnă infrastructură, servicii urbane, spaţii publice – toate astea fac parte din viaţa noastră cotidiană şi participă direct la calitatea vieţii. A te gîndi la calitatea locuirii, în general, nu doar a locuinţei, înseamnă a te gîndi la calitatea propriei vieţi.”
Cum se măsoară calitatea locuirii?
Eugen Pănescu: „Ne uităm, evident, la interiorul locuinţei – la felul cum sînt amplasate camerele, bucătăria care, între timp, din apartamentele mai moderne a cam dispărut, la balcoane, la casa scării, la spaţiile auxiliare – dar încurajăm pe fiecare locuitor de acum sau din viitor să-şi folosească puterea de anticipare şi să înţeleagă că locuirea de calitate nu înseamnă doar locuinţa din spatele uşii proprii ci calitatea locuirii este şi în afara imobilului, în jurul lui, în zonă şi să se uite la facilităţile pe care le are.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
În romanul său distins cu Booker Prize 2023, „Cântecul profetului”, Paul Lynch ne arată ce s-ar întîmpla dacă într-o țară democrată ar ajunge la putere un partid extremist. Scriitorul își imaginează o Irlandă condusă de un asemenea partid, care instituie starea de urgență, începe să aresteze oameni fără explicații, nu oferă familiilor îngrijorate nici o informație despre soarta lor sau locul unde se află, pe alții îi concediază și îi înlocuiește cu oameni loiali, o țară în care economia se prăbușește, inflația crește de la o zi la alta, magazinele se golesc de marfă iar cînd oamenii încep să se revolte în stradă, regimul reacționează cu violență. Pînă la urmă se declanșează războiul civil. Într-o asemenea lume încearcă să supraviețuiască și să-și țină în viață copiii Eilish Stack, eroina principală a romanului, al cărei soț a fost arestat și nu s-a mai întors acasă. Printr-o scriitură impecabilă, precisă și punctată de imagini poetice, Paul Lynch ne face să reflectăm la fragilitatea democrației și la pericolele care o pîndesc, la vulnerabilitatea dar și la forța oamenilor în fața tăvălugului istoriei. Am vorbit despre „Cântecul profetului” cu traducătoarea sa în limba română, Iulia Gorzo. Romanul a apărut la Editura Humanitas Fiction.
Iulia Gorzo: „Este o carte fluviu. Este o carte de-o frumusețe muzicală și de-un ritm perfecte. Țese un fel de vrajă, o vrajă neagră, sumbră, dar o vrajă care te prinde de la prima pagină. Așa a fost întîlnirea mea cu Paul Lynch: foarte intensă și apăsătoare. Dar l-am adorat de la primul la ultimul cuvînt. (...) L-am urmărit recent într-un interviu și este foarte limpede în privința stilului său. El spune că-l interesează ca stilul să servească mesajul cărții. Și exact asta se întîmplă în această carte, care a fost considerată o distopie, inclusiv de către editura irlandeză care a lansat-o. Paul Lynch nu este neapărat de acord și ne spune că e, într-adevăr, o etichetă bună să vîndă romanul, dar cartea nu e neapărat o distopie. E vorba despre lumea noastră. E de-ajuns să ne uităm pe fereastră și-o să vedem o lume care seamănă cu ce descrie el, iar dacă avem un pic de ghinion, am putea ajunge în doi timpi și trei mișcări în lumea descrisă de el. Deci este de fapt un roman realist, ne spune el, iar stilul este unul realist. (...) E un roman al destrămării. Noi, oamenii, avem tendința să credem că lumea noastră e solidă. Dar de fapt e un văl care se poate destrăma oricînd. Asta ne spune autorul.”
Personajul principal al romanului este Eilish. Soțul ei a fost arestat și nu mai știe nimic de el. În timp ce lumea din jur se degradează și alunecă spre haos, ea trebuie să aibă grijă de cei patru copii.
Iulia Gorzo: „Paul Lynch ne arată o luptă epopeică. El spune că s-a inspirat din Iliada. Doar că, în loc să prezinte niște eroi, prezintă niște oameni obișnuiți, cum este Eilish. Dar Eilish este o eroină de dimensiuni colosale, surprinsă zi de zi. Eroismul ei este să nu se facă praf în fața unor realități care ar strivi pe oricine. Într-adevăr, simplul fapt că încearcă să reziste și să țină familia împreună mi se pare eroic.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoğlu, a fost reținut miercuri de poliție. Alături de el au fost reținuți și alți politicieni precum și jurnaliști și oameni de afaceri. Imamoğlu este principalul adversar politic al președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Înainte de arestarea lui Ekrem Imamoğlu, Universitatea din Istanbul i-a anulat acestuia diploma de absolvire. În Turcia, o condiție obligatorie pentru a candida la funcția de președinte este diploma de studii universitare. În ciuda restricțiilor privind demonstrațiile, decise de autorități pentru patru zile, au fost proteste la Istanbul. Despre situaţia din Turcia am vorbit cu analistul de politică internaţională Dragoș Mateescu.
De ce a fost arestat primarul Istanbulului?
Dragoș Mateescu: „Sînt două dosare. Unul de corupţie, care va fi instrumentat de instanţă într-un fel administrativ şi cu dovezi foarte clare dacă este să fie acuzat. Pe cînd celălalt se referă la colaborarea cu organizaţia considerată teroristă PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Ei, acesta are o notă politică, e mai greu de dovedit. Bineînţeles că Imamoğlu n-a colaborat vreodată cu PKK, în sine, dar este acuzat de colaborare, de fapt, cu partidul pro-kurd, DEM Parti, Partidul Democraţiei şi Egalităţii Popoarelor. Statul turc şi regimul actual forţează asocierea acestui partid cu terorismul, fără să fie bineînţeles în mod formal vreo legătură.”Cum arată din perspectivă politică Turcia de azi?
Dragoș Mateescu: „După tentativa de lovitură de stat din 2016 şi după protestele Gezi din 2013 tot ce s-a întîmplat a fost o schimbare fundamentală, rapidă şi şocantă a legislaţiei, în favoarea executivului întotdeauna, o degradare a democraţiei. A fost justiţia, apoi a fost la rînd legislaţia privind protestele, apoi libertăţile individuale au fost reduse la maximum, acum atacul este pe opoziţie. La cîteva judeţe bulgăreşti de România, gardianul Bosforului, gardianul securităţii Mării Negre alunecă spre un regim clar autoritar, care deja consider că are elemente de totalitarism. Pentru că spaţiul rămas societăţii civile, spaţiul rămas libertăţilor individuale se reduce de la săptămînă la săptămînă din ce în ce mai mult.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Donald Trump și Vladimir Putin au căzut de acord asupra încetării focului, pentru 30 de zile, asupra infrastructurii energetice din Ucraina și Rusia. Despre discuţia telefonică de marţi dintre cei doi lideri precum şi despre demersurile diplomatice pe care le pot face statele europene pentru ca SUA să nu abandoneze Ucraina şi nici Europa am vorbit cu Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
Valentin Naumescu: „Preşedintele Putin a respins pur şi simplu iniţiativa formulată de partea americană, aşa-zisul plan de pace al lui Donald Trump. L-a respins avînd abilitatea politică de a îmbrăca acest refuz în hainele aparente ale unei acceptări parţiale. Dar de fapt Putin a spus NUpărînd că spune DA. Nu este vorba de nici o încetare a focului, de nici un acord şi de nici un armistiţiu, dovadă că, imediat după ce s-a încheiat discuţia telefonică, luptele şi bombardamentele ruseşti au continuat cu şi mai mare intensitate în Ucraina. Vorbim doar de nişte enunţuri de presă, de nişte declaraţii. Orice acord privind încheierea acestui război este deocamdată departe. Dintr-un motiv foarte simplu: Putin simte acum că Rusia are superioritate militară pe front, că armata rusă este în ofensivă, că Ucraina este lipsită de ajutor militar şi, în consecinţă, Rusia doreşte să-şi impună în totalitate condiţiile în faţa Ucrainei, să obţină indirect o capitulare a Ucrainei.”
Rusia cere oprirea ajutorului militar străin și a furnizării informațiilor pentru Ucraina. Ceea ce echivalează cu o slăbire a poziției Kievului. Ar putea Donald Trump să accepte la un moment dat această condiție?
Valentin Naumescu: „Da, cred că ar putea s-o accepte şi pe aceasta şi pe altele pe care Putin le va formula. Pentru că în acest moment nimeni nu înţelege în ce a constat planul de pace al lui Trump, despre care ne vorbea în campania electorală de anul trecut. Iată, mîine sînt două luni de cînd a preluat acest mandat la Casa Albă. Nu vedem nici un progres, dimpotrivă, Rusia este din ce în ce mai agresivă, mai sigură pe sine că victoria este aproape. Relaţiile transatlantice sînt la un nivel minim de încredere după Al Doilea Război Mondial. Nu ştiu cînd va începe Washingtonul să realizeze, în timpul acestei administraţii Trump 2, faptul că nu se poate avea încredere în regimul Putin şi în Rusia. Ca de atîtea alte ori, ruşii folosesc toate oportunităţile care li se oferă, toate aceste concesii, aceste compromisuri, de fapt, pentru a-şi întări poziţia în Ucraina, pentru a slăbi Ucraina şi pentru a diviza Occidentul, ceea ce ştim că doresc de foarte mult timp.”Ce demersuri la nivel diplomatic pot face statele europene pentru ca SUA să nu abandoneze Ucraina şi nici Europa?
Valentin Naumescu: „Pot face multe statele europene pentru că totuşi există în Europa lideri importanţi care au încă uşi deschise la Washington. Am văzut vizite bune la Casa Albă realizate de preşedintele francez Emmanuel Macron, de premierul britanic Keir Starmer. Au fost şi secretarul general al NATO, şi preşedintele Poloniei, probabil va merge şi noul cancelar al Germaniei în săptămînile sau lunile viitoare. Aceste ţări importante pot da un semnal că ele vor ajuta în continuare Ucraina, că nu se poate discuta nici un fel de aranjament de încheiere a războiului fără participarea, legitimă, a Ucrainei şi chiar fără participara europenilor. Pentru că este de neimaginat construcţia unei viitoare ordini de securitate europene care să nu aibă la masă aliaţii europeni.”Valentin Naumescu a publicat recent volumul „Cumpăna. Lumea la răscrucea marilor schimbări”.
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Macedonia de Nord este în doliu național vreme de șapte zile, în urma tragediei din clubul Pulse din orașul Kočani. În primele ore ale dimineţii de duminică, un incendiu declanșat de artificii la concertul unei trupe de hip-hop a provocat moartea a cel puţin 59 de persoane, majoritatea adolescenți și tineri adulți. De asemenea, sînt peste 100 de răniți, unii în stare gravă. 20 de persoane au fost reținute. Licența clubului Pulse fusese emisă ilegal, au anunțat autorităţile. O tragedie care ne amintește de ce s-a întîmplat la noi în 2015, la clubul Colectiv. Cum a fost posibilă? Şi ce urmează pentru Macedonia de Nord? L-am întrebat pe Dragoș Ioniță, specialist în zona Balcanilor, membru al Centrului de Studii Europene din cadrul SNSPA.
Dragoș Ioniță: „Dacă ne uităm la tot ce s-a întîmplat, de la procesul de autorizare pînă la organizarea respectivului spaţiu, vom vedea că totul seamănă cu ce s-a întîmplat la noi în 2015, la Colectiv. Vorbim despre un spaţiu care nu era destinat petrecerilor, adunărilor mari de oameni, un spaţiu care era ilegal adaptat pentru astfel de evenimente, care nu era pregătit pentru situaţii de urgenţă, nu avea nici autorizaţie de funcţionare, dar nici autorizaţie de securitate la incendiu. Exista o singură ieşire, a doua era blocată, chiar baricadată, după cum spun autorităţile locale. În plus, totul a culminat cu lipsa supravegherii din partea autorităţilor. Dincolo de faptul că nu a existat acea autorizaţie, nici ulterior, după ce locaţia a fost dată în folosinţă şi utilizată ilegal pentru astfel de evenimente, nu a existat supraveghere din partea autorităţilor responsabile de situaţiile de urgenţă.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
S-a folosit mult în ultima vreme cuvîntul „dictatură” cu referință la vremurile în care trăim. Anularea unui scrutin viciat de către Curtea Constituțională e un semn de democrație sau de dictatură? Respingerea unor candidați de către Biroul Electoral Central pe baza unor legi sau proceduri e dictatură sau democrație? De fapt, ce înseamnă un regim dictatorial? Despre dictaturile reale prin care a trecut România în secolul trecut – dictatura lui Carol al II-lea, dictatura lui Ion Antonescu, dictatura comunistă – vorbim astăzi la „Timpul prezent”. Invitații noștri sînt istoricii Cristian Vasile şi Matei Gheboianu.
Cristian Vasile: „Nu, nu trăim într-o dictatură. Trăim într-o democraţie, chiar dacă imperfectă, într-un sistem democratic care face faţă multor provocări. (...) Cei care clamează că azi trăim o dictatură se bazează pe ignoranţa societăţii. Vedem că ei îi elogiază şi pe Ceauşescu, şi pe Putin, şi pe Corneliu Zelea Codreanu, şi pe mareşalul Ion Antonescu. Deci e un mix, un baroc fascisto-comunist foarte ciudat, care trebuie combătut prin educaţie. Şi asta se poate face şi prin ore de istoria comunismului, prin ore de istoria Holocaustului, istoria evreilor, ore foarte necesare.”
Faptul că ei pot folosi acest termen, „dictatură”, e cea mai bună dovadă că trăim de fapt într-o democraţie, şi nu într-o dictatură, pentru că tocmai într-o dictatură nu ai voie să strigi „dictatură!”
Matei Gheboianu: „Aşa este. (...) Se aruncă în piaţă astfel de termeni fără ca populaţia măcar să-i înţeleagă. Mereu spun: după primul tur al alegerilor prezidenţiale, cel mai căutat cuvînt a fost legionar. Multe persoane credeau că înseamnă luptător în Legiunea Străină franceză. Şi asta ne spune multe despre analfabetismul funcţional istoric la nivelul societăţii. Oamenii folosesc nişte termeni fără să le cunoască sensul.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Ioana Nicolaie a publicat recent „Drumul spre Soare-Răsare” (Editura Humanitas), un roman care continuă seria cărților despre nordul transilvan, începută cu „Pelinul negru”, continuată cu „Cartea Reghinei” și „Tot înainte”, cărți care spun povestea unei familii cu 12 copii. De data aceasta personajul central este Radu, cel mai mare dintre cei 12 frați, care moare și urmează să treacă prin vămile care-l despart de lumea de dincolo, de rai sau de iad. Astfel, el își rememorează viața, care nu a fost ușoară și nici lipsită de amărăciune, dar este traversată de o poveste de iubire luminoasă și de nevoia imperioasă de a scrie. Ne întîlnim aici din nou cu Văralia, satul-oraș-stațiune pe care l-am întîlnit și în celelalte romane ale Ioanei Nicolaie despre nordul transilvan și care amintește de Sângeorzul natal al autoarei. Am stat de vorbă cu Ioana Nicolaie despre noul ei roman, despre istoria și istoriile topite în țesătura lui narativă.
Ioana Nicolaie: „Nu putem pleca din istorie. Sîntem cu toții actanți ai acestui fluviu mare care este istoria și vedem asta în fiecare zi a vieții noastre. Istoria îl influențează pe personajul meu în multe feluri. În primul rînd, el se naște în timpul comunismului. El face o recuperare de biografie, trebuie să găsească în trecutul lui cîteva secvențe esențiale pentru ce are de făcut în momentul în care începe povestea – să străbată Vămile Văzduhului. În afară de comunism mai este istoria din anii ʼ90. Cei care au traversat-o își amintesc de ea în două feluri: pe de-o parte cu nostalgie, pentru că în acei ani a fost un entuziasm extraordinar, eram liberi, ieșeam dintr-o dictatură, totul era ușor, chiar dacă anii aceia au fost cumplit grei, pentru că în anii aceia ușurința venea din speranță. Pe de altă parte, au fost ani traumatici pentru o întreagă generație. Personajul meu, Maxim Radu Niculai, trece prin acei ani ai sărăciei crunte. După anii ʼ80, ai foamei, frigului și fricii, au venit anii inimaginabilei sărăcii. Și trece cu greu. El trebuie să renunțe tot timpul la lucruri semnificative pentru el. Acest volum este cartea unui scriitor care nu ajunge niciodată să-și vadă publicată literatura. (...) În momentul în care m-am așezat la lucru, am plecat la drum cu două lucruri în cap: este cartea artistului și este cartea alcoolicului. După aceea am descoperit că este și cartea îndrăgostitului.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost recent în Bosnia şi Herţegovina, ca să-și arate susținerea pentru guvernul federal, aflat în conflict cu liderii sîrbi. Tensiunile s-au accentuat în urmă cu cîteva săptămîni, cînd liderul sîrbilor, Milorad Dodik, a fost condamnat la un an de închisoare și a primit interdicția să mai facă politică șase ani după ce a sfidat hotărîrile Înaltului reprezentant al comunităţii internaţionale pentru aplicarea Acordului de pace. Iar miercuri, procurorii bosniaci au ordonat arestarea lui Dodik, pentru ignorarea unei citații judecătorești. Dodik este investigat pentru că a iniţiat adoptarea unor legi care interzic accesul sistemului judiciar de stat şi al poliţiei în Republica Srpska. Statul Bosnia și Herțegovina este format din două regiuni autonome: Republica Srpska și Federația Bosnia și Herțegovina. Bosnia și Herțegovina are o președinție colectivă și rotativă formată din trei membri, reprezentanți ai celor trei entități etnice: musulmani, sîrbi și croați. Milorad Dodik este reprezentantul sîrb al acestei președinții colective. „Nu este 1992 și nu vom lăsa să apară un vid de securitate”, a spus șeful NATO cînd a vizitat Bosnia, referindu-se la anul în care a început sîngerosul război interetnic. Despre situația complexă a acestei țări și tensiunile din prezent și din trecut am vorbit cu Miruna Butnaru-Troncotă, prof. univ. la SNSPA, specialistă în zona Balcanilor.
Miruna Butnaru-Troncotă: „Milorad Dodik are de ani de zile o retorică secesionistă care, pînă acum cîţiva ani, încălca doar la nivel retoric Constituţia Bosniei şi Herţegovinei. Constituţia Bosniei este foarte specială pentru că se bazează pe acordul de pace din 1995 (Acordul de la Dayton), care a oprit războiul. Este pentru prima dată cînd un tratat de pace are şi o anexă care prevede modul de organizare a acelui stat, adică ceea ce a devenit Anexa 4, Constituţia Bosniei şi Herţegovinei. Milorad Dodik domină politica din Republica Srpska şi atacă statalitatea Bosniei şi Herţegovinei spunînd că aceasta nu ar trebui să existe ca stat. Toate declaraţiile lui sînt împotriva guvernului de la Sarajevo şi împotriva oricăror decizii federale, pe care el nu le recunoaşte sau le ia în derîdere. Dar, de cîţiva ani, într-o criză politică perpetuată din 2021 pînă acum, el nu a mai rămas doar la nivelul retoricii, ci lucrurile au evoluat şi în zona deciziilor politice, prin retragerea reprezentanţilor Republicii Srpska din instituţiile federale, pentru a bloca acele instituţii, care nu pot funcţiona dacă nu au şi reprezentanţi ai Republicii Srpska, şi prin organizarea unor instituţii paralele celor federale, care nu respectă Constituţia şi sînt ilegale. Pe acest fond, Înaltul reprezentant Christian Schmidt – care reprezintă comunitatea internaţională care supervizează statalitatea Bosniei şi aplicarea Acordului de la Dayton – în 2023 a emis o lege, pentru că are acest drept executiv, prin care interzicea organizarea oricărui tip de instituţie paralelă cu cele federale. Pentru că nu a respectat această lege, Milorad Dodik a fost condamnat la un an de închisoare. Această decizie va trebui pusă în aplicare. Dodik a spus chiar dinainte de a se anunţa condamnarea că el nu va merge la închisoare şi că orice decizie dată, fie de Christian Schmidt, fie de o instituţie a Bosniei, de la Sarajevo, nu va fi luată în considerare de el.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Una dintre declarațiile președintelui american Donald Trump care au stîrnit îngrijorare a fost aceea că Statele Unite au nevoie de Groenlanda și că vor lua Groenlanda „într-un fel sau altul”. În acest context au avut loc alegerile alegerile parlamentare de ieri, 11 martie, din Groenlanda. La o populație de aproximativ 56.000 de locuitori, Parlamentul unicameral este alcătuit din 31 de membri, aleși o dată la 4 ani. Groenlanda, regiune autonomă a Danemarcei, discută de cîțiva ani despre independență. Pe primul loc, în urma rezultatelor preliminarii, s-a clasat partidul Democraţii, formaţiune social-liberală, cu aproape 30% din voturi, urmat de partidul Punctul de orientare, cu 24,5 % din voturi – ambele partide sînt pentru independenţa Groenlandei. Pe locurile trei şi patru s-au clasat cele două partide aflate acum la guvernare, ecologiştii de la Comunitatea Poporului şi social-democraţii de la partidul Înainte. Ce spun aceste rezultate despre poziția cetățenilor cu privire viitorul insulei? De ce e interesat Donald Trump de această insulă îngheţată? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională.
Marius Ghincea: „Interesul SUA pentru Groenlanda nu este nou, ne amintim că în timpul primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă acesta a făcut o ofertă pentru achiziţionarea Groenlandei, refuzată şi de Danemarca, şi de populaţia din Groenlanda. Motivul principal pentru care SUA e interesată de această insulă ţine de faptul că în anii următori vom avea o competiţie din ce în ce mai acerbă între marile puteri care au acces la Oceanul Arctic, pe măsură ce gheaţa se topeşte şi mai multe căi navigabile devin disponibile pentru perioade mai lungi de timp, ceea ce va crea condiţiile pentru apariţia unor noi căi prin care vapoarele din Japonia sau China pot să ajungă în America de Nord sau în Europa pe o rută mult mai scurtă şi, în consecinţă, mai eficientă economic. Totodată, din perspectivă securitară şi strategică, această nouă competiţie dintre marile puteri la Polul Nord va duce la o schimbare a configuraţiei de securitate. Atît Federaţia Rusă, cît şi SUA îşi modernizează porturile şi bazele militare şi ar trebui să ne aşteptăm ca, pe termen mediu şi lung, Polul Nord să devină un cîmp de bătălie, de competiţie strategică între ţări precum SUA şi Federaţia Rusă dar şi cu o influenţă importantă a Chinei. Şi sînt, desigur, şi interese pecuniare, economice, legate de aceste noi căi de navigaţie precum şi legate de resurse minerale.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural - Vis mere
