Episodes
-
Ultimul episod al podcastului BADASSMOM din acest sezon ii aduce alaturi de mine pe doi dintre colegii mei din lungmetrajul "Noaptea lui Vlad".
Filip Munteanu este unul dintre cei mai talentati copii actori ai generatiei lui si joaca rolul lui Vlad in lungmetrajul "Noaptea lui Vlad", dar este deja foarte cunoscut pentru rolul lui Florinel din serialul “Clanul”. Printre alte provocări din viata lui Filip se numără și cele peste 60 de spectacole de la Opera Comica pentru Copii în care a jucat în roluri mari precum: Kurt din Musicalul Sunetul Muzicii, Lawrence din School of Rock, dar și participarea în Corul Musicalului Madagascar în 4 stagiuni.
Una dintre cele mai frumoase experiențe a fost să fie prezentator de 1 iunie la “Vorbește Lumea” la PRO TV unde a fost pentru o zi mini Shurubel.
Marian Olteanu, sotul meu din film este unul dintre cei mai talentaţi artişti din generaţia sa şi a fost distribuit în mai multe seriale înainte să ajungă aici, dar lumea deja il admira de mult timp interpretandu-l pe David in serialul “Clanul”, pentru rolurile pe care le joaca la teatru dar l-aţi mai văzut, cu siguranţă, şi în serialele Vlad, Profu, de la Pro TV, sau Sacrificiul sau Rux, de la Antena 1.
In acest episod veti avea parte de toate picanteriile din culisele filmului “Noaptea lui Vlad” pe care va invitam sa il vizionati in cinematografe din 7 Iunie.
Ne revedem sezonul urmator!
🤍🤍🤍
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Foarte multe emotii am avut atunci cand am decis sa o invit pe mama la podcast. Stiam ca nu ii place sa apara in fata camerelor, insa m-am gandit ca cel mai frumos cadou pe care il puteam face de 1 Iunie ar fi sa ma cunoasteti exact asa cum stie ea sa ma descrie cel mai bine. Mai mult decat atat mama e de poveste ea insasi si mi-am dorit sa o cunoasteti si voi pentru ca sunt tare mandra de ea si extrem de recunoscatoare ca sunt fiica ei.
Episodul acesta de podcast e cu siguranta cel mai emotionant dintre toate si desi ne-am intins la povesti mult stiu ca n-o sa va plictisiti niciun moment.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Episodes manquant?
-
Cand am aflat de proiectul VIRTUWELL al Anei Morodan mi s-a parut ca e o initiativa despre care trebuie sa afle cat mai multa lume, asa ca n-am mai stat pe ganduri si am invitat-o pe Ana la podcast. Ce inseamna mai exact VIRTUWELL aflati din noul episod al acestui podcast.
M-am bucurat tare mult sa o revad pe Ana si sa povestim cate in luna si in stele, sa aflu cum simte ca s-a schimbat lumea digitala mai ales ca e unul dintre pionerii online-ului romanesc dar si cat de important este in 2024 sa fii autentic in ceea ce priveste continutul pe care vrei sa il postezi pe platformele sociale.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Atunci cand vine vorba de oameni care au facut performanta singurul lucru pe care imi vine sa il spun este: ma inclin. Diana este o astfel de persoana. Diana Deac Pandele este campioana nationala si europeana la gimnastica aerobica, castigatoare a medaliilor de argint la Jocurile Mondiale la Gimnastica Aerobica si poarta cu mandrie titlul de Maestru Emerit al Sportului. Pe langa toate titlurile si medaliile castigate Diana este o combinatie extraordinara de ambitie si vointa si dorinta de a-si depasi continuu propriile limite. Fondatoare a Clubului Sportiv Double D, Diana continua sa faca performanta si in rolul de antrenor si coregraf. Tare mult mi-am dorit aceasta intalnire chiar daca stiam ca nu se simte chiar in largul ei in fata camerelor insa are o poveste de viata care sunt convinsa ca merita sa fie auzita si sa fie sursa de inspiratie pentru multi copii care isi doresc sa faca performanta in orice domeniu si-ar alege.
Enjoy!
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
As asculta-o pe Feli continuu cantand, povestind si doar m-as bucura de energia pe care o emana. Episodul acesta este o intalnire intre 2 prietene care nu s-au mai vazut demult. Am povestit cate in luna si in stele, despre Felicia femeia, Felicia mama si am descoperit o femeie care s-a transformat in cea mai buna versiune a ei de pana acum. Sunt tare fericita ca am reusit sa ne vedem.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Cand vin prieteni care ne sunt foarte dragi la podcast, episodul pare doar o intalnire de sambata seara in care povestim vrute si nevrute.
Am reusit sa aflam o gramada de lucruri din spatele unei povesti de iubire parca desprinsa dintr-un basm, dar am aflat si multe "secrete" nespuse din spatele magiei UNTOLD UNIVERSE.
Ioana Chereji, Head of Communication Untold Universe, si Edy Chereji, Co-Founder Untold Festival, Neversea Festival, Massif Festival & Untold Festival Dubai, sunt exemplul perfect de echipa puternica si acasa si la job.
Un episod cu sare si piper si din cand in cand si cu putin chili! :)
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Acesta este un episod de poveste. Eu si Alexandra Ungureanu ne stim inca de cand doar niste copii asa ca a fost o placere sa depanam impreuna amintiri despre inceputurile noastre in muzica.
Alexandra a fost dintotdeauna o prezenta speciala in orice context am intalnit-o insa acum m-am bucurat tare sa o revad mai increzatoare, mai sigura pe sine si mai dornica sa se bucure de fiecare clipa mai mult ca oricand.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
In acest episod al podcastului BADASSMOM invitatul meu, Bogdan Stelea, isi aminteste patanii din copilarie si din perioada Generatiei de Aur dar a vorbeste si despre emotiile care l-au cuprins la filmarile documentarului "Hai, Romania!".
Bogdan Stelea este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1990, 1994 și 1998. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.
Bogdan Stelea a fost portarul „Generației de Aur”, alături de Florin Prunea. Excentric, dar și foarte talentat, Stelea nu a fost niciodata omul jumătăților de măsură.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Un episod de podcast ca de la scorpion la scorpion. Cred ca mai aveam nevoie de cateva ore bune ca sa atingem toate subiectele pe care mi le propusesem dar sunt tare fericita ca Sore mi-a acceptat invitatia.
Am povestit despre prietenie, despre provocarile vietii de mama, despre muzica si multe altele pe care va las pe voi sa le descoperiti.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Minelli este acea prezenta discreta din industria muzicala romaneasca de care nu are cum sa nu iti placa de la prima intalnire. Mi-am dorit mult sa o am ca invitata in podcast si ma bucur ca am descoperit cat de multe lucruri avem in comun. Mai presus de toate si ea este o BADASSMOM care a reusit sa gaseasca echilibrul perfect intre familie si cariera, iar atunci cand vorbim de cariera, Minelli a reusit pana acum sa isi treaca in cv multe reusite. Minelli este unul dintre cei mai de succes artiști și compozitori din Europa de Est, care a scris multe hituri atât pentru sine, cât și pentru alți artiști de succes. Lansările sale “Rampampam” și “Nothing Hurts” au dominat topurile muzicale la nivel global, cumulând peste 220 milioane de stream-uri și peste 400 milioane de vizualizări pe YouTube. Am simtit in acest podcast ca, desi a facut lucruri cu adevarat notabile pana la varsta asta, visurile ei sunt marete si nu pare ca vrea sa incetineasca ritmul vreun pic.
Desi abia ne-am cunoscut, am simtit din primul moment ca parca ne stim dintotdeauna si mi-as fi dorit sa avem la dispozitie mai mult timp sa stam la povesti.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Asteptam de mult timp aceasta intalnire cu Mirela Retegan si ma bucur ca, in sfarsit, am reusit sa ne sincronizam programul.
Trebuie sa va spun ca pentru mine Mirela reprezinta un exemplu de ambitie, perseverenta dar si de rabdare si iubire neconditionata fata de fiecare proiect in care se implica.
Am povestit in acest podcast despre radio, despre cele mai mari provocari pe care le-a avut in rolul de mama, despre cat de greu a fost sa puna bazele fenomenului Zurli dar si despre ce se va intampla mai departe cu Gasca Zurli, avand in vedere ca tocmai s-a despartit de 3 dintre actorii care ii interpretau cele mai iubite personaje.
Mirela mi-a vorbit despre schimbarile pe care a inceput deja sa le faca in viata ei, cat de important e faptul ca fiica ei, Maya, ii este alaturi si care au fost cele mai mari constientizari pe care le-a avut in viata.
Va va placea mult acest episod pentru ca sunt sigura ca fiecare dintre noi e in suflet un pic zurli.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Intalnirea mea cu cele doua invitate ale mele din noul episod al podcastului BADASSMOM a fost una care pe mine m-a inspirat sa imi doresc sa fac si mai multe lucruri si care sunt convinsa ca va motiva si alte femei sa isi depaseasca limitele.
Letitia Rosculet este regizor si scenarist iar lungmetrajul ei de debut "Tati Part Time" a fost numarul 1 in box officeul romanesc timp de mai multe saptamani, iar Alexandra Hash este producator executiv la Vidra Production si una dintre putinele femei din Romania care ocupa acest post.
Letitia si Alexandra sunt doua femei extrem de puternice, badassmoms si ele care s-au relaxat indeajuns incat sa ne lase si pe noi sa aflam secrete din culisele celor mai titrate productii romanesti din ultimii ani.
Recunosc ca a fost o adevarata incantare sa le ascult povestile dar mai ales sa le admir sustinerea pe care si-o acorda una celeilalte.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected] -
Cei mai indragostiti au fost si cei mai doriti pentru primul episod din noul sezon de podcast "BADASSMOM".
Stefania si Speak sunt invitatii celui mai plin de iubire episod de podcast. Bineinteles ca nu ne-am putut abtine sa nu facem comparatii intre America si Asia Express dar am vorbit si despre toate planurile pe care le au pentru 2024, ba chiar am incercat sa aflu si daca se pregatesc de nunta. Ne-am si jucat impreuna si s-a lasat cu lacrimi...de fericire.
Pot sa va spun doar atat despre acest episod: e musai sa il vedeti pana la capat!
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
In ultimul episod din acest sezon al podcastului BADASSMOM ii avem ca invitati pe cei alaturi de care am mers pe Drumul Soarelui in America Express. Partea nevazuta a echipei BADASS, reporterul Irina Rogojinaru si operatorul Stefan Dragan aka Beatles, au dat curs invitatiei noastre pentru a povesti despre ce a insemnat sa traiasca aceasta experienta unica alaturi de noi. Irina si Beatles fac parte din marea familie a proiectului America Express si desi in timpul competitiei si-au indeplinit sarcinile pana in ultimul moment dand dovada de obiectivitate dupa incheierea filmarilor ne-au ramas aproape si suntem recunoscatori ca am avut sansa sa ii cunoastem.
Multumim din tot sufletul tuturor oamenilor care ne-au sustinut in aceasta competitie, echipei de productie care ne-a dat sansa sa traim aceasta experienta si familiei noastre fara de care nu am fi fost atat de motivati si dornici sa ne bucuram de fiecare clipa.
Suntem recunoscatori pentru toti prietenii pe care ni i-am facut odata cu acest proiect, pentru toate lectiile de viata pe care le-am trait dar mai presus de toate pentru puterea, dragostea, rabdarea, vointa pe care le-am descoperit in relatia noastra.
Va multumim!
Ne revedem anul viitor intr-un nou sezon al podcastului BADASSMOM!
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Eu si Vlad le spuneam in America Express - "Fetele din Bali" pentru ca intotdeauna cand ne vedeam in cursa aveau o energie foarte buna, ca de vacanta. In acest episod, Sanziana Negru si Laura Giurcanu au povestit cum a inceput relatia lor de prietenie, cum e viata dupa America Express si ce isi doresc de la noul An. Enjooooy!
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Acest episod din podcastul BADASSMOM este, fara doar si poate, unul EPIC. Invitatii mei, Roxana si Tinu Vidaicu, apar in premiera impreuna intr-un podcast si asta, va zic sincer, mi-a dat cele mai mari emotii. Desi ne cunoastem de mai bine de 20 de ani si ne leaga o prietenie foarte stransa am reusit sa aflu de la ei si multe lucruri pe care nici eu nu le stiam.
Mi-au povestit in acest episod despre inceputurile relatiei lor, cum reusesc sa formeze o echipa epica atunci cand vine vorba de business dar si care e cea mai mare dorinta pentru 2024.
Roxana si Tinu formeaza un cuplu extrem de iubit si admirat care a trecut prin momentele de cumpana ale vietii cu iubire si respect si care merita urmarit si ascultat cu toata inima.
Un episod plin de invataminte, emotii si multe zambete care trebuie savurat minut cu minut!
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Invitatele mele din acest episod de podcast BADASSMOM, Sonia Simionov si Lora, au una dintre cele mai frumoase prietenii pe care le-am intalnit vreodata. Sa ai un jurnalist corespondent de razboi ca invitat in podcast asa cum este Sonia este o experienta pentru care sunt extrem de recunoscatoare. Ne-am apropiat destul de mult in America Express insa lucrurile pe care le-am descoperit la filmarile acestui episod m-au facut sa o admir si mai mult decat o faceam inainte. Faptul ca prietena cea mai buna a Soniei este una dintre cele mai vechi prietene ale mele este inca o recunoastere a faptului ca intalnirile in viata nu sunt deloc intamplatoare. Lora este o femeie de o ambitie si o vointa ce pot muta muntii din loc, este un artist cu un talent imens insa astazi veti descoperi ca este si acea prietena fara de care viata n-ar mai fi la fel. Va las sa le savurati povestile din acest episod de podcast.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 -
Monica Munteanu Ducarroz sau Miau sau Motan este invitata mea din noul episod al podcastului BADASSMOM. Pe langa faptul ca e unul dintre cei mai apreciati PR Specialists din tara noastra este si acea persoana pe care vrei sa o ai alaturi daca iti doresti un partener cu care sa muti muntii din loc. Monica insa e mult mai mult de atat si ma bucur enorm ca am reusit sa o am ca invitata si cu aceasta ocazie sa o cunoasteti un pic mai aproape de felul in care o stiu eu.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected] -
In episodul din seara asta, fix de ziua ei de nastere, vine Maria Popovici. Am mai declarat public ca este una dintre femeile pe care o admir asa ca ma bucur ca mi-a acceptat invitatia la podcast. Ce poate sa fie mai badass decat o femeie care a daramat toate prejudecatile legate de faptul ca femeile nu pot face stand up in Romania? Va invit la o discutie extrem de relaxata, sincera si plina de umor.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023
Toate drepturile sunt rezervate. -
In acest episod Tocii ne vorbesc despre relatia lor frumoasa, despre copilaria lui Catalin dar si despre peripetiile prin care au trecut in America Express. Povestesc si despre lectiile de viata cu care au ramas dupa acest proiect dar si de ce au decis sa mearga impreuna.
In formula completa de aceasta data #teamBADASS fata in fata cu Tocii.
Enjoy!
Follow GIULIA:
https://www.instagram.com/mygiulia/
https://www.facebook.com/GiuliaAnghelescu/
https://www.tiktok.com/@my.giulia
Management & Sales:
Monica Munteanu | [email protected]
© Badassmom The Podcast by Giulia 2023 - Montre plus