Episodes

  • Arestări în Leeds după revolta violentă în care au fost implicați români. Premierul britanic cere măsuri dure. Keir Starmer a condamnat revoltele pe care le numește „șocante și rușinoase” precizând că acordă întregul său sprijin poliției în „luarea celor mai ferme măsuri posibile

    Pentru noul Guvern laburist e o situație cu potențial exploziv. Explicații imediat în 40 de minute.

    Pană uriașă IT

    O pană uriașă IT creează probleme la nivel mondial: Avioane oprite la sol, spitalele nu mai fac operații.

    Microsoft semnalează o pană de serviciu majoră care afectează utilizatori şi companii din întreaga lume. Numărul de urgenţă 911 este indisponibil în SUA. Aeroporturi, trenuri şi televiziuni, afectate la nivel mondial

    Fermierii moldoveni cer instituirea stării de urgență

    Fermierii moldoveni solicită instituirea stării de urgență în agricultură în contextul secetei din acest an. Este măsura cea mai importantă și absolut necesară, spun agricultorii de peste Prut.

  • Ursula von der Leyen a fost realeasă în fruntea Comisiei Europene. Parlamentul European a reconfirmat-o cu o majoritate largă, mai clară decât în 2019 deși joi realegerea sa părea fragilizată de decizia justiției privind vaccinurile Covid.

    Ce urmează acum? Ursula von der Leyen va negocia cu fiecare stat membru portofoliile de comisari europeni. Odată ce noua Comisie Europeană va fi formată, echipa va merge în fața Parlamentului European pentru un nou vot, după care se va instala la Bruxelles.

    Adunarea Națională își alege președintele

    Ședință inaugurală la Adunarea Națională. Cei 577 de deputați își aleg președintele, prin vot secret, într-un context inedit, după alegerile legislative anticipate în urma cărora au rezultat 3 blocuri distince, dar niciunul nu are o majoritate absolută de 289 de deputați.

    Satul olimpic și-a deschis porțile

    Satul olimpic pentru JO de la Paris şi-a deschis porţile azi. În total, el va putea găzdui maximum puţin peste 14.000 de sportivi, antrenori şi diverşi alţi membri ai echipelor sportive. Primele delegaţii au ajuns deja la faţa locului chiar dacă Olimpiadă incepe oficial peste 8 zile, pe 26 iulie.

  • Episodes manquant?

    Cliquez ici pour raffraichir la page manuellement.

  • Ursula von der Leyen, în fața unui vot strâns, joi, pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene. Este candidatura Ursulei von der Leyen la șefia CE fragilizată de decizia justiției privind vaccinurile Covid.

    Franța. Viitorul președinte al Adunării Naționale, ales joi

    În Franța se fac ultimele calcule și se duc negocieri pentru alegerea viitorului președinte al Adunării Naționale.

    Se mizează pe eventuale alianțe care apoi ar putea duce la relansarea discuțiilor privind viitorul premier. Mâine va fi ales noul președinte sau noua președintă a Adunării Naționale, un vot care se anunță foarte strâns.

    Institutul „Elie Wiesel": ”Ridicarea între sfinți a unor persoane care au împărtășit valorile fascismului este consonantă cu etica creştină?”

    Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” condamnă decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a include pentru aprobarea canonizării a unor clerici care „au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar” în anii '30 şi '40.

    ”Ridicarea între sfinți a unor persoane care au împărtășit valorile fascismului este consonantă cu etica creştină?” reacționează public institului Elie Wiesel.

    Coaliția Natura 2000 cere retragerea legii privind gestionarea urșilor

    Legea privind gestionarea urșilor trebuie trimisă înapoi în Parlament. Solicitarea vine de la Coaliția Natura 2000, care îi cere președintelui Klaus Iohannis să nu promulge controversata lege.

    ONG-urile explică și de ce actul normativ trebuie reexaminat.

  • În plan european, tonul este tot mai ridicat între Bruxelles și Budapesta, după ce premierul Ungariei, Viktor Orban s-a întâlnit, cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Iar asta fără să se fi concertat cu liderii europeni. De la începutul lunii iulie, Ungaria asigură șefia Consiliului Uniunii Europene. Comisarii europeni nu vor participa la reuniunile prevăzute să aibă loc în Ungaria, în următoarele 6 luni – a anunțat Comisia Europeană și a invocat "recentele evenimente".

    În Romania codul roșu de caniculă pune sistemul energetic la încercare

    Trei spitale din capitală au ramas fara curent electric. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că una dintre măsurile care ar putea fi luate, în contextul caniculei, pentru a ajuta Sistemul Energetic Naţional, ar fi ca seara, în vârful de consum, să nu fie pornite aparatele mari consumatoare de energie. Masinile de spalat pot fi folosite pe timpul noptii, când scade consumul de electricitate. E o idee aplicabilă, cu efecte asupra tuturor consumatorilor. Un consum redus în perioada de vârf va aduce și facturi mai mici, explică Dumitru Chisăliță, de la Asociatia Energia Inteligentă.

    Numărul urșilor bruni din România a crescut constant în ultimii ani

    O spune la RFI fostul ministru al mediului, senatorul UDMR Tanczos Barna. Deputații au modificat legea vânătorii și au introdus noi cote de prevenție și intervenție la ursul brun. Astfel, pentru prevenție, numărul de urși ce pot fi vânați anul acesta; este de 426. Iar numărul de urși ce pot fi împușcați în cazuri concrete de intervenție, este de 55. Activiștii de mediu critică decizia, pe motiv că ar da liber la vânătoarea de trofee, în opinia lor. Inițiatorul acestor modificări este Tanczos Barna iar în opinia sa, astfel de măsuri pot preveni tragedii precum cea recentă de pe Jepii Mici, unde o fată de 19 ani a murit după ce a fost atacată de un urs.

    Roberta Metsola a fost realeasă la șefia Parlamentului European, reînnoit în iunie și unde extrema dreaptă râvnește la posturi cheie

    Eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a PPE, a fost reconfirmată în funcția de președintă a Parlamentului European. Ea va conduce instituția europeană pentru încă doi ani și jumătate.

    Emmanuel Macron acceptă demisia premierului Gabriel Attal

    În Franța, președintele Emmanuel Macron va accepta demisia lui Gabriel Attal și a echipei sale guvernamentale până la finalul acestei zile. Este cel mai important anunț al Consiliului de miniștri convocat marți dimineață la Palatul Élysée. Guvernul rămâne responsabil de agenda curentă, cel puțin pentru următoarele zile sau chiar săptămâni, cel mai probabil până la încheierea Jocurilor Olimpice, după cum au lăsat să se înțeleagă mai multe surse citate de AFP. Adică, undeva spre mijlocul lui august. Între timp, formațiunile politice din Noul Front Popular nu reușesc să ajungă la un consens în ceea ce privește viitorul premier. O situație incertă care adâncește criza politică.

  • Plenul Camerei Deputaţilor a votat legea care aprobă metodele de intervenţie pentru combaterea atacurilor ursului brun. Pentru anul in curs se aprobă uciderea a 426 exemplare de urs brun, cotă de prevenţie şi 55 de exemplare, cotă de intervenţie. In timp ce vanatorii sustin ca e nevoie de cresterea cotelor de recoltare, cercetatorii spun ca solicitarea nu se justifica pentru ca nu stim cate animale sunt. USR a depus mai multe amendamente si cere ca primarii să aibă pârghii mai multe şi mai uşor de accesat atunci când urşii vin în localitati şi pun în pericol vieţile oamenilor.

    Donald Trump va fi nominalizat joi candidatul republican pentru Casa Albă

    Donald Trump este in Milwaukee, unde va fi nominalizat oficial drept candidat republican la presedintie, in aceasta saptamana, dupa tentativa de asasinat de sambata. Atacul asupra lui Donald Trump i-ar putea fi benefic din punct de vedere electoral, afirmă experţii în ştiinţe politice, citând precedentul lui Ronald Reagan, care a fost grav rănit de focuri de armă în 1981. Discutam in aceasta seara cat influenteaza atacul sansele lui Trump de a ajunge din nou la Casa Alba.

    Număr record de apeluri la 112 în aceste zile

    Aproape 100.000 de apeluri la 112 au fost înregistrate în weekend, în timpul primului cod roșu de caniculă. 5 apeluri pe minut, în total, 8.000, s-au înregistrat numai duminică, potrivit STS. Medicii se așteaptă ca numărul celor afectați de caldura extrema să crească, mai ales după prelungirea și extinderea codului roșu până maine, cu temperaturi de 42 de grade Celsius. Canicula este un pericol chiar și pentru persoanele sănătoase, spun medicii iar psihiatrii avertizeaza ca temperaturile extreme cresc agresivitatea de orice tip, de la cea verbala la cea fizică.

  • Summitul NATO de la Washington s-a incheiat iar aliatii au promis din nou ca vor sprijini ferm Ucraina si flancul estic dar doua noi gafe ale presedintelui Joe Biden readuc in discutie starea sa de sanatate si capacitatea de a ocupa un nou mandat la Casa Alba. Biden l-a prezentat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept "preşedintele Putin" si a confundat-o pe vicepresedinta sa, Kamala Haris , cu Donald Trump. Democratii sunt din ce in ce mai ingrijorati dar deocamdata nu au o solutie. Daca îşi joacă Joe Biden in aceste zile supravieţuirea politică, discutam imediat.

    Cătălin Teniță (REPER): E nevoie de un candidat comun la alegerile prezidențiale

    Opozitia de dreapta are nevoie de un candidat comun la alegerile prezidentiale, spune deputatul Catalin Tenita, membru REPER. El spera ca vor fi discutii in acest sens cu USR si precizeaza ca s-ar impune alegeri primare pentru a desemna candidatul. Catalin Tenita crede ca e nevoie de o strategie comuna a USR si REPER. toate argumentele, in aceasta seara.

    Mare parte din țară va fi sub avertizare cod roșu de caniculă în acest weekend

    In Iasi, tramvaiele fără aer condiționat au fost scoase din circulație pe perioada alertei meteo.Vatmanii si soferii Companiei de Transport Public din Iasi sunt verificati medical iar cei cu probleme nu intra pe trasee in aceasta perioada. Pe de alta parte, virstnicii singuri primesc ajutor de la Directia de Asistenta Sociala. Toate detaliile vin de la corespondentul RFI la Iasi, Violeta Cincu.

  • NATO sprijină "calea ireversibilă" a Ucrainei de a se alătura alianţei în viitor. Este unul din punctele declaratiei de la Washington. O altă nuanţă de remarcat este limbajul mai critic la adresa Chinei care este văzută ca un "facilitator decisiv" al războiului Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, textul stipulează că nu poate fi exclusă posibilitatea unui atac împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a aliaţilor.

    Premierul Marcel Ciolacu anunță modificarea ordonanței de urgență privind testarea șoferilor pentru droguri

    Conducatorii auto care nu vor primi în termen de trei zile rezultatul după testarea antidrog în laboratoarele de medicină legală vor putea primi înapoi carnetele întrucât nu trebuie să sufere ei dacă „statul nu are capacitatea administrativă de a rezolva problema testării într-un termen rezonabil”, transmite seful guvernului.

    Cum gestionăm populatia de ursi? De ce omorârea animalelor nu va rezolva problema

    Subiectul revine in dezbatere după moartea unei fete de 19 ani, atacate de un urs în munții Bucegi. Împușcarea animalelor nu va rezolva problema, spune la RFI activistul de mediu Mihai Goțiu, fost senator USR. De partea sa, ministrul de resort, Mircea Fechet, a anunțat că va propune dublarea cotei de recoltare, la 500 de exemplare.

    Inflatia coboară sub 5% pentru prima dată în ultimii 3 ani

    Este a 5-a luna la rând de scădere. Asta nu inseamna ca preturile scad , ci doar ca ele nu mai cresc intr-un ritm asa de accelerat, explica analistul economic Adrian Negrescu. Majorarea din toamna a pensiilor va afecta acest echilibru fragil, mai spune el. Il veti asculta in 40 de minute.

  • "Nu faceţi greşeli, Ucraina îl poate opri pe Putin". La sumitul NATO de la Washington, presedintele Joe Biden a transmis un mesaj raspicat de sustinere pentru Kiev, pe fondul îndoielilor cu privire la starea sa de sanatate si capacitatea de a candida pentru un nou mandat. El a menţionat România în rândul ţărilor care vor ajuta la apărarea antiaeriană a Ucrainei.

    Ministrul Mediului vrea ca urșii agresivi să fie eutanasiați. Premierul transmite că nu va fi liber la împușcat

    Dupa incidentul socant de ieri, din Bucegi, cand o tanara a fost atacata si omorata de un urs, ministrul Mediului spune că populaţia de urs brun în România este scăpată de sub control. Mircea Fechet propune ca animalele care se apropie de localități să fie eutanasiate. De partea sa, premierul Marcel Ciolacu precizeaza ca intervențiile în cazul urșilor se vor face „acolo unde este o zonă de pericol” si nu va fi liber la impuscat.

    ANI: Primarul Timișoarei, acuzat de conflict de interese

    Agenția Națională de Integritate îl acuză pe primarul Timișoarei de conflict de interese administrativ. Potrivit ANI, Dominic Fritz ar fi împrumutat bani, în campania electorală de acum patru ani, de la o persoană fizică iar ulterior a semnat ca primar un act administrativ în folosul societății reprezentate de cel de la care a împrumutat bani.

    ONG-uri: Calendarul electoral pentru prezidențiale și parlamentare crează confuzie

    Ne uitam si la avertismentul lansat de mai mute organizatii neguvernamentale care transmit ca programarea alegerilor prezidentiale si parlamentare trei duminici consecutive ar putea crea confuzie. Calendarul din 24 noiembrie, 1 si 8 decembrie va ingreuna organizarea procesului electoral si va reduce transparenta si coerenta acestuia, atentioneaza reprezentantii societatii civile.

  • La mai bine de doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, liderii NATO se reunesc incepand de astazi la Washington având Ucraina ca prioritate pe agendă, dar există riscul de a dezamăgi din nou Kievul, care nu a primit o invitatie oficiala de aderare şi aşteaptă inca armele promise de aliati. Presedintele Volodimir Zelenski, va merge în Statele Unite cu această ocazie, după ce ieri a semnat la Varşovia, un pact de securitate bilateral cu Polonia.

    Personalul navigant de la TAROM întrerupe greva după promisiuni privind majorarea salariiilor

    Pilotii TAROM au incheiat greva dupa ce ieri zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”. In urma negocierilor, piloții au obținut o mărire de 1.500 de euro în etape, prima tranșă fiind promisă în acest an. De asemenea, compania va mări imediat diurna externă la 240 euro pentru pilotul comandant și la 200 euro pentru copilot. Pe de alta parte, ANPC a anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de ieri, intre 250 si 600 de euro.

    Frontul Popular din Franța caută un înlocuitor pentru Gabriel Attal

    Iar in Franta, alianța stângii Noul Front Popular a început discuțiile pentru construirea unei coaliții de guvernare și vrea să îi prezinte lui Emmanuel Macron o propunere pentru șefia viitorului cabinet. Perspectivele unei guvernări stabile sunt complicate de faptul că în ciuda victoriei, stânga nu dispune de majoritatea absolută. Deocamdata, presedintele Macron i-a cerut premierului Gabriel Attal sa ramana in post.

  • Emmanuel Macron i-a cerut premierului Gabriel Attal să rămână în funcție cel putin pentru”pentru moment” după ce acesta și-a înaintat demisia. Nicio majoritate clară nu se desprinde după scrutinul provocat de dizolvarea decisă acum o lună de preşedintele Emmanuel Macron. Cu 182 de mandate în viitorul parlament de la Paris, Noul Front Popular devine prima forţă politică, departe insa de majoritatea absolută de 289 de parlamentari. Pe locul doi se clasează mişcarea prezidenţială Ensemble iar pe trei, extrema dreaptă din Reuniunea naţională. Cine ar putea guverna Franta, incercam sa ne lamurim in aceasta seara.

    Protest ”Fără haos în legislaţia fiscală”. Contabili, economişti şi antreprenori reclamă lipsa de transparenţă, comunicarea deficitară şi măsuri adoptate ”pe furiş”

    Economişti, contabili şi antreprenori au protestat astazi in Piata Victoriei si in fata Ministerului de Finante, pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce ei numesc ”teroare fiscală” şi măsuri adoptate fără consultare publică, cu impact major asupra întregii societăţi. Un protest spontan s-a produs si la TAROM. Compania a anulat zeci de zboruri invocand indisponibilitatea personalului navigant. Pe de alta parte, premierul anunta că împreună cu ministrul Transporturilor analizează ca parte din lucrările de pe Valea Oltului să se facă pe timpul nopţii. Vom aborda toate aceste subiecte in 40 de minute.

    Lipsa forței de muncă rămâne cea mai mare provocare pentru antreprenorii din construcții

    Si, lipsa fortei de munca ramane cea mai mare provocare pentru antreprenorii din constructii care cred ca reînființarea scolilor profesionale ar fi solutia pentru criza fortei de muncă din acest sector. La Iasi, multe firme platesc costurile școlarizării în învățământul dual dar tinerii absolvenți pleacă să muncească în străinătate din momentul în care își primesc diploma. Asa ca pentru a finaliza la timp lucrările, patronii romani ajung sa apeleze la muncitori non europeni. Dezvoltam subiectul in editia de astazi.

  • Vizita lui Orban la Moscova, o misiune de pace pe care nu o cere nimenisi condamnata de liderii europeni.
    Premierul ungar Viktor Orban nu reprezintă NATO la Moscova, ci propria ţară, a declarat vineri, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a precizat că premierul ungar a informat Alianţa în avans despre vizita sa în capitala Rusiei.

    Dosarul gropii comune de la Popricani cu zeci de cadavre de evrei, reîncadrat de procurori de la omor calificat la genocid!

    Cercetarile vor fi continuate de Parchetul Militar de la București. Descoperirea aparține cercetătorului Adrian Cioflâncă care vorbeste despre asasinarea unei comunități întregi, evreii din Sculeni.

    Circulație închisă pe Valea Oltului. Putea fi găsită altă soluție

    Conntinua criticile dupa ce zilele trecute ministrul transporturilor a anuntat închiderea circulatiei pe Valea Oltului.

    Ce soluții puteau fi găsite si cu cât timp inainte ar fi trebuie anuntate aflati imediat in 40 de minute.

  • Acord între PSD-PNL privind datele la care vor avea loc alegerile prezidențiale și parlamentare. PSD și PNL au anunțat, prin comunicate identice, că alegerile prezidențiale și cele parlamentare vor fi intercalate. Astfel, primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, urmat de alegerile parlamentare pe 1 decembrie, apoi turul 2 al prezidențialelor pe 8 decembrie.

    PSD și PNL au anunțat, prin comunicate identice, că alegerile prezidențiale și cele parlamentare vor fi intercalate. Astfel, primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, urmat de alegerile parlamentare pe 1 decembrie, apoi turul 2 al prezidențialelor pe 8 decembrie.

    Rusia își arată susținerea pentru partidul extremei drepte franceze.

    Ministerul rus de externe s-a pronunţat public în favoarea Reuniunii naţionale (RN), partidul extremei drepte franceze. Moscova spune că speră ca formatiunea să guverneze Franţa.

    Marine Le Pen, lidera de facto a mişcării de extremă dreaptă şi multă vreme apropiată Kremlinului, a denunţat mesajul, estimând că este vorba de o «provocare».

    Ordonanță controversată lasă fără permis șoferii care cer să fie testați antidrog la Institutul Național de Medicină legală.

    Ordonanța de urgență care lasă fără permis șoferi nevinovați trebuie anulată. Iată ce solicită zeci de mii de oameni care au semnat o petiție în acest sens pe platforma Declic.ro.

    E vorba despre ordonanța care suspendă permisul șoferilor care cer să fie testați antidrog la Institutul Național de medicină legală.

  • Aliații NATO au convenit un ajutor militar pentru Ucraina de 40 de miliarde de euro anul viitor. În ce condiții vor fi acordați banii, ne lămurește imediat Mihaela Gherghișan.

    Ecouri după vizita lui Orban la Kiev

    Vizita lui Viktor Orban la Kiev și oferta făcută președintelui Zelensky continuă să aibă ecouri.

    Președintele Volodimir Zelenski a respins propunerea premierului ungar Viktor Orban de a lua în considerare o încetare a focului pentru a „accelera negocierile de pace”, anunță presa de la Kiev. Despre cum a decurs întâlnirea dintre cei doi, vă spunem imediat în 40 de minute.

    Două blocuri politice, în lupta pentru turul doi al alegerilor legislativer anticipate

    Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor legislative anticipate din Franța se duce între două blocuri politice care se critică unul pe altul în încercarea de a obține victoria. Termenul de depunere a candidaturilor s-a încheiat. Peste 220 de candidați calificați în cel de-al doilea tur au renunțat pentru a împiedica extrema dreaptă să ajungă la putere.

    Rezultate dezastruoase la Evaluarea Națională

    Iașiul este județul cu cel mai mare număr de note de 10 după Capitală. Astăzi au fost publicate rezultatele de la Evaluarea Națională 2024! În mediul rural, un singur elev a obținut nota 10. Aproape jumătate dintre elevii de la sat au luat note între 1 și 4. Concret, 42,5% dintre aceștia nu au reușit să obțină media 5.

  • Franța începe pregătirile pentru cel de-a doilea tur de scrutin al alegerilor legislative anticipate.

    În încercarea de a împiedica extrema dreaptă să obțină majoritatea absolută, aproximativ 200 de candidați s-au retras deja din cursa electorală în așa numitele retrageri tactice. Despre ce este vorba vă spunem imediat.

    Orban, discuții cu Zelensky

    Premierul maghiar, Viktor Orban, îl roagă pe președintele Zelensky să ia în considerare un armistițiu pentru a se ajunge la discuții de pace. Kievul a declarat însă de nenumărate ori că un armistițiu ar avantaja de fapt Rusia.

    Continuă bombardamentele în Gaza

    Bombardamentele continuă în Fâșia Gaza, iar populația împinsă în sudul enclavei a primit ordin de evacuare. Premierul Benjamin Netanyahu spune că aceasta ar putea fi ultima fază a operațiunilor militare israeliene și că războiul s-ar putea sfârși.

    Luna trecută a fost cea mai caldă lună iunie din istoria măsurătorilor meteo din România. Concomitent cu valurile de caniculă, România este afectată de furtuni violente care fac pagube în numeroase localități.

  • Rezultatele alegerilor din Franța provoacă îngrijorare pe plan internațional.

    Rezultatele alegerilor din Franța provoacă îngrijorare pe plan internațional. O eventuală majoritate absolută în viitorul parlament francez a extremei drepte îi face pe unii să se teamă de o schimbare a poziţiei oficiale franceze în dosare importante, precum cel ucrainean sau în dosare europene.

    Dreapta radicală europeană strânge rîndurile

    La Essen s-a încheiat congresul partidului naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD), iar la Viena s-a anunţat înfiinţarea grupului „Patrioţi pentru Europa”. Între documentele programatice adoptate la congresul AfD şi „Manifestul patrioţilor” din Viena există o multitudine de similitudini doctrinare şi strategice care se regăsesc şi în programele altor partide radicale de dreapta din Parlamentul European.

    Mircea Geoană, acuzat că ar fi plagiat

    Mircea Geoană ar fi plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush, se arată într-o investigație semnată de jurnalista Emilia Șercan în PressOne.

    „Nu voi permite nimănui să pună la îndoială o viață de muncă” a reacționat Mircea Geoană, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO și potențial candidat la prezidențialele din toamnă.

  • Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îi va invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale. Anunțul vine în condițiile în care PSD și PSD nu au reușit să ajungă la o intelegere privind scrutinul. Si UDMR a avut o reactie pe subiect: varianta corecta pentru organizarea alegerilor prezidentiale este luna noiembrie, spune liderul Uniunii, Kelemen Hunor.


    Von der Leyen, Costa si Kallas, noua garnitură de conducere a politicii europene

    Liderii europeni si-au ales trei politicieni care vor conduce instituțiile UE: Ursula von der Leyen, inca un mandat in fruntea Comisiei Europene, Antonio Costa la Consiliul UE și Kaja Kallas sefa diplomatiei. Von der Leyen trebuie să treacă și de votul Parlamentului European la jumătatea lunii iulie.

    Iranienii sunt așptați la vot, milioane de oameni vor boicota scrutinul

    Peste 60 milioane de iranieni sunt așteptați să meargă la vot ca să își aleagă un nou președinte după moartea lui Ebrahim Raisi. Se estimează însă că milioane de oameni vor boicota alegerile, deoarece cred că procesul electoral va fi aranjat de regimul care vrea să își asigure victoria.

    Consumul de droguri rămâne răspândit în rândul copiilor și tinerilor

    Un sondaj care ar trebui sa puna pe ganduri autoritatile. Trei din zece copii stiu pe cineva care a consumat droguri , fiind vorba in general de colegi si prieteni. asa reiese dintr-un studiu realizat de Organizatia Salvati Copiii, care mai arata ca un sfert dintre tinerii de peste 14 ani consuma alcool.

  • Dupa ce a anuntat ca isi asuma candidatura pentru Cotroceni, noua presedinta a USR, Elena Lasconi, anunta ca va discuta cu fortele de centru-dreapta pentru o eventuala colaborare, numai dupa alegerile prezidentiale. Timp in care, in tabara puterii, se pastreaza tensiunea. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, despre blocajul din coaliţie privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, că este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului iar dacă decizia lor rămâne aceeaşi, nu are rost să facă o nouă şedinţă a coaliţiei.

    Marșul Vieții la Iași, 83 de ani de la Pogrom

    O nouă ediţie a "Marşului Vieţii", amplu proiect de comemorare a Pogromului de la Iaşi este organizata in aceste zile. În perioada 28 iunie - 6 iulie 1941, pe străzile Iaşiului, în curtea fostei Chesturi de Poliţie şi în aşa-numitele "trenuri ale morţii", mii de evrei au fost asasinaţi din ordinul guvernului condus de Ion Antonescu. Violeta Cincu a fost la Marsul Vietii, veti asculta un reportaj in aceasta seara.

    3 zile până la primul tur al legislativelor anticipate din Franţa

    Extrema dreaptă conduce detaşat în intenţiile de vot. Se intrevede o posibilă majoritate absolută pentru Reuniunea naţională în viitorul parlament de la Paris. Discutam pe larg.

    Specialiști recrutare: numărul locurilor de muncă disponibile, în ușoară scădere

    Aproximativ 150.000 de joburi noi au fost postate, în prima jumătate a anului pe cea mai mare platforma de recrutare online din Romania. Cel mai mult se cauta angajati in retail, servicii, industria de call center, turism si constructii. Specialistii spun ca numarul locurilor de munca disponibile a cunoscut o usoara scadere , insa numarul de cv-uri noi a crescut fata de anii trecuti.

  • Elena Lasconi este noul presedinte al USR si anunta ca intra in cursa pentru Cotroceni. Intre timp, PSD si PNL nu se inteleg pe data alegerilor prezidentiale.

    Olandezul Mark Rutte devine oficial noul secretar general al NATO

    Olandezul Mark Rutte devine oficial noul secretar general al NATO, într-un moment crucial pentru Alianță, în condițiile în care Rusia își continuă războiul în Ucraina.

    Duel tensionat al candidaților la anticipatele din Franța

    Extrema dreaptă continuă să conducă în sondajele din Franta. Ne despart doar câteva zile de primul tur al alegerilor legislative anticipate, de pe 30 iunie. Aseara a avut loc prima infruntare televizata intre cei trei candidati, extrema dreapta, extrema stanga si reprezentantul taberei prezidentiale.

    Proces controversat în Rusia al unui jurnalist american

    Iar in Rusia începe procesul unui jurnalist american acuzat de spionaj. Potrivit ambasadei Statelor Unite, fără să explice de ce activitatea de jurnalist a lui Gershkovich constituie o infracţiune, autorităţile de la Kremlin se folosesc de cetăţeni americani pentru a-şi atinge obiectivele politice.

  • Ucraina şi Republica Moldova au lansat oficial negocierile cu Uniunea Europeană menite să permită celor două ţări să devină membre cu drepturi depline ale UE. Ungaria care se opunea vehement oricăror discuţii de aderare cu Ucraina, considerând că ţara nu este pregătită, a fost convinsa cu greu sa accepte acest pas. Dincolo de momentul simbolic, incepe un drum lung si anevoios, despre care discutam pe larg imediat.

    PSD și PNL nu se înțeleg pe data alegerilor prezidențiale

    Liderii Coaliției PSD-PNL nu au reușit să ajungă nici astazi la o înțelegere în privința datei alegerilor prezidenţiale, cele două partide prezinta calendare diferite. Discuțiile vor fi reluate vineri, într-o nouă ședință, iar PSD le-a cerut liberalilor ca până atunci să aleagă între cele două variante propuse de social-democrați: 15 și 29 septembrie.

    A început Evaluarea Națională. Pe 3 iulie vor fi afișate primele rezultate

    Cum ii ajutam pe copii sa traverseze cu bine perioada stresanta a examenelor? Elevii de clasa a opta sustin in aceasta saptamana evaluarea nationala, astazi proba la limba romana, joi la matematica, un examen decisiv pentru repartizarea la liceu. Psihologii spun ca sunt unele lucruri pe care un parinte poate sa i le spuna copilului, dar si abordari de evitat.

    Donald Trump are un plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina, daca va câștiga alegerile prezidențiale

    Potrivit documentului, Kievul va trebui să înceapă discuțiile de pace cu Rusia pentru a mai primi ajutor din partea SUA, iar, de cealaltă parte, Moscova va fi avertizată că orice refuz de a negocia ar duce la creșterea sprijinului american pentru administratia Zelenski. Trump i-ar oferi lui Putin, în schimb, o promisiune că aderarea Ucrainei la NATO va fi amânată pentru o perioadă îndelungată.

  • O susțin pe Elena Lasconi la șefia USR. Avem o lecție de învățat! USR trebuie să redevină un partid care să permită diversitatea de opinii, spune la RFI primarul în funcție al Sectorului 2, Radu Mihaiu.

    Meloni se coalizează cu Simion, nu și cu Orban

    Grupul european conservator, din care face parte șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, a devenit a treia forță politică din Parlamentul European. Aceasta, după ce a anunțat 11 noi membri. Printre noii veniți se numără și aleșii formațiunii AUR. Mișcarea vine după ce Meloni a fost marginalizată în procesul de desemnare a majorității și împărțire a funcțiilor cheie. Dar ce înseamnă aceasta pentru echilibrul de putere în Uniunea Europeană?

    Casa Alba: SUA amână cu 16 luni onorarea contractelor de armament, pentru a reface stocurile Ucrainei

    SUA amână cu aproape un an si jumatate onorarea contractelor de armament, pentru a reface stocurile Ucrainei şi urmează să furnizeze Kievului rachetele care ies de pe linia de producţie, anunţă Casa Albă. Premierul Marcel Ciolacu a comentat decizia CSAT de a dona Ucrainei un sistem de rachete, si spune că „securitatea României nu stă în Patriot”.