Episodes
-
Bine ați venit la o ediție specială din Vorbitorincii Leaders! Chiar nu avem cu cine vota? Clasa politică ne-a dezamăgit pe mulți dintre noi și în aceste condiții devine firească întrebarea. Ne face bine această generalizare?
Invitații acestei ediții speciale candidează pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, sunt oameni cu inițiative, proiecte și merită să fie ascultați: Octavian Berceanu - REPER, Florina Presadă - Sens și Eduard Novak - UDMR.Urmează poate cea mai lungă ediție Leaders, puțin peste 3 ore, vă așteptăm părerile în comentarii. Seară bună!
00:00 Octavian Berceanu - candidat REPER
1:00:00 Florina Presadă - candidat Sens
2:00:36 Eduard Novak - candidat UDMR
-
Invitatul acestei ediții, violistul Răzvan Popovici, este o poveste muzicală care se întâmplă pe scenele importante ale lumii. Și pe care l-am descusut de toate cele, de la apariția festivalului SoNoRo în peisajul nostru muzical, la ceremoniile șamanice și mâncărurile deosebite din Peru, la capricii de vedete, dar și ce înseamnă să cânți pe scenele Carnegie Hall din New York și Century Hall din Japonia. Altfel, avem în acest episod și îngrijorări sănătoase, explicăm și câteva expresii de demult, ne bucurăm de prezența Dianei Popescu și încheiem cu cărți minunate, fotbal și mult zahăr. Chiar prea mult.
00:00 Bancuri noi, o întâlnire la Piatra Neamț cu Dragoș Pătraru și câte ceva despre consumul de alcool, impresii după concertul lui Plácido Domingo. Și vă așteptăm sâmbătă, pe 16 noiembrie, la Timișoara, să stăm de vorbă despre ”Întuneric și lumină în muzica pop-rock”.
20:17 Colecții de cartonașe cu fotbaliști, impresii din vizita lui Cătălin în Statele Unite, ce înseamnă expresiile ”a da vrabia din mână pe cioara de pe gard” și ”a da cu oiștea în gard”
01:06:03 Forza viola! Cu Răzvan Popovici
02:22:36 Spuma filelor vă aduce Ben Rothenberg - Naomi Osaka, Hiromi Shinya - Enzima miraculoasă, Marin Malaicu Hondrari -Clandestin, Alexei Navalnîi- Memorii
02:48:56 Vinicius, Real Madrid și Manchester City și o ediție aniversară la Digi Sport la Fotbal și fotbalamuc
03:04:59 Vânătorile Dianei. Diana Popescu, desigur, și a sa carte recent lansată, ”Viața are abonament pe toate liniile”. Plus recomandări culturale pentru următoara perioadă.
03:23:56 Oale, ulcele și tigăi cu mult zahăr. Prea mult zahăr!
-
Episodes manquant?
-
Cătălin Striblea și Radu Naum vă invită la o ediție live a emisiunii Baricade. Întrebarea de astăzi este dacă România are politicienii pe care-i merită. Cătălin și Radu vor discuta în contradictoriu despre acest subiect. Și evident despre candidații la președinție.
-
La fiecare ediție Leaders vrem să aflăm ce putem face mai mult și mai bine pentru societatea în care trăim. Aceeași provocare am lansat-o și invitatei acestei ediții, Ioana Ciocan, Managing partner Art Safari, doctor în artă și lector universitar. I se mai spune ”doamna mergem înainte”. Are una dintre cele mai mari contribuții la cultura din România și ne place să spunem că este cea care a ”inventat” coada la artă - lumea chiar stă la rând pentru a intra la muzeu. Urmează aproape două ore de interviu din care puteți afla de ce să investești în artă, ce înseamnă munca din spatele unei ediții Art Safari, cât de ușor sau de greu este să aduci lucrări de colecție pentru public, cât de dispuși la colaborări sunt azi directorii de muzee, care este cea mai valoroasă pictură din România. Vizionare plăcută!
Fiecare apreciere și comentariu ne ajută să ajungem la un public mai numeros. Vă mulțumim.
Pe 19 noiembrie suntem la Timișoara cu Întâlnirile Vorbitorincii. În cadrul Festivalului Musica Ricercata, Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea vor vorbi cu publicul timișorean despre „Întuneric și lumină în muzica pop-rock”, evidențiind rolul pe care l-a jucat acest gen de muzică de la momentul apariției sale și cum a evoluat în timp.
02:12 Cea mai mare coadă la muzeu
03:34 Istoria unei lucrări Jan van Eyck
9:40 România pe harta muzeelor lumii
13:08 Mari lucrări internaționale în România
17:00 Condiții de expunere
23:27 Pictorii români în atenția publicului
28:33 Valoare în bani a unei lucrări
34:00 E scump un tablou de Nicolae Tonitza?
38:26 Florile lui Ștefan Luchian
40:40 ”Ochii” lui Tonitza
46:08 Povestea tablourilor ”Car cu boi”
47:50 Nudurile lui Theodor Pallady
51:02 Sâni la Art Safari
1:00:25 Cursuri de artă pentru adulți la Art Safari (21 și 22 noiembrie)
1:03:05 Controversatele lucrări ale artistului Paul Baraka
1:14:50 Cel mai valoros artist tânăr român
1:19:43 ”Sculpturi din întâmplare”, editura Humanitas
1:23:48 Soclul lui Lenin din fosta Piață a Scânteii - povestea
1:30:43 Brățările dacice, călătorie în muzeele lumii
1:33:16 Corneliu Baba, un idol în China
1:36:41 Tușele lui Theodor Aman
-
Prieteni, întâlnirea cu jurnalistul Cătălin Tolontan am așteptat-o și noi la fel de mult ca și voi, pentru că mulți ne-ați scris că vi-l doriți în studioul nostru. Am vorbit multe, de la întâmplarea cu video-ul aniversar pt doamna Lipă, la despărțirea bruscă de ziarul Libertatea, la anchete, alegeri, rețele digitale și distrugerea presei. Vor fi aproape două ore în compania invitatului nostru, cu multe dezvăluiri. Avem și cărți deosebite, fotbal și borcane cu gemuri și dulcețuri.
00:00 Bancuri de început, cartea lui Radu, ”Brățară pe glezna ta”, e gata de lansare - la Târgul de carte Gaudeamus, 4-8 decembrie, gânduri de recunoștință pentru cei 50.000 de abonați ai canalului nostru de youtube
20:19 Am fost la Pitești, la conferință (o găsiți în secțiunea dedicată membrilor plătitori), iar pe 16 noiembrie vom fi la Timișoara, în cadrul Festivalului Musica Ricercata. Pe site-ul nostru, vorbitorincii.ro, avem câteva articole despre filmele și documentarele de la Astra Film Festival, nu le ratați și, mai ales, până pe 10 noiembrie 2024 festivalul continuă online cu o selecție de 39 de filme pe care le puteți vedea de pe canapeaua de acasă. Găsiți toate detaliile în articolele de pe site.
01:10:32 Pariul presei oneste - Cătălin Tolontan
03:01:02 Spuma filelor vă aduce Mathias Enard - Banchetul anual al confreriei groparilor, Cătălin Dorian Florescu - Turnul focului, Andrei Voiculescu - Records of my life, Diana Popescu - Viața are abonament pe toate liniile, Tudor Dinu - Băi, hamamuri desfătări, Christina Wallace - The Portfolio Life
03:43:14 Oale ulcele și tigăi cu gemuri și dulcețuri
03:57:38 Multe goluri la Fotbal și fotbalamuc
-
Suntem înaintea alegerilor americane, moldovenii au avut un referendum și se pregătesc pentru turul 2 de alegeri prezidențiale. Începe campania electorală pentru Președinția din România. Și, nu în ultimul rând, avem războaie aproape de noi. Agitat final de an, nu credeți?
Tocmai de aceea, prieteni, în cel mai nou episod Leaders, o să urmăriți una dintre cele mai bune analize internaționale existentă aici, în România. Să înțelegem ce se întâmplă. Invitatul lui Cătălin Striblea este Șerban Filip Cioculescu, lector la Facultatea de Științe Politice – Universitatea din București și specialist în relații internaționale.
01:52 Ce înseamnă rezultatul referendumului din Moldova
06:45 Instrumentele Rusiei
08:57 Este Maia Sandu favorită în turul al doilea?
12:25 Ce se întâmplă dacă Rusia ajunge la granițele noastre
26:43 Pericol pentru proiectul Neptun Deep?
30:28 Trupe nord-coreene în Rusia
34:48 Cum mai rezistă Rusia
36:10 China este o putere globală
55:33 Ce-ar trebui să facă România în relație cu China
1:00:48 Se încheie dominația Americii?
1:02:32 Visul lui Putin
1:19:39 Trump sau Harris. Care e bun pentru noi?
1:42:14 Planul economic al lui Trump
2:01:37 Soliman Magnificul versus bin Laden
-
Războiul din Ucraina, dacă este sau nu o oportunitate pentru România, este subiectul dezbaterii din acest episod Baricade. Radu Naum spune da, că este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat de la intrarea în Uniunea Europeană. Pentru că a obligat guvernanții acestei țări să miște lucrurile, să facă ceva palpabil, cum ar veni. Și, nu în ultimul rând, acest conflict este o oportunitate financiară și securitară pentru România. La celălalt capăt al mesei de dezbateri, Cătălin Striblea spune nu și aduce argumentele sale.
Finalul îl dedicăm implicării politicului în sport și plecăm cu discuția de la decizia premierului Ciolacu de a nu merge la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice.
03:32 Autostrada din Moldova
07:08 Banii pentru autostrada din Moldova vin din PNNR
11:31 Avantaj securitar pentru țara noastră
13:58 35 de miliarde de euro ne costă investițiile în armată
19:48 De ce cumpărăm curent electric?
25:21 România a primit mulți bani de la UE, dar ”pleașca” asta se va termina în curând
34:17 Agricultura Ucrainei
43:35 Românii despre refugiații ucraineni
50:27 Ce avem, ca nație, de făcut
53:37 Cea mai mare soprană a lumii, Anna Netrebko, susținătoarea lui Putin, vine la București
57:22 Decizie bizară a premierului Ciolacu de a nu merge la ceremonia de închidere a JO
1:02:15 Nadia și Securitatea, cartea lui Stejărel Olaru
-
Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, urmărește podcastul Vorbitorincii și a venit și în studioul nostru. Suntem onorați și îi mulțumim.
Pe 7 decembrie va fi lansarea celui mai nou roman semnat de Radu Paraschivescu. Evenimentul va avea loc la Târgul de carte Gaudeamus (4-8 decembrie). Vă așteptăm. Până atunci, suntem nerăbdători să ne întâlnim cu voi sâmbătă, pe 19 octombrie, la Pitești, la Întâlnirile Vorbitorincii (mai sunt bilete, vă lăsăm linkul în comentarii). Altfel, depănăm amintiri din anii 90, ne îngrijorăm sănătos, recomandăm cărți faine la Spuma filelor, avem câteva vorbe și despre fotbaliști talentați și care risipit pe drum. O avem în episod și pe Diana Popescu și nu ne sfiim să vorbim, la final, despre murături.
00:00 - Ștafetă versus ștachetă, sărituri cu prăjina și câteva bancuri de dat mai departe, câteva vorbe despre ultimul roman al lui Radu și vă spunem care este programul nostru la final de 2024 și început de 2025.
13:03 - Le mulțumim tuturor celor care ne-au scris în comentarii despre lucrările lor de diplomă și citim câteva dintre ele. Ne-am amintit de anii 1990-2000, câți bani câștigam atunci și la ce visam, dar și ce chefuri strașnice petreceam în căminul studențesc. Avem motive să ne îngrijorăm sănătos și spunem o vorbă despre Mircea Geoană.
1:05:00 - Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România
2:00:07 - Peter Demeny - Vârtej în reluare, Don deLillo - Tăcerea, Cătălin Mihuleac - Strania valiză a domnului Silberstein sunt recomandările de la Spuma filelor.
2:19:27 - Fotbal și fotbalamuc. Și fotbaliști care s-au pierdut pe drum. Vă mai amintiți de Nicky Mitea?
2:31:39 - Diana Popescu și recomandările culturale pentru următoarea perioadă
2:53:19 - Oale, ulcele și tigăi cu murături. Să fie de sezon.
-
Nici nu am început bine și suntem pe contre, pentru că dezbaterea noastră a început cu mult înainte să începem înregistrarea. Ca să știți cum stăm, dar fiți siguri că nu ne certăm, în sensul rău, doar ținem la părerile noastre :) Progresismul lezează niște valori fundamentale ale Europei creștine? Este progresismul un pericol pentru bunăstarea societăților noastre? Sau pentru pacea socială? Avem păreri diferite și le argumentăm. Finalul episodului l-am rezervat întrebării dacă David Popovici ne reprezintă sau nu. Așteptăm și comentariile voastre.
07:50 Ce înseamnă progresul și surprizele de la Suceava
12:26 A fost sau nu o trimitere la tabloul Cina cea de taină?
19:40 Educația copiilor, încotro?
21:54 Cifrele Parisului
34:27 Vă amintiți de episodul cu icoanele din școli?
41:59 Povești de la Oscar
50:15 Avem o vorbă și despre dl Grindeanu
55:50 Ce are de făcut România
58:06 Ne reprezintă David Popovici?
-
Salutare, bine ați venit la Leaders! Invitatul lui Cătălin Striblea este Ștefan Liiceanu, autorul cărții ”Un atlas al corupției. România - 20 de ani de corupție, studiu de caz”, pe care v-o recomandăm cu căldură.
Cât de corupți suntem? Cum funcționează instituțiile de stat, ce ne trage în jos, ce lucruri bune am făcut? Nu veți auzi doar cifre, date statistice, previziuni și comentarii despre economia României în acest moment, ci și povești fabuloase despre Japonia, despre cultura, istoria și oamenii aceștia care tind să facă totul perfect și să fie pregătiți tot timpul pentru situații mai puțin plăcute (vorbim despre cutremure, desigur).
03:21 Cum se trăiește un cutremur în Japonia
11:00 Cât de repede poți învăța limba japoneză
12:57 Întâlnirea cu premierul Tăriceanu și Sebastian Vlădescu, ministru al Finanțelor
21:34 Cazuri de corupție în România
46:18 Studiul celor 17:000 de portofele ”pierdute” în 40 de țări
59:58 Regula lui Tullock
1:19:25 Un colțișor de Japonia în București
1:21:15 Atenție, vorbim despre mâncarea japoneză!
1:24:45 Cum sunt văzute anumite munci
1:27:19 Sunt primitori japonezii?
1:29:36 Cartea de vizită este foarte importantă
1:31:23 Miracolul japonez
1:40:16 Japonia nu are armată proprie
1:42:27 Sunt workoholici? Ce înseamnă karoshi?
1:48:13 ”Arcașul fără arc”
1:56:30 Pedeapsa pentru trădarea societății
1:59:16 Întâlnire ratată cu premierul Japoniei - Lipsă de respect din partea premierului Tudose
2:03:29 Situația economică a României în acest moment
2:09:13 PIB-ul României
2:24:37 Piața neagră
-
Prieteni, sâmbătă 19 octombrie vă dăm întâlnire la Pitești, la Filarmonică. Nu vom cânta, dar vă propunem să stăm de vorbă, deschis, despre ce înseamnă ”Cu mâinile curate” în societatea noastră. Linkul pentru bilete îl găsiți pe FB, Instagram și pagina de Youtube.
În acest episod aflăm cum Radu și profesorul universitar Cristian Preda au dezbătut un offside din meciul de fotbal Roma - Venezia într-un aeroport, de ce a fost nevoit Cătălin să împrumute o cămașă pentru evenimentul de la Chișinău, vorbim și despre exclusivitățile pe care le găsiți pe site-ul nostru, vorbitorincii.ro. Avem un invitat pe cinste, cărți minunate, fotbal cu fapte bune și încheiem cu mâncăruri faine, fiecare pe unde a fost plecat.
Mulțumim pentru fiecare apreciere și comentariu. Algoritmul Youtube, v-am povestit cum stă treaba 🙂
00:00 Râdem, râdem, dar ne amintim de anii de până ‘89, când nu aveai voie să circuli chiar pe toate străzile (prin fața fostului Comitet Central, prin Primăverii) și facem trimitere la cartea ”Iarna decanului” scrisă de Saul Bello. ”O carte acră rău față de România”, cum a descris-o Radu.
24:01 Am avut nevoie de 24 de minute să începem podcastul, dar nu ne-am văzut de ceva timp și am tot avut lucruri de povestit. Anunțăm o nouă carte tradusă de Radu, ”Împăratul muștelor”, de William Golding, și avem un exemplar cu autograf pentru comunitatea noastră de plătitori. Depănăm amintiri de la examenele din anii facultății și vorbim și despre exclusivitățile pe care le găsiți pe site-ul nostru, vorbitorincii.ro.
49:50 Știi, câștigi și-ți amintești. Cu Mihai Călin
2:19:54 Neașteptări cu David Gilmour, Tindersticks
2:27:50 Spuma filelor aduce următoarele recomandări: Mario Vargas Llosa - Eroul discret Sandor Marai - Portretele unei căsnicii, Masha Gessen- Viitorul e istorie
2:54:00 Fapte bune la Fotbal și fotbalamuc. Avem câteva vorbe despre liga punctelor Penny, o inițiativă care-i ajută pe copiii care fac fotbal. Iar noi putem ajuta la rândul nostru.
3:16:08 Oale, ulcele și tigăi pline cu mâncăruri alese de prin călătoriile noastre recente
-
Pare că ne certăm, dar sperăm că știți deja că nu este așa, doar ne susținem părerile. Nu vom arunca cu apă unul în celălalt și nici nu ne vom înjura ca să câștigăm în fața algoritmului de pe rețelele sociale. Dar ne va ajuta să ajungem la mai multă lume dacă veți comenta episodul și-l veți distribui prietenilor. Și noi am aflat mai multe astfel de lucruri utile de la Dragoș Stanca, vă recomandăm episodul 19 din Leaders. Trebuie să ne fie frică de președintele Trump? Presupunând, desigur, că acesta are mari șanse de a fi reales, mai ales după tentativa de asasinat. Poate fi considerat erou? Seamănă acest incident cu un scenariu de la Hollywood? Acest personaj reprezintă ceva rău pentru viitorul nostru sau nu? Vă așteptăm părerile în comentarii.
08:40 Mandatul lui Trump nu este o necunoscută
11:34 America pe care o va moșteni Trump este mult radicalizată față de cea din primul mandat
17:23 Poate rezolva Trump războiul din Ucraina în 24 de ore?
23:27 Mesajele generalilor americani și NATO
25:20 Rusia e reconfigurată pentru război
31:50 Ce vrea Trump
50:31 Va mai fi America un far călăuzitor?
56:09 Slăbirea sistemului democratic în SUA va avea consecințe în multe zone ale lumii
1:01:12 Facem turism în România sau nu?
-
Prieteni, invitatul acestei ediții de Leaders este Daniel Gross, CEO-ul rețelei de magazine Penny România, o companie cu peste 7.000 de angajați.
A preluat conducerea companiei într-o perioadă în care retailul alimentar se confrunta cu provocări semnificative, inclusiv concurența crescută și schimbările în comportamentul consumatorilor. Sub conducerea sa, Penny a continuat să se extindă pe piața românească, concentrându-se pe oferirea de produse accesibile și pe dezvoltarea unor strategii de sustenabilitate. A fost angajatul cu nr.19 în companie, a lucrat în foarte multe compartimente... știe cum funcționează tot, am putea spune. Se zbate să aducă pe rafturi cât mai multe produse românești, 100%, și aflăm că nu este ușor deloc să facă asta, și spune convingător că noi, românii, suntem și exigenți, și muncitori.
Vizionare plăcută!
02:28 Penny, sponsor principal al Naționalei de fotbal
10:43 Zidul galben
13:22 În inima Naționalei
20:00 Noi, ca români, suntem foarte exigenți și muncitori
28:43 Angajatul nr. 19
35:16 Măsurători pentru vizibilitatea produselor
40:00 Colaborări cu Banca pentru Alimente și Bonapp (aplicație)
42:00 Carnea proaspătă este 100% românească
47:50 Produsele TripluRO
1:00:18 Sortiment românesc - obiectiv strategic
1:01:20 De ce merele poloneze sunt mai ieftine ca cele românești
1:04:00 Prețul contează mai mult decât proveniența produsului
1:14:04 Impactul unui TVA mai mare din 2025
1:24:00 Sunt mai sănătos și mai vesel de când alerg
1:37:07 În România se trăiește (mai) bine
1:49:23 Administrația din România e…. înceată
1:57:43 Cum funcționează un magazin autonom
2:05:57 Concurență
-
La naiba, cea mai cunoscută voce din România, Irina-Margareta Nistor este invitata noastră în acest episod. Vom depăna multe amintiri de prin televiziune și din vremurile când începusem să prindem gustul casetelor video cu filme de tot felul. Prilej de a afla și că Radu ”s-a plimbat” printr-un film. Altfel, avem rubricile noastre obișnuite, povestim cum a fost la Craiova, cărțile au locul lor binemeritat, la fel și fotbalul, dar o avem în studio și pe Diana și ale ei recomandări culturale. Vă mulțumim pentru fiecare comentariu, ne ajută să ajungem la cât mai multă lume. Deh, algoritmii ăștia!
00:00 Ne facem încălzirea cu două bancuri, explicăm și unul spus într-o ediție trecută, și avem o vorbă despre ”răutăcismele” lui Jimmy Carr, un comediant britanic, și despre cum ”calcă în străchini” candidații noștri la președenție.
17:30 Episodul acesta l-am filmat în ziua în care la București a fost cutremur. Noi nu l-am simțit, mai bine. Povestim despre prima ediție a unui festival de film pentru copii și adolescenți, despre concertul extraordinar susținut de Alexandru Tomescu și întâlnirea cu scriitorul israelian Yaniv Iczkovits (găsiți un fragment din interviul cu domnia sa în Baricade, episodul ”Poate fi oprită Apocalipsa din Gaza?„). Desființăm mitul care spune că Radu a scris cartea lui Nicolae Ciucă și stăm de vorbă despre întâlnirea cu publicul din Craiova. Pe 19 octombrie vom fi la Pitești, revenim cu detalii.
47:41 La naiba, ce de filme! Cu inegalabila Irina-Margareta Nistor
2:11:54 Spuma Filelor aduce cărți minunate: Guillermo Arriaga- Salvarea focului, Ian McEwan-Copilul furat, Tim Blanning- Biografia lui Frederick cel Mare
02:32:35 Fotbal și fotbalamuc despre noul format UEFA Champions League, unul cu mai mulți bani și mai multă uzură pentru fotbaliști. Cum vedeți acest program al echipelor? Vă așteptăm părerile în comentarii. La final, avem un gând pentru Gigi Mulțescu.
02:44:44 Diana Popescu ne aduce recomandări culturale pentru următoarea perioadă
03:00:32 Oale Ulcele și Tigăi cu mâncare ardelenească. Sau nu. Dar acțiune a avut loc la Craiova.
-
Prieteni, știți ideea Baricade - punem pe masă o seamă de argumente folosite în spațiul public, nu să câștige cineva ci să găsim căi de dialog. Ne mai încrâncenăm câteodată, suntem câteodată mai aspri, doar suntem oameni cu pasiune. Și ne mai ia valul. Așadar, să purcedem în dezbateri.
În episodul 10 avem două teme: prima e legată de ascensiunea extremei drepte, dacă se poate produce și în România - poate primi AUR mai multe voturi?, iar în a doua facem referire la băieții de la Naționala de fotbal.
03:58 Poate fi AUR ca partidul doamnei Meloni?
14:47 Problemele statelor europene cu migrația
18:15 Mesajul antieuropean
31:00 Cum s-a anunțat închiderea traficului de pe Valea Oltului?
39:21 Scorul AUR
41:50 Cel mai mare pericol, mamutul PNL-PSD
48:19 Ne reprezintă această Națională de fotbal?
50:51 România este o țară de vârfuri
57:56 Deși se investesc și bani publici, fotbalul românesc nu există
1:06:43 Nu suntem unde ar trebui să fim
-
Prieteni, Vorbitorincii LEADERS îl are invitat pe Florin Talpeș, cofondatorul Bitdefender, apariție rară în peisajul media și unul dintre cei mai puternici oameni din IT-ul românesc. Stăm de vorbă despre siguranța noastră cibernetică și Dark Web, despre inteligența artificială și job-urile noastre, ce-ar trebui să facem noi, ca indivizi și societate. 02:30 Bitdefender s-a născut în România 04:09 Parteneriat cu Ferrari 09:54 Atacuri cibernetice 14:44 Încrederea nu se construiește cu promisiuni 26:47 Noul val de AI 38:56 AI-ul ne amenință locurile de muncă? 55:48 Este o industrie în care nu contează unde ești 1:07:13 Mr. T 1:22:38 Platforma Pipera 1:37:31 Listarea la Bursă 1:44:24 Campion, alături de soție, la Dans Sportiv Senior 1:57:53 Atuurile României 2:06:34 Ce ne lipsește 2:14:30 Sprijin pentru oamenii de viitor ai României 2:22:02 Știm toți candidații la președinție?
-
Prieteni, pe 14 septembrie vom fi la Craiova să vorbim despre ”Crimă și pedeapsă”, linkul pentru bilete îl găsiți pe pagina noastră de FB. Avem multe de vorbit, vă așteptăm. În episodul de azi povestim despre Chișinău, Berlin și Nucșoara, locul în care Valeriu Nicolae face mult bine. Avem povești senzaționale cu invitatul ediției, Vlad Petreanu, cărți excepționale, vorbim și despre întoarcerea lui Șumudică și despre plăcintele de la Chișinău.
00:00 Ne facem încălzirea vreo 20 de minute, dar importante ca să înțelegeți starea de spirit.
23:50 Cuvinte faine despre doamna Maia Sandu cu care Radu s-a întâlnit la Chișinău. Și punem în antiteză prezența ei la Bookfest Chișinău cu lipsa totală din peisaj a președintelui Iohannis, cu toate că se afla în oraș. Așteptăm și comentariile voastre, vă mulțumim. Avem o vorbă și despre orașul Berlin, pe care Cătălin l-a vizitat în vacanță, și o întâmplare neplăcută cu un card de credit.
1:02:47 Vladitorincii - Vlad Petreanu, o apariție foarte rară la podcasturi
2:42:16 Neașteptări cu Eyedrops
02:51:13 Cărți bune la Spuma filelor: Christian Kracht - Eurotrash, Orhan Pamuk - Nopțile ciumei, Jeff Goodell - Căldura te va ucide prima
03:28:44 Fotbal și fotbalamuc despre întoarcerea lui Șumudică
03:44:30 Oale, ulcele și tigăi cu plăcinte de la Chișinău
-
Cătălin Striblea și Radu Naum, partenerul său de discuții, sunt din nou pe baricade. Cu amărăciune spunem noi, românii, ”hoțul neprins e negustor cinstit”. Iar de ceva timp, mai circulă o vorbă în popor ”a furat, dar a și făcut”.
Sunt hoția și furtul, sau devin ele, trăsături definitorii ale poporului român? Avem legi care ”iartă” frauda fiscală până la un milion de euro. Avem foști parlamentari ieșiți din pușcărie la fel de bogați precum au intrat.
În același timp, conform datelor de la Transparency International, România este în topul celor mai corupte state din Uniunea Europeană.
Și mai avem câteva cifre din cartea lui Ștefan Liiceanu, Un atlas al corupției. România, și datele unui studiu inedit, 17.000 de portofele au fost ”pierdute” intenționat în 40 de țări, inclusiv în România, pentru a testa onestitatea cetățenilor. Cum credeți că au reacțional românii?
Așteptăm părerile voastre în comentarii și vă mulțumim pentru fiecare like și share.
-
Progresismul stârnește cele mai multe ”bătălii” în societatea noastră și, în cele mai multe dintre cazuri, pare că blochează bunul mers al lucrurilor. Și pentru că vrem să înțelegem mai bine ce se întâmplă, de fapt, stăm de vorbă cu Nicu Ștefănuță, unul dintre puținii progresiști asumați în România.
Drepturile comunității LGBT, recunoaștere și acceptare, ore de educație sexuală pentru elevi, drepturile victimelor abuzurilor, războaiele și realinierea relațiilor de putere mondială sunt doar câteva dintre temele acestei discuții foarte bune. Ne ajută fiecare comentariu, like și share și vă mulțumim.
-
”Mă scaldă în dezinfectant și aproape că-mi mușc limba din cauza usturimii. Îmi străpunge ființa și o simt atât de profund în mine, încât mi-e teamă că va deveni o parte din ceea ce sunt. Mă întorc în salon tot singură, cu un cearceaf înfășurat în jurul trupului. Îl țin anevoie cu palma stângă. Sângerez pe el din rănile deschise. Arsura de la încheietura dreaptă, acolo unde s-a rupt grefa când m-au scăpat, șiroiește pe sub pelicula de Atrauman, un pansament subțire pe bază de argint. Las în urma mea picuri mari”.
Este un fragment din cartea Alexandrei Furnea - Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars. Dacă nu ați citit-o, vă recomandăm s-o faceți cât mai curând. Să nu uităm ce s-a întâmplat acum aproape 9 ani.
Alexandra Furnea este invitata Vorbitorincilor, ediția cu numărul 90.
00:00 Ne ia câteva minute să ne salutăm după vacanță și să povestim pe scurt ce-am mai făcut. Inclusiv câteva bancuri noi.
00:18:10 Începem episodul 90 cu tolba plină de povești din călătoriile lui Radu, Cătălin a fost la Untold, a ajuns și la Vulcanii noroioși și la Muntele de sare din județul Buzău.
01:10:07 Alexandra și infernul
02:36:57 Cărțile noastre sunt admirabile. Vă propunem Bret Easton Ellis - Cioburile, Fernando Aramburu - Păsări migratoare, Franzobel - Pluta Meduzei, Radu Umbreș - Neîncredere.
03:03:12 Rubrica de fotbal o dedicăm lui Mircea Lucescu. Și lui Marius Șumudică.
03:19:39 Recomandări culturale cu Diana Popescu - ce concerte mai sunt, spectacole și expoziții
03:33:33 Oalele și ulcelele se umplu cu mâncare din vacanță. Minunată.
- Montre plus