Episodit
-
Am încheiat în genunchi anul 2024. Și noi, oamenii ne-extremiști din România, câți om mai fi - și nici ăia toți! -, și noi la Judecată, căci la ultimul episod din acest an greu am rămas, în premieră, fără internet fix în timpul transmisiunii live.
Am avut cu toții un an greu, parcă mai greu decât alții. Și îl încheiem în pline turbulențe, ba chiar și cu o perspectivă dezastruoasă asupra lui 2025. Despre finalul nebun al acestui an nebun am vorbit la ediția de săptămâna asta.
Cât de rău va fi 2025? Nu știm, dar ce știm sigur este că vom constata împreună cum ne strecurăm prin el.
Noi vă mulțumim mult și pentru timpul vostru și pentru sprijinul fără de care n-am fi ajuns aici. Ne înclinăm în fața voastră și vă dăm întâlnire în 6 februarie. Tot joia, tot de 20.00, cum sperăm că deja v-am obișnuit.
Sărbători liniște tuturor!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Am numărat, la ediția de săptămâna asta, consecințele celui mai mare seism politic al României din ultimii 35 de ani, și-anume anularea alegerilor prezidențiale.
Dincolo de faptul că poate cel mai disprețuit președinte al României - și competiția nu e ușoară! - rămâne în funcție până nu-știm-când și dincolo de mormanul de bani publici cheltuiți de stat pentru exercițiul democratic anulat n-am găsit mare lucru.
Georgescu, cel care a jucat incorect în campanie și a determinat anularea, este zi de zi pe buzele tuturor. Căpetenia de mercenari Potra e în control judiciar, la fel și neo-legionarul Sechila, misteriosul BogPR e liber și el iar Anca Alexandrescu nu se oprește din călcat în picioare legea audio-vizuală.
Încă o săptămână, așadar, în care românii nu reușesc să vadă vreo persoană care să plătească pentru psihoza colectivă în care a fost aruncată o țară întreagă.
Mai încercăm o dată, joia viitoare. Vom fi, ca de obicei, cu judecata la noi.
Pe curând!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Puuttuva jakso?
-
Pentru prima dată după Revoluție, un scrutin prezidențial este anulat, la capătul unei cantități uriașe de bâlbe instituționale greu de explicat.
Cum am ajuns în acest moment de cumpănă? Cine e vinovat? Se putea face ceva pentru a opri un extremist trișor să ajungă în finala prezidențială fără să fie necesară anularea a peste 9 milioane de voturi? Unde suntem și, mai ales, unde (dracului) ne ducem?
Am judecat totul într-o ediție specială a podcastului nostru, în seara votului care n-a mai fost.
Vă așteptăm și joi, pentru că multe se mai pot întâmpla în zilele ce vin.
Mulțumim!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
În ultima ediție înaintea scrutinului decisiv nu doar pentru stabilirea viitorului președinte, ci pentru însăși direcția pro-vest a României pentru următorii ani, am încercat să punctăm câteva dintre motivele pentru care am ajuns în halul ăsta.
Am pornit de la posibilele explicații pentru cele mai recente evenimente legate de alegeri și am ajuns înapoi ani buni, arătând că, în principiu, când statul nu-și face treaba ani și ani apare un soi de cetățean paralel, care, deși nu respectă regulile, nu pățește nimic. Și-apoi se multiplică până devine vizibil, după care, Doamne-ferește, majoritar.
Cu ce rămânem după alegerile astea?
Ascultați ediția asta și, duminică, mergeți și votați.
Vă mulțumim tuturor!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Ce-am avut și ce-am pierdut după alegerile parlamentare din 2024? Ce rămâne în Casa Poporului din valul „suveranist” ridicat de Georgescu? Și, mai important, când vin gay-ii peste noi, să ne transforme pe toți?
Am discutat despre toate astea în această ediție specială a Judecății, una „la cald” despre cum se conturează viitorul Parlament.
Vă invităm să ne ascultați și, dacă se poate, dați și altora, poate se trezesc, căci avem în față un vot crucial duminică.
Și, firește, vă mulțumim pentru că ne ascultați și pentru sprijinul vostru! Înseamnă mult pentru noi!
Pe joi!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Un balamuc în toată regula, un circ fără cupola. În asta s-a transformat România în ultimele zile, după surprinzătorul rezultat de la turul I al prezidențialelor, ca răspuns (sau notă de plată, dacă vreți) pentru anii în care ne-am bătut joc de tot și de toate de la cel mai înalt nivel.
Am vorbit mai pe larg despre toate, dar mai ales despre cum nici măcar acum, în ceasul al 25-lea, nu înțelegem că e groasă. Altminteri cum să luam decizia renumărării voturilor fără a permite transparența minimă a procesului și cum să ne trezim abia la patru zile după rezultat să pornim o anchetă judiciară în legătură cu mecanismul ilegal prin care extremistul și-a păcălit votanții?
În aceleași patru zile - ba chiar mai multe puțin, căci a văzut-o mai din vreme - colega Diana Oncioiu (dela0.ro) a ajuns să înțeleagă clar cum a explodat tik-tok-ul și a povestit ce-a aflat în a doua parte a ediției de azi.
Închidem, odată cu ediția de săptămâna asta, și invizibila campanie pentru parlamentarele de duminică, strecurate abil între tururile prezidențialelor cu scopul de a avea poate cel mai de jos moment al democrației în ultimii 35 de ani.
Mulțumiți-i președintelui Iohannis și liderilor coaliției stabilității, parcă așa-și spuneau, nu?
Doamne-ferește!
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți și pentru că ne susțineți și vă așteptăm la ediția specială de luni, când vom vorbi „la cald” despre rezultatele scrutinului pentru viitorul Parlament.
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Azi mai mult ca oricând ne-am simțit obligați să facem o ediție specială a Judecății noastre, pentru că situația în care se află țara după votul de la turul I al prezidențialelor este, la rândul ei, una specială: un candidat toxic, un extremist putinist care visează la o Românie ruptă de UE și NATO a zburat pe sub radarul aproape defect al societății și a ajuns în vârful ierarhiei după acest prim tur de scrutin pentru alegerea președintelui țării.
Am încercat, obosiți după zilele astea, să schițăm foarte în mare măcar o parte din constelația de cauze care ne-au adus aici.
Vă așteptăm și joi, la ediția „clasică” a emisiunii noastre, unde vom încerca să mai în detaliu să înțelegem cum am ajuns aici și ce e de făcut.
Mulțumim! Pe joi!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
L-am prins din nou pe Mircea Geoană cu o minciună cât casa, de data asta despre un episod din trecutul tatălui său. Geoană încheie această campanie în genunchi, după ce, la startul ei, era considerat, pe baza unor sondaje, între favoriți.
Pe Geoană nu l-au faultat atât investigațiile de presă - una interesantă fiind publicată chiar zilele trecute de Ovidiu - sau dezvăluirile precum cea din debutul acestei ediții cât l-a distrus propria lui conduită. Un om în care urlă frustrarea și nu-și poate stăpâni pornirile, așa ni s-a înfățișat Geoană, și, cel mai probabil, iese din scena publică duminică în genunchi.
De la Geoană am trecut, pe rând, prin toți cei care ne cer votul la finalul acestei săptămâni, și, cu o singură excepție, nu am putut să găsim ceva nu bun, măcar votabil.
În fața rezultatului acestei adevărate contraselecții pe care-a reușit-o clasa politică românească și conștienți de contextul teribil în care România se află, am stabilit că mergem duminică la vot, iar unul dintre noi și-a exprimat în concret și intenția de vot.
Vă lăsăm plăcerea să ascultați o discuție cu sens, zicem noi, de la cap până la coadă, adică din nou mai bine de două ore.
Pregătiți-vă: începe o perioadă cu trei scrutinuri, după fiecare dintre ele urmând a ne întâlni cu voi, la cald, în fiecare zi de luni după fiecare duminică de vot. Asta, firește, dincolo de edițiile clasice de Judecată din fiecare joi.
Vă mulțumim!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Am început ediția de săptămâna asta povestind cum am ajuns vecini la studioul nostru din Casa Presei cu „Departamentul Antifraudă”, în fapt o acoperire ieftină pentru un sediu al partidului AUR care adăpostește, cel mai probabil, o brigadă de troli de internet aflați în slujba campaniei extremiștilor lui Simion.
Am mers apoi, cu Ciolacu, Grindeanu și Simonis (și fetele lor) pe la Nisa, cu avionul plătit de Nordis (mulțumim, G4Media), pentru a ajunge la concluzia că blatul PSD-PNL rezistă bine-merci dincolo de vorbele de ocară pe care și le aruncă alde Rareș Bogdan cu alde Tudose.
Pe ce ne bazăm? Pe cum a împărțit, discreționar, banii publici către primăriile din țară premierul Ciolacu.
Mecanismul? L-am explicat în detaliu în cea de-a doua parte a ediției de azi. Miza? Miliarde de euro, în schimbul fidelității primarilor.
A mai rămas puțin timp, cât să povestească Vlad în detaliu un mecanism de funcționare a relației guvern-cetățeni (prin intermediul presei, evident!) ce pare de pe altă planetă, dar e de-aici, de lângă noi, din Germania.
Și, firește, pentru Ursarul Săptămânii (apud Ovidiu), sau Duhul Rău, conform lui Vlad, secțiune pe care am cam neglijat-o în ultimele ediții.
Ăștia am fost și în această săptămână. Mulțumim tuturor, pe joia viitoare!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Cu Vlad plecat cu treabă în străinătate, am avut o nouă ediție altfel a Judecății, în care Ovidiu, alături de Răzvan Zamfir, realizator al emisiunii Bună, România la B1TV, a încercat, vreme de mai bine de trei ore - o durată-record pentru producția noastră - o radiografie a României în campania electorală pentru alegerea președintelui și Parlamentului.
Dacă am fi fost la o televiziune de știri, am fi putut să începem discuția „în regim de breaking news”, anunțînd că Mircea Geoană a intrat în diplomație în urma unui interviu pe care l-a susținut, la sediul Ministerului de Externe, la trei săptămâni de la execuția cuplului Ceaușescu, adică în data de 15 ianuarie 1990.
S-a mai vorbit, în treacăt, și despre rezultatul alegerilor din Statele Unite, s-a râs, s-a oftat, s-a tot.
Vă invităm să ascultați ediția și că așteptăm, în formula clasică după două săptămâni, joia viitoare.
Mulțumim pentru că ne urmăriți și mulțumim pentru susținere!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Ce vedem și ce nu vedem la alegeri? E suficient să avem încredere că autoritățile organizează corect procesul electoral?
Sau democrația se bazează, de fapt, și pe alte forme de participare, nu doar pe simpla prezență la vot?
Ce ai putea face chiar TU - cetățeanul - pentru a contribui la desfășurarea unor alegeri corecte?
A judecat, într-o ediție altfel a emisiunii noastre, Vlad Stoicescu, avându-l alături pe Septimius Pârvu de la Expert Forum (EFOR).
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Am început ediția de săptămâna asta cu un follow-up la emisiunea anterioară, pe care-am dedicat-o în totalitate „jafului de la planșeul Unirii”, căci asta se ascundea, de fapt, în spatele „luptei de la planșeul Unirii”, ce i-a avut drept protagoniști pe primarul general Nicușor Dan și pe cel al Sectorului 4, Daniel Băluță.
Lucrurile par să se clarifice și, sperăm, săptămâna viitoare ne vor fi încă și mai clare.
Cum la mijloc este schimbarea „din greșeală” a proprietarului unei suprafețe de 33 de hectare din centrul Bucureștiului - și, în esență, existența statului de drept în România -, ne încăpățânăm să nu lăsăm lucrurile nelămurite, în ciuda îndemnului premierului Ciolacu, șeful de partid al primarului Băluță și cel care i-a alocat, din pixul de premier, aproape un miliard pentru lucrarea-mamut de-acolo. „Am schimbat pe Netflix”, spunea premierul Ciolacu întrebat despre controversa de la Unirii.
Și, într-un alt interviu, „justiția funcționează”.
Ei, noi iarăși am ales să nu dăm curs îndemnului premierului la Netflix&chill și-am spus, pentru a n-a oară, de ce nu e deloc cazul să mutăm pe Netflix: justiția nu funcționează, iar media mainstream pare, înecată de bani publici din subvenția de la partide, să nu mai aibă deloc tupeul să-l contrazică. Nici pe el, nici pe șeful PNL și, în general pe nimeni care plătește.
Și, din această realitate paralelă, constatăm că suntem din ce în ce mai puțini care chiar suntem preocupați de discuțiile importante, cruciale într-un an super-electoral.
Puțini, dar nu ne lăsăm, așa că ne vom vedea tot aici și săptămâna viitoare, și cealaltă, și tot așa.
Pe curând!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
O grozăvie ca nicio alta a explodat sub ochii noștri la începutul săptămânii: cu ocazia „Bătăliei de la planșeul Unirii” am aflat cu toții că niște hectare de pământ din centrul Bucureștiului, din zona 0 a capitalei țării ăsteia, a avut, preț de aproape trei luni, proprietarul schimbat în acte, doar pentru a face loc ambițiilor, dar mai ales combinațiilor unui primar de sector.
Daniel Băluță de la Sectorul 4 a năvălit cu o gardă pretoriană de interlopi deghizați în funcționari ai statului - adică în polițiști locali - în Piața Unirii pentru a începe în sfârșit o lucrare-mamut pe care și-o dorește de ani de zile: refacerea planșeului de la Piața Unirii. În baza a ce? Exact în baza acestei „erori materiale” comise de oamenii de la cadastru, care-au lăsat Primăria Generală fără dreptul de proprietate asupra unei hălci imense din București.
Așa au ajuns bulevarde întregi din centrul capitalei în proprietatea Apelor Române, deși cei de la Primărie dormeau liniștiți știindu-se proprietari.
Am explicat complicata speță preț de mai bine de două ore, asezonând zisele explicații cu dovezi de administrație bucureșteană catastrofală pe care le-am constatat în anii din urmă.
Ascultați și vă minunați!
Pe joia viitoare!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Siderați de hotărârea abracadabrantă prin care Curtea Constituțională i-a restricționat candidatei Șoșoacă intrarea în cursa prezidențială pentru niște motive cel puțin discutabile, am încercat să aplicăm aceeași judecată profund subiectivă și în cazul celorlalți candidați înscriți în cursa pentru funcția supremă în stat. Ne-a ieșit un dezastru!
Nici nu prea avea ce să ne iasă din moment ce am aplicat, conștient, o judecată stricată.
Să ne înțelegem: personajul sancționat de CCR în această manieră este total toxic pentru democrație, dar ce ne deranjează este mecanismul prin care ajunge să fie evacuată dintr-o cursă electorală.
Un stat slab, căci n-a fost în stare să-i facă nimic pe căi normale și legale în ciuda conduitei de ani și ani de zile, o martirizează pe această persoană toxică și, în același timp, deschide o ușă periculoasă pentru viitorul statului de drept.
Același stat slab n-a fost în stare să închidă găurile pe care firma Nordis a fost în stare să ajungă până la banii multor români creduli și-apoi să dispară cu ei, transformându-i din potențiali investitori imobiliari în păgubiți.
Și-apoi, aidoma „ciomagului” CCR din cazul Șoșoacă, parlamentarii vin ca pompierii să repare, chipurile, ce e de reparat, doar că nu văd nicidecum problema global.
Să se uite la noi, că le-am explicat-o. Dacă nu, va fi vai și-amar de alte și alte visuri de viață bună în clădiri de multe stele.
N-am închis înainte să constatăm ceva ce, parcă, n-am mai văzut: alianța de guvernare s-a rupt, dar guvernul de coaliție PSD-PNL, cică, rămâne. N-am înțeles-o p-asta, dar am zis să v-o zicem și vouă.
În acest ton de nedumerire vă lăsăm până joia viitoare. Sperând, firește, să ne întâlnim din nou cât de zdraveni la cap se poate.
Mulțumim! Pe joi!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Am consemnat nou atac frontal și dement al unui politician la adresa jurnalismului de investigații făcut onest în interes public, atac la care s-a pretat „diplomatul”, „spălatul” candidat la președinție Mircea Geoană. Victima acestuia a fost colegul nostru Attila Biro, co-semnatar, alături de alți colegi din prestigioasa comunitate de reporteri OCCRP, al unui material care vorbea, documentat, despre afacerile unui apropiat de-al candidatului cu un personaj la rândul aău apropiat de Moscova.
După ce a invitat autoritățile statului român să ia măsuri împotriva jurnaliștilor (la ce s-o fi referit nu știm), Geoană a revenit și a plasat investigația în zona unui kompromat, acuzând jurnaliștii de fantasmagorii.
Cu ajutorul invitatului nostru Attila Biro, chiar ținta atacului politicianului, am lămurit, sperăm, lucrurile.
În partea a doua a ediției de săptămâna asta am făcut concurs de indignare în fața unui laudatio făcut de unul dintre liderii USR la adresa lui Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al BNR, care va veghea la imparțialitatea audiovizualului românesc dintr-un fotoliu comod la CNA. Ce-a făcut Bănescu în viața profesională este însă, așa cum am explicat, incompatibil cu ideea de imparțialitate.
Ăștia am fost și săptămâna asta.
Vă mulțumim! Pe joia viitoare!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Am dedicat aproape jumătate din ediția de săptămâna asta - un nou record ca durată a Judecății noastre săptămânale - celor mai noi tâmpenii comise ori spuse de președintele încă în funcție, Klaus Iohannis.
Spoiler alert: rămâne inexplicabilă pentru noi cinduita acestuia față de PNL, partidul-breloc pe care pare să-l stăpânească, dar și să-și dorească să-l distrugă.
Încă și mai inexplicabilă a fost, pentru noi, decorarea poate celui mai abject personaj din politica românească post-1989, fostul viceprimar al Gabrielei Firea.
Și mai mare spoiler-alert! A fost superbă concluzia lui Vlad: Bădulescu știm cine e, dar nu mai știm deloc cine e Iohannis.
Am trecut apoi, pentru cealaltă jumătate, la tocat aspiranții la fotoliul de la Cotroceni pe care infamul președinte actual îl va părăsi.
Și uite-așa, cu tot cu Duhul Rău (sau Ursarul Săptămânii, cum l-a botezat Ovidiu), am trecut de două ore jumătate.
Încumetați-vă, căci am făcut și un anunț pentru perioada următoare.
Mulțumim!
Pe joia viitoare!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Am ales să dedicăm ediția de săptămâna asta în integralitatea ei mișcărilor din lumea politică pentru că, în așteptarea alegerilor prezidențiale și parlamentare, deja se ascut săbii, se aruncă vorbe - de multe ori prostește - sau se execută harakiri.
Cu un astfel de seppukku am început discuția din această seară: spre satisfacția tuturor celor care consideră PNL un partid deja compromis, prin schimonosirea legii cu scopul de a-i permite președintelui Iohannis să ajungă senator liberalii par a-și fi luat singuri gâtul.
Într-o societate normală, un gest făcut astfel pentru a-și apropia un lider atât de detestat precum președintele ar trebui să fie greșeala cea din urmă a acestui partid. Precedată, firește, de alegerea cu unanimitate a generalului Ciucă drept candidat la președinție.
Dar va fi acesta ultimul act de autosabotaj al PNL? Nu știm, dar vom afla curând.
Am mers mai departe spre „noua speranță” Mircea Geoană, independentul ex-pesedist, pentru că, în ciuda găunoșeniei pe care i-am tot constatat-o până acum ceva ani, când a fost evacuat din politica mare de la București într-un job confortabil la NATO, ni se prezintă azi mai alb ca spuma laptelui.
Ziariști la bază și cumva înspăimântați de lipsa memoriei conaționalilor noștri, am considerat oportun să îl „fișăm” puțin, întru aducere aminte. Și ne-am amintit de toți: de Vântu, Năstase, Iliescu, Vanghelie, Cătălin Voicu și câte și mai câte nume din acest film cu mafioți în tranziție.
Și, firește, am taxat și tâmpeniile spuse de „speranța” politicii românești de rit nou, userista Elena Lasconi, care nu doar că pare la un concurs de spus prostii, ci și la unul de fugă de responsabilitatea spuselor ei.
Și-așa am stat și azi mai bine de două ore, iar ei pare că nici nu s-au încălzit.
Ne-așteaptă vremuri grele. Dar om trece și-acele poduri când vom ajunge la ele.
Mulțumim pentru timpul vostru și pentru că ne sprijiniți. Contează!
Pe joia viitoare!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Vlad v-a amenințat că va citi magnum opus-ul liderului PNL Nicolae Ciucă și a livrat. Am dedicat o oră și jumătate din ediția de astăzi unei discuții tragi-comice fix despre această compunerică de clasa a patra cu pretenții de best-seller (care, în ciuda publicității uriașe de care a avut parte, nu se va vinde, dar asta e altă discuție). Concluzia noastră: cazonul Ciucă e o gogoașă umflată și goală pe dinăuntru.
În ce-a mai rămas din discuția de săptămâna asta am vorbit despre motivarea instanței de apel care a eliberat din arest, fără nicio altă măsură preventivă, cele două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon acuzate recent de procurori că ar fi ucis un pacient în secția de terapie intensivă.
Și, pornind de la acest exemplu (care a debutat cu nesimțirea de a motiva decizia de eliberare la trei săptămâni de la pronunțare) și trecând mai apoi și prin alte situații de justiție discutabilă, am ajuns la concluzia că, în justiție, dar și în alte domenii-cheie ale vieții noastre în România, constanta vieții noastre va fi lupta dintre cei care-și doresc status-quo-ul și cei care-și doresc progrese către o viață mai dreaptă, mai prosperă și mai liniștită.
Ăștia am fost și săptămâna asta. Vă mulțumim pentru timpul și spijinul vostru. Pe joia viitoare!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
În ediția de săptămâna asta am început o discuție despre (cel mai probabil) viitorul candidat la președinție Mircea Geoană. De terminat mă tem că n-o vom termina prea curând, căci omul nici măcar nu și-a oficializat măcar candidatura, în legătură cu sprijinul ei plutind încă multe necunoscute prin spațiul public românesc.
Ce-am stabilit deja este lipsa de scrupule a acestui personaj politic vechi ce ni se va vinde, probabil începând de săptămâna viitoare, ca un om politic nou, altfel, cu standarde, pricepere politică și etică pe măsura funcțiilor pe care le-a ocupat de-a lungul acestor ani.
Concluzia noastră? Nu cumpărăm. V-am spus încă de azi, în mare, de ce, probabil că vom mai vorbi despre asta.
Discuția despre Geoană și mișcarea lui aparent browniană prin spațiul politic românesc ne-a dus, cumva normal, spre o alta, mai generală, dacă nu aproape filosofică: unde începe un compromis să compromită? Care sunt liniile roșii peste care nu prea e de trecut?
Pentru asta am folosit, dincolo de exemplul Geoană (pe care-l bănuim a fi în spatele unei carcase politice pilotate de fostul eurodeputat Vlad Gheorghe), alte două exemple: negocierile REPER cu PNL (ce-or avea de discutat cei de la REPER cu oamenii conduși de Bode și Rareș Bogdan noi chiar nu înțelegem) și o postare manipulatoare a Victoriei Stoiciu, recent aleasă lider PSD și consilieră a premierului Ciolacu, în care îl perie bine pe șefu.
Acesta a fost și unul dintre „ursarii săptămânii” (ales de Ovidiu), pe când Vlad a ales drept duh rău modul în care televiziunea publică încă face „presă”, bazându-se pe un exemplu recent al unui interviu cu Nicolae Ciucă, în fapt o odă deșănțată adusă acestuia de moderator.
Dacă vreți să nu vedeți așa ceva și la podcastul vostru preferat, vă dăm întâlnire și joia viitoare, tot de la 20.00. Noi, ca de obicei, vom fi aici.
Și, firește, am glumit: la noi nu veți vedea niciodată așa ceva.
Mulțumim! Pe joi!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
-
Am dedicat ediția de săptămâna asta unei discuții despre mișcările politice din cele mai importante trei partide românești în contextul alegerilor ce urmează, cu accent pe prezidențiale, unde partidele din coaliția de guvernare și-au desemnat sau aproape desemnat candidatul.
Primii, weekend-ul trecut, au fost cei de la PSD, care l-au așezat formal în block-start-uri pe „omul normal” Ciolacu.
Cu câteva ore înainte de intrarea noastră în live-ul de la măsuță, și PNL l-a aproape desemnat pe președintele său, general vreu vorbitor Ciucă, drept cel-mai-probabil candidat la funcția supremă în stat. Ciucă a fost validat în unanimitate drept candidat de forul suprem de conducere al PNL, urmând, cel mai probabil, să fie validat formal și într-un congres din septembrie.
Ar fi un soi de sinucidere pentru PNL ca, după acest vot în unanimitate, să se răzgândească, a fost concluzia noastră.
Am mai vorbit și despre alte mișcări de trupe din aceste două partide, am trecut puțin și printr-un interviu dat de candidatul deja desemnat de USR pentru Cotroceni, Elena Lasconi, și-am încheiat, tradițional, cu ursarii săptămânii.
A fost o discuție de peste două ore, cum din păcate ne-am obișnuit, pe care vă invităm s-o ascultați.
Până săptămâna viitoare, când, implacabil, ne vom vedea din nou.
Pe joi!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
- Näytä enemmän