エピソード
-
Romanul „Orașul promis” de Valentina Șcerbani, un roman de debut, are în centru un personaj feminin, Ileana, care spune povestea copilăriei sale marcate de pierderea mamei. Scrisă la persoana întîi, povestea Ilenei se desfășoară într-o atmosferă stranie, populată de personaje care frizează fantasticul și e străbătută de o poezie care vine atît din visele fetei, cît și din felul cum receptează ea realitatea. Valentina Șcerbani trăiește în Republica Moldova. A venit la București pentru a participa la Salonul Internațional de Carte Bookfest, unde Republica Moldova este anul acesta invitata de onoare.
„Orașul promis” a apărut inițial la Editura Tracus Arte, în 2019, și a fost reeditat în 2024 la Editura Cartier. În 2023 a apărut în Spania, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, la Editura Impedimenta.
Am vorbit cu scriitoarea Valentina Șcerbani despre personajele sale, despre dimensiunea onirică a poveștii, dar și despre puterea literaturii de a chestiona traumele.
Valentina Șcerbani: „De obicei scriem despre ce ne frămîntă. Această traumă, această rană a mea din copilărie am închis-o scriind despre ea, despre cum se descurcă un copil cu pierderea mamei. (...) Prin literatură am chestionat și am explorat cîteva lucruri, ceea ce nu mai făcusem pînă atunci. Literatura îți permite să pătrunzi mult mai adînc în tine însuți. Literatura mi-a permis nu doar să văd situația de la suprafață ci și să intru în interiorul ei și să sufoc eu durerea, în loc s-o las să mă sufoce ea pe mine.”
Nu doar mama lipsește din viața fetiței Ileana, ci și tatăl este absent. Sentimentul foarte apăsător al abandonului din această carte spune ceva despre felul cum au crescut mulți copii din Republica Moldova în anii ’90.
Valentina Șcerbani: ”Personajul Ileana spune că e un copil orfan cu tată în viață. O colegă mi-a citit cartea și mi-a spus că ea a avut ambii părinți în viață, că au fost cu ea toată copilăria, dar ambii au fost absenți pentru că erau foarte multe probleme, era o perioadă foarte grea. Astfel, a înțeles-o pe Ileana și a simțit foarte bine ce simțea ea, pentru că a cunoscut îndeaproape această singurătate, această durere. Și atunci mi-am dat seama că foarte mulți copii din generația mea au trăit aceste sentimente, că am fost o generație cu părinți absenți chiar și atunci cînd ei erau alături.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Republica Moldova este invitata de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Ce aduc scriitorii basarabeni în literatura de limba română? Care sînt cele mai interesante tendinţe în literatura care se scrie azi în Republica Moldova? Cum se identifică scriitorii de acolo, în raport cu limba română şi cu România? I-am întrebat pe scriitorii Liliana Corobca, născută în Republica Moldova, stabilită la Bucureşti şi Alexandru Bordian, care s-a născut şi trăieşte în Republica Moldova.
Liliana Corobca: „De la căderea comunismului şi pînă acum trei, patru ani se vorbea despre litratura română din Basarabia, despre scriitori români din Basarabia şi acum, de cînd Republica Moldova a devenit mai vizibilă pe harta internaţională, din perspectivă politică, există această necesitate ca Moldova să aibă scriitorii ei moldoveni şi a apărut noţiunea de scriitor moldovean. Spun asta şi pentru că m-am întors recent de la Amsterdam şi, pentru prima oară în viaţă, am fost moldovan romanian writer. Eu pînă acum eram fie moldovan writer, germanii nu se uită unde eşti stabilit, că asta ar însemna ca toţi turcii lor să fie nemţi şi ei nu sînt foarte deschişi spre asta, şi deci pentru ei contează locul unde te-ai născut, fie pentru foarte mulţi alţii eram romanian writer, pentru că veneam de la Bucureşti. Niciodată n-am mai fost moldovan romanian writer, asta e o noţiune recentă. Şi noţiunea de scriitor moldovean este recentă dar trebuie s-o înţelegem pentru că, în momentul în care Republica Moldova merge cu paşi hotărîţi spre integrarea europeană, atunci ea vrea să aibă propriii ei scriitori.”
Alexandru Bordian: „Mă interesează vocile tinerilor scriitori născuţi în anii 80-90. Mi se par interesante autoficţiunile, autobiografiile, vreau să văd experienţa acestei generaţii un pic rătăcite şi care nu şi-a găsit încă vocea. Vreau să văd cum au trecut prin anumite situaţii de viaţă, cum au trecut prin relaţia cu părinţii lor, pentru că avem o relaţie complicată cu părinţii şi abia acum o decojim ca pe o ceapă şi înţelegem unde a fost foaia putredă, unde a fost foaia sănătoasă.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
エピソードを見逃しましたか？
-
Fondatorul asociației Agent Green, Gabriel Păun, a avut ideea de a organiza un eveniment prin care să fie celebrați oameni care „au dat dovadă consecventă de curaj prin acțiunile sau prin munca lor, eforturi menite să contribuie la o lume mai tolerantă, mai etică, mai incluzivă, mai empatică, mai integră”. Evenimentul se numește „Gala Curaj” și va avea loc în 3 iunie, de la ora 19.00, pe scena Ateneului Român. Cei zece premianți vin din diverse domenii: protecția mediului, drepturile omului, teatru, literatură. L-am întrebat pe activistul de mediu Gabriel Păun cum definește curajul, de ce a simțit nevoia unui asemenea eveniment și am vorbit despre cîțiva dintre premianți.
Gabriel Păun: „Am simțit că nu mă mai pot lupta pentru natură dacă societatea însăși nu e una sănătoasă și activă. Și-atunci m-am gîndit să-i aducem la un loc pe toți cei curajoși în domeniile lor, plecînd de la natură și mergînd spre cît mai multe colțuri minunate ale societății, ca să arătăm că sîntem aici, ne continuăm eforturile noastre zilnic pentru sănătate, educație, natură, știință și pentru tot ce avem nevoie ca să fim o societate sănătoasă.”
Uneori societatea civilă e reactivă, alteori e proactivă. Care atitudine predomină?
Gabriel Păun: „Avem nevoie de o societate activă. Am ajuns în punctul în care nici măcar cînd se trag semnale de alarmă nu mai vine o reacție sănătoasă de la public. Ce vine, în schimb, e o reacție nesănătoasă, din punctul meu de vedere, de polarizare. Pe aproape orice temă din spațiul public, oamenii au tendința să polarizeze, să divizeze o societate și așa destul de divizată. Îmi lipsește calea de mijloc, a cooperării, a dialogului, a conversației sănătoase. Alunecăm foarte ușor în opinii personale diametral opuse. Nu trebuie să aibă nici unul, nici altul dreptate, trebuie să avem o conversație sănătoasă în care să respectăm opinia celuilalt. Nu trebuie să fim de acord cu ea, dar lipsește respectul opiniei. Fără asta nu ajungem la nici un rezultat constructiv, pentru că se creează tabere. Nu avem nevoie de tabere, avem nevoie de punți. Îmi lipsesc acut punțile.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Armata israeliană a bombardat duminică o zonă din orașul Rafah provocînd moartea a zeci de palestinieni care trăiau într-o tabără de refugiați. Premierul Benjamin Netanyahu admite că a fost vorba despre o „eroare tragică”. Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit azi de urgență pentru a discuta situația. Vineri, Curtea Internațională de Justiție a cerut încetarea focului. Spania, Irlanda și Norvegia au început demersurile pentru recunoașterea statului palestinian. Cum se explică această „eroare tragică” a armatei israeliene, cum o numește premierul Netanyahu? Ce semnificație are gestul celor trei ţări de a recunoaște un stat palestinian? L-am întrebat pe jurnalistul Cătălin Gomboș, specializat în Orientul Mijlociu.
Cătălin Gomboș: „Conflictul din Orientul Mijlociu are extrem de multe nuanţe. Cumva, nimeni nu are dreptate sau toată lumea are şi un dram de dreptate. O abordare în alb şi negru nu e cea mai bună şi poate duce la extreme. De altfel, una dintre chestiunile invocate de Israel este că orice manifestaţie de sprijin pentru palestinieni este un sprijin pentru Hamas şi pentru gruparea teroristă şi că se uită crimele făcute de aceasta. Pînă la urmă, dincolo de poziţionările radicale, există realitatea din teren, sînt zeci de mii de morţi (în Gaza) şi majoritatea sînt femei şi copii. Deci, e greu ca cineva să aducă argumentul că nu este un răspuns excesiv la acel atac Hamas. Pe de altă parte, nu trebuie uitat nici faptul că Hamas, ca orice grupare teroristă de acest tip, operează din mijlocul civililor.”
Spania, Irlanda și Norvegia au început demersurile pentru recunoașterea statului palestinian. Premierul spaniol a declarat azi că țara sa va recunoaște un stat palestinian unificat, din care fac parte Fîșia Gaza și Cisiordania, sub conducerea Autorității Naționale Palestiniene, cu capitala în Ierusalimul de Est. Dar ar putea într-adevăr Autoritatea Palestiniană să conducă un stat palestinian din care să facă parte atît Cisiordania, cît și Fîșia Gaza, aflată sub guvernarea Hamas din 2006?
Cătălin Gomboș: „Este destul de complicat, pentru că Autoritatea Palestiniană trece printr-o criză de încredere în rîndul populaţiei palestiniene, chiar şi din Cisiordania. Nu trebuie neapărat ca cei care nu mai susţin Autoritatea Palestiniană să susţină grupările extremiste, care sînt, de altfel, prezente şi au o pondere destul de importantă şi în Cisiordania, mai ales în rîndul taberelor de refugiaţi. Dar în rîndul populaţiei moderate palestiniene există o lipsă de încredere în Autoritatea Palestiniană, care este percepută drept coruptă. Există şi percepţia, printre mulţi palestinieni – şi asta o ştiu de la ei, de cînd am fost, în mai multe rînduri, în Cisiordania –, că Autoritatea Palestiniană cooperează cu Israelul pentru propriile ei interese economice. De asemenea, conducerea palestiniană este percepută drept osificată şi îmbătrînită. Mahmud Abbas este de foarte mulţi ani la putere. Şi în acest moment nici nu există o latură reformistă puternică şi credibilă care să preia conducerea Autorităţii Palestiniene şi să-i dea un nou suflu.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski face un apel la președintele Statelor Unite ale Americii și la președintele Chinei să participe la summitul pentru pace programat să aibă loc în Elveția, în iunie. Recent, surse rusești au declarat pentru Reuters că Vladimir Putin este gata să oprească războiul din Ucraina printr-o negociere care recunoaște liniile actuale ale câmpului de luptă. La ce să ne așteptăm de la summitul din Elveția? Care sînt perspectivele pe frontul din Ucraina? L-am întrebat pe Mihail-Valentin Cernea, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, preocupat de etica militară.
O încetare temporară a focului, nu i-ar permite Ucrainei să-şi strîngă resursele şi nu ar permite ajutoarelor să fie distribuite pe front?
Mihail-Valentin Cernea: „Poate că aceasta ar fi o parte bună, dacă un asemenea armistiţiu s-ar întîmpla. Dar de ce şi-ar dori Rusia aşa ceva? Pentru că în momentul de faţă Rusia e în avantaj şi doar ar folosi aceste negocieri ca o încercare de război cognitiv, o încercare de a trage de timp, care să-i permită să vadă care rămîn zonele de front neacoperite de Ucraina. Orice fel de armistiţiu ar fi, cele două probleme principale ale Ucrainei nu se vor rezolva foarte uşor. Prima este problema personalului, e destul de clar că Rusia are rezerve mult mai mari decît Ucraina. A doua problemă ţine de echipament, ţine de întîrzierea ajutorului american şi de întîrzierea Europei de a produce muniţia pentru Ucraina. Aceste lucruri sînt în proces de reparare. Cel mai bine pentru Ucraina ar fi să găsească o soluţie prin care să stabilizeze situaţia de pe front, pînă cînd toate elementele din puzzle se reunesc, poate, pentru nişte contraofensive în 2025. Războiul nu se va încheia prea curînd.”Cum ar trebui să interpretăm informația că Vladimir Putin este gata să oprească războiul din Ucraina printr-o negociere care să recunoască liniile actuale ale câmpului de luptă?
Mihail-Valentin Cernea: „Pe româneşte, ca pe-o fentă. Nu trebuie să avem încredere în ce spune Vladimir Putin. El vrea să cîştige acest război, vrea să mănînce cît mai mult din Ucraina, deja miza politică este internă, acest război trebuie să aducă ceva acasă pentru a justifica miile, zecile de mii de oameni care au murit aiurea în acest conflict. (...) Toată graba Rusiei de a încheia războiul pînă vine ajutorul american, pînă cînd se repornesc capacităţile europene industriale, îmi spune mai degrabă că Rusia s-ar putea să fie mai slabă decît pare la prima vedere. Tot ce trebuie să facă Ucraina este să reziste în acest an într-adevăr foarte dificil.”Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
„Trilogia gemenilor” de Ágota Kristóf este una dintre cărţile foarte importante ale literaturii europene de la sfîrșitul secolului trecut. A fost publicată recent în limba română într-o nouă traducere, semnată de Tristana Ir, la editura Pandora M, în colecția Anansi. Cele trei volume care o alcătuiesc sînt intitulate „Marele caiet”, „Dovada” și „A treia minciună”. În primul volum îi cunoaştem pe cei doi fraţi gemeni din centrul poveştii. „Marele caiet” e scris la persoana întîi plural, fraţii scriu compuneri despre viața lor în timpul războiului, în casa bunicii, unde i-a lăsat mama lor. Sînt extrem de inteligenți, își continuă singuri educația, scriu și citesc cărți împrumutate de la preot. Dar, fiind total privați de iubire și grijă într-o lume marcată de suferinţă şi violență, gemenii învață să supraviețuiască: se antrenează să suporte durerea, foamea, oroarea. Au propriul lor fel de a face dreptate și nu ezită să șantajeze sau chiar să omoare atunci cînd consideră că cineva a greșit. Cartea se termină cu unul dintre ei fugind peste graniță în „țara cealaltă”, după război și după instalarea așa numiților „eliberatori”. Separarea celor doi copii care alcătuiau o sigură ființă poate fi citită şi ca o mare metaforă pentru cel care se exilează: o parte din cel care fuge dintr-un regim opresiv rămîne întotdeauna în urmă, în țara din care a plecat. Ágota Kristóf s-a născut în 1935 în Ungaria şi în 1956 a emigrat în Elveţia, unde a învățat franceza, limba în care și-a scris cărțile, limba care, spune ea într-un text autobiografic, i-a ucis limba maternă. Am invitat-o pe scriitoarea Simona Sora să vorbim despre Ágota Kristóf şi „Trilogia gemenilor”, despre stilul ei atît de special şi limba în care şi-a scris cărţile.
Simona Sora despre stilul Ágotei Kristóf: „Este un stil teatral. Şi ea a spus într-un interviu că scrie ca şi cum ar scrie teatru. (...) Îi plăcea foarte mult teatrul, era deschisă spre scrisul fără carne, scris esenţial, scris în dialog, fără descrieri, un stil descărnat dar care se ţine foarte bine, cu o osatură perfectă. (...) Ágota Kristóf crează identităţi puzzle şi stilul ei devine un stil puzzle.”
Cum sună limba franceză în care Ágota Kristóf şi-a scris cărţile, după ce a emigrat în Eveţia?
Simona Sora: „Probabil că limba în care a scris e o limbă doar a ei. (...) Cred că Ágota Kristóf, dacă ar fi fost în partea germană a Elveţiei, ar fi scris în germană la fel de bine şi tot inventînd o limbă numai a ei, pentru că realmente voinţa ei de a-ţi transmite un conţinut anume, într-o formă anume a fost mai copleşitoare şi mai importantă decît orice altceva.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul complet!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, a venit în direct la „Timpul prezent”. Republica Moldova este țara invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 29 mai-2 iunie. „Te cuprind, Republica Moldova” este sloganul programului cu care se va prezenta țara vecină, un program care propune zeci de evenimente, dezbateri pe teme de actualitate, lansări de carte, întîlniri cu scriitorii basarabeni. Am vorbit cu ministrul Sergiu Prodan despre schimburile culturale dintre ţările noastre, despre accesul la cultură în Republica Moldova, despre rolul culturii pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova.
Cum ar trebui să ne raportăm la literatura din Republica Moldova? Este parte a literaturii române sau are o identitate distinctă?
Sergiu Prodan: „Categoric este parte a literaturii române. Din punct de vedere cultural, în general, noi deja de multă vreme sîntem integrați. Știți, chiar și în recomandările Uniunii Europene pentru procesul de pregătire a începerii negocierilor, pe domeniul culturii avem o singură recomandare: finanțarea mai bună. În rest, nu e de făcut mare lucru, pentru că, iată, nu politicienii, nu guvernul, nu Ministerul Culturii, ci anume artiștii, scriitorii de mult au integrat și sînt integrați în procesul cultural românesc. Republica Moldova, în procesul ei de aderare la Uniunea Europeană, nu va veni cu propria cultură nouă în familia culturilor europene. Noi vom veni să completăm cultura românească, pentru că noi considerăm că fără artiștii, fără arta, fără cultura din partea stîngă a rîului Prut, cultura românească nu este completă. Și iată, în acel moment, cînd vom adera la Uniunea Europeană, ne vom regăsi împreună și vom completa de fapt cultura românească cu plusvaloarea pe care putem să o aducem noi.”
Republica Moldova este în plin proces de pregătire a negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ce rol are cultura pentru aspirațiile europene ale țării dumneavoastră?
Sergiu Prodan: „Cultura are un rol esențial în integrarea noastră europeană. Pentru că, de fapt, în orice domeniu, fie el chiar economic, succesul se datorează în primul rînd culturii și educației. În lipsa culturii, nu există posibilitate de succes economic. Ceea ce promovez eu în Republica Moldova şi-i conving pe colegii mei, pe toți din guvern, este faptul că nu o societate prosperă produce valori culturale importante, ci invers, o societate cultă este în stare să producă bunăstare economică. Din păcate, politicienii noștri, timp de 30 de ani, s-au condus după ideea că, iată, țările bogate au un nivel de cultură înalt pentru că își pot permite, noi, mai săraci, nu ne putem permite, dar nu-i nimic, vom deveni și noi bogați și o să cheltuim și noi mai mulți bani pentru cultură. Nu este adevărat. În cultură nu se cheltuie bani, în cultură se investesc bani, pentru că, de fapt, investești în bunăstare. Nu poate fi construită bunăstarea societății în lipsa unui nivel general de cultură acceptabil.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Traficul de persoane este o problemă gravă în România, care afectează bărbați și femei deopotrivă, și chiar și copii. Fenomenul are la bază factori precum sărăcia, lipsa de educație, vulnerabilitatea anumitor grupuri dar și incompetența sau slăbiciunea autorităților. România este, în principal, o țară de origine a traficului de persoane: în general victimele sînt obligate să presteze muncă forțată, să cerșească sau sînt exploatate sexual. Care e amploarea fenomenului în România?Care sînt mijloacele pe care le au autoritățile pentru a interveni și depista la timp asemenea cazuri? Cum ajung unii oameni victime ale traficanților de persoane? L-am întrebat pe Ștefan Coman, de la International Justice Mission.
Ștefan Coman: „Din acele comunităţi vulnerabile, cu oameni care caută un trai mai bun, provin victimele dar provin şi traficanţii. De cele mai multe ori şi unii, şi alţii vin din acelaşi mediu. (...) Traficanţii sînt foarte buni psihologi şi o să-ţi vîndă ceea ce îţi doreşti. Dacă eşti vulnerabil economic, traficantul o să-ţi promită un loc de muncă foarte bine plătit, în altă ţară sau chiar în România, şi-n momentul în care ai plecat cu el şi eşti într-o situaţie de izolare, îţi ia actele, începe abuzul şi exploatarea. Dacă eşti vulnerabil din punct de vedere emoţional, trafcantul o să fie acel Don Juan care vine într-un BMW negru şi îţi promite că o să trăiţi împreună fericiţi pînă la adînci bătrîneţi dar să mergi întîi cu el într-o altă ţară şi, după ce ajungi acolo, îţi cere ca pentru o perioadă să te prostituezi ca să poată plăti casa, maşina... Şi, după ce intri în acest joc, el continuă la nesfîrşit, pentru că interesul lui este cel financiar. Traficanţii caută să-ţi vîndă visul, să îţi cîştige încrederea şi în acelaşi timp seamănă neîncredere în oricine înseamnă autoritate sau persoană care te-ar putea ajuta.”
Ce se întîmplă din punct de vedere psihologic cu o victimă a traficului de persoane?
Ștefan Coman: „Cum spune un procuror cu care lucrăm noi, victimele sînt legate cu nişte lanţuri invizibile de traficant. (...) În cazul tinerilor şi copiilor este vorba despre mecanisme emoţionale prin care persoane care n-au avut parte de ataşament, de conectare cu familia, se ataşează de nişte oameni care reuşesc să le spele pe creier, să le controleze, să le facă să simtă că nu sînt bune de nimic sau că nu au cui să ceară ajutor. Şi-atunci merg în continuare după persoana respectivă ca şi cînd ar fi legate cu nişte lanţuri invizibile.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, solicită mandate de arestare pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi pentru ministrul israelian al apărării Yoav Gallant, precum și pentru trei lideri de vîrf ai grupării Hamas: Yahya Sinwar, Mohammed Deif şi Ismail Haniyeh. Acuzaţiile vizează crime de război și crime împotriva umanității. Cum a reacţionat comunitatea internaţională? Ce proceduri trebuie parcurse pentru a se aproba sau a se respinge solicitarea emiterii de mandate de arestare pe numele acestor lideri? Care sînt perspectivele pentru Fîşia Gaza şi Cisiordania? Am întrebat-o pe Raluca Moldovan, conf. la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Cît e act de justiţie şi cît este o decizie politică în această solicitare?
Raluca Moldovan: „Cred că este o combinaţie a ambilor factori. În cazul cererii de mandate de arestare pentru liderii Hamas sigur că vorbim mult mai mult despre un act de justiţie. Sînt curioasă cum vor reacţiona la această decizie, dacă se va ajunge la mandate de arestare, vocile internaţionale care sprijină, în campusurile americane, inclusiv acţiunile Hamas. În cazul premierului Netanyahu există o componentă politică mai accentuată. Să nu uităm că Israelul a fost statul atacat în 7 octombrie. Iar dacă se vor emite mandate de arestare pentru Netanyahu şi Gallant, acest lucru va crea un precedent extrem de periculos: orice stat care va fi atacat, care va fi agresat de un alt stat sau de un actor nonstatal riscă consecinţe similare precum cele care ar putea fi suportate de Netanyahu. Deci aici trebuie să luăm în calcul şi dreptul unui stat la legitimă apărare în momentul în care este atacat.”
Care sînt următoarele etape, ce proceduri trebuie parcurse pentru a se emite mandate de arestare pe numele acestor lideri?
Raluca Moldovan: „Propunerea va merge la un complet de judecată format din trei judecători. Preşedinta acestui complet este judecătoarea româncă Iulia Motoc, care va decide împreună cu o judecătoare din Mexic şi o judecătoare din Benin. Decizia va fi fie în favoarea emiterii mandatelor de arestare, fie în favoarea respingerii acestei propuneri. Este posibil ca propunerea să fie respinsă pe motive procedurale, mai degrabă decît pe motive de fond. (...) Vorbim despre o chestiune sensibilă şi politizată. Chiar dacă se va adopta decizia de aprobare a mandatelor de arestare, aceasta e foarte greu de dus la îndeplinire. Şi atunci Curtea Penală Internaţională se va găsi într-o situaţie similară cu cea în care a fost cînd a adoptat mandatul împotriva preşedintelui Putin – o organizaţie care, ca să folosesc o expresie populară, latră şi nu muşcă, adică autoritatea sa este aproape inexistentă pe plan internaţional şi riscă să nu fie luată în serios de mai nimeni. Dacă propunerea este respinsă pe chestiuni procedurale, atunci problema se va stinge cumva de la sine şi reputaţia instituţiei nu va suferi foarte mult.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un pordus Radio România Cultural -
Ce urmează în Iran după moartea președintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter? Cum va fi afectată Republica Islamică Iran pe plan intern și pe plan extern, Orientul Mijlociu trecînd în prezent printr-o perioadă extrem de tensionată? Am întrebat-o pe jurnalista Carmen Gavrilă, de la Radio România Actualități, specializată în Orientul Mijlociu.
Carmen Gavrilă: „Cred că vom vedea efectele morţii lui Ebrahim Raisi într-o chestiune foarte importantă care este în dezbatere de mai mulţi ani în Iran, cu accente mai puternice în ultimul an, legată de succesiunea la funcţia de lider suprem. Pentru că actualul lider suprem, Ali Khamenei, este foarte în vîrstă şi a trecut prin mai multe operaţii. Aceasta este funcţia crucială în regimul de la Teheran. În martie, odată cu alegerile parlamentare, s-au ţinut şi alegeri pentru aşa-numita Adunare a Experţilor, un organism unicat, specific Republicii Islamice Iran, format din 88 de membri care au sarcina de a alege viitorul lider suprem, dacă actualul lider suprem nu-şi poate îndeplini atribuţiile sau dacă moare. Se pare că exista o listă de posibili succesori, printre care era şi preşedintele Raisi, cotat cu cele mai multe şanse să devină viitorul lider suprem al Iranului.”
În Iran sînt nemulțumiri de mulți ani, în 2022 au izbucnit ample proteste în urma decesului tinerei Mahsa Amini în custodia poliției. Atunci s-a ajuns și la sloganuri prin care se cerea moartea dictatorului, adică a liderului suprem al Republicii Islamice Iran, ayatollahul Ali Khamenei. Manifestațiile au fost reprimate violent, unii dintre protestatari au fost arestați, condamnați la moarte și executați. Care sînt principalele nemulțumiri ale societății iraniene?
Carmen Gavrilă: „În acest moment este vorba mai ales despre nemulţumiri economice. Ce a fost unic la protestele de acum doi ani a fost faptul că s-au coagulat segmente de populaţie foarte diferite. Pînă atunci văzusem fie numai proteste ale tinerilor educaţi, fie numai proteste motivate economic, fie proteste ale profesorilor. Dar acele proteste începute în 2022 au adunat la un loc toate nemulţumirile unei bune părţi a populaţiei iraniene, în egală măsură o respingere a Republicii Islamice şi opinia înrădăcinată că Republica Islamică nu poate fi reformată şi trebuie înlocuit sistemul de guvernare a ţării de la rădăcină cu ceva cu totul nou, cu ceva democratic şi pluralist, precum şi nemulţumiri care ţin de economie, pentru că situaţia economică pentru irananul de rînd este cruntă în faţa anilor de sancţiuni de toate felurile. (...) Protestele începute în 2022 au fost reprimate atît de sîngeros încît e neclar cîtă capacitate ar mai avea populaţia pentru a se revolta din nou. Cei mai mulţi specialişti în acest spaţiu consideră că nu acum este momentul.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Mihai Radu a publicat recent romanul „Respiră!” (editura Polirom). O poveste care pune față-n față două personaje în aparență foarte diferite. Adina e o vedetă de televiziune, prezentatoare de știri, trăiește în lux și arată conform standardelor profesiei sale. Iar Geo, fostul său coleg de școală și prieten din copilărie, este întruchiparea neîmplinirii pe toate planurile: personal, profesional, financiar. Ei au, însă, ceva în comun: ratarea. La Geo e evidentă, la Adina e ascunsă de strălucirea luxului, a fardurilor, a reflectoarelor din studioul de televiziune. Romanul are și o dimensiune critică pentru că pune în discuție o caracteristică angoasantă a lumii noastre: aceea că imaginea e mai importantă decît orice altceva. Am vorbit cu Mihai Radu despre noul său roman.
Mihai Radu: „Romanul a venit din pornirea de a surprinde o vibrație bolnavă a lumii în care trăim, această vibrație distructivă pe care o vedem în toate discursurile despre noi, în toate discursurile care încearcă să ne mai compună sau să ne mai păstreze niște identități în care simțim cu toții că nu mai putem intra. (...) Ceea ce ne compune identitatea, individuală și comunitară, sînt niște povești, niște discursuri lungi, rotunde. Am impresia că aceste povești lungi nu mai există. Nu mai există povestea circulară care să treacă prin toți.”
Geo, unul dintre personajele cărții, este un adept al teoriilor conspirației, e convins că bogații vor pleca în curînd pe o altă planetă, lăsîndu-i aici doar pe „fraieri”, cum zice el, să îmbătrînească și să moară. Cum l-ai construit pe Geo?
Mihai Radu: „Nici nu cred că aș scrie dacă nu m-aș lipi de un om care cade, de un om care nu-și mai găsește sprijinul, de un om care se tot prăbușește. Pentru mine asta e o funcție estetică: printr-un om care se prăbușește dezvălui lumea, mai bine decît printr-un om aflat în echilibru și care consideră că e pe un drum al împlinirii.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Care sînt graniţele Europei şi-n ce măsură se suprapun cu cele ale Uniunii Europene? Care sînt şansele de extindere pentru UE, spre Balcanii de Vest dar şi spre ţări care au făcut parte din Uniunea Sovietică? Care e puterea democraţiei, cînd e ameninţată şi din exterior, dar şi din interior? Am întrebat-o pe Jana Juzová, expertă în relaţii internaţionale, cercetătoare la Institutul pentru Politici Europene EUROPEUM. Ea a venit la Bucureşti la invitaţia Centrului Ceh pentru a susţine o conferinţă despre granițele Europei și dezbaterile privind extinderea UE. De asemenea, am vorbit cu Jana Juzová şi despre consecinţele pentru societatea slovacă ale atentatului de miercuri asupra premierului slovac Robert Fico.
Jana Juzová: „Situaţia este dificilă în Slovacia, în momentul de faţă. Pe de-o parte avem opoziţia, care-şi exprimă compasiunea pentru premier. Pe de altă parte avem reprezentanţii guvernului care dau vina pe liberali şi pe mass-media pentru ce s-a întîmplat. Din păcate, ne putem aştepta la măsuri ale guvernului împotriva independenţei presei, împotriva anumitor ONG-uri precum şi la polarizarea şi mai mare a societăţii slovace.”
Puteți descrie, mentalitar, politic, Europa? De unde și pînă unde se întinde?
Jana Juzová: „Sigur, sînt graniţele geografice şi deja putem observa o mutare a acestora, prin candidaturile Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană. Şi începem să ne întrebăm dacă, din punct de vedere geografic, Georgia aparţine Europei sau nu? Pe de altă parte este vorba şi despre anumite idealuri şi principii pe care trebuie să le respecte statele UE. Din acest punct de vedere Ucraina, Republica Moldova şi Georgia s-ar încadra în spaţiul european şi, de multe ori, aceste principii au o greutate mai mare decît graniţele geografice.”
Se vorbește mult în ultimii ani despre fragilitatea democrației, despre faptul că drepturile și libertățile nu sînt cîștigate pentru totdeauna, ci pot fi pierdute cînd ajung la putere, prin alegeri democratice, lideri autoritari sau iliberali. Care e, totuși, puterea democrației?
Jana Juzová: „De multe ori, în Europa, luăm democraţia drept ceva ce ne este dat şi uităm că am fost nevoiţi s-o cîştigăm. În acelaşi timp, anumite segmente din state ale Uniunii Europene au început să aibă senzaţia, după pandemie, după izbucnirea războiului din Ucraina, că nu sînt suficient de bine reprezentate, că guvernul nu militează pentru acele lucruri care le-ar face lor bine. Însă uităm faptul că însuşi modul în care putem discuta aceste lucruri, faptul că avem mai multe partide în guvernul fiecărei ţări, partide dintre care unele sînt în favoarea discursului Rusiei, discurs care e în aniteză cu ceea ce-şi doreşte de fapt UE – toate acestea sînt de fapt victorii ale democraţiei, nu trebuie să uităm acest lucru. Aşa că, după părerea mea, puterea democraţiei constă în faptul că, pînă la urmă, este singurul sistem politic în care populaţia este cel mai bine reprezentată. Şi, de asemenea, timp de 70 de ani am reuşit să trăim în pace. Această pace este ceea ce ne oferă democraţia.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Parlamentul georgian a adoptat controversatul proiect de lege care obligă ONG-urile finanțate în proporție de peste 20% din străinătate să se înregistreze ca „organizații care servesc interesele unei puteri străine”. Legea privind „agenții străini” sau „legea rusă”, cum e numită de contestatarii săi, fiindcă e similară cu o lege a Kremlinului prin care au fost reduse la tăcere vocile opoziției, a scos zeci de mii de oameni în stradă la Tbilisi, la proteste uneori tensionate. Care e situația acum în Georgia, ce se întîmplă după ce legea a fost votată de Parlament, care sînt perspectivele europene pentru această țară care a primit în 2023 statutul de candidată la Uniunea Europeană? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.
Legea urmează să ajungă pe masa președintei pro-europene a Georgiei, Salome Zurabișvili, care e de așteptat să o respingă. Dar ce putere are ea de fapt?
Angela Grămadă: „E o decizie simbolică pentru preşedintă pentru că ea ştie că legislaţia în vigoare îi permite Parlamentului să-i anuleze veto-ul. Marea întrebare este la ce dată va intra în vigoare această lege. Perioada următoare va fi folosită de cei care au ieşit să protesteze pentru a forţa un nou vot, de anulare a acestei legi. Nu ştim dacă Visul Georgian, partidul care deţine majoritatea în Parlament, va auzi vocea străzii. Pînă acum nu a dat dovadă că ar ezita sau că ar putea să se răzgîndească în privinţa legii adoptate. Dar oamenii sînt decişi să nu părăsească strada. Deja protestul a devenit permanent, oamenii nu mai pleacă din stradă. Este clar că lucrurile se vor complica în perioada următoare.”
Uniunea Europeană cere retragerea legii „agenţilor străini”. Sînt europarlamentari care cer sancționarea guvernului de la Tbilisi. Dar cît contează aceste reacţii internaţionale pentru partidul de guvernămînt, Visul Georgian?
Angela Grămadă: „Contează, dar Visul Georgian a obţinut statutul de ţară candidată la UE. Publicul georgian a cerut cu vehemenţă anul trecut ca autorităţile de la Tbilisi să întreprindă toate măsurile necesare pentru a obţine statutul de ţară candidată. Autorităţile spun: am obţinut statutul de ţară candidată, mai departe vom încerca, în ritmul nostru, să continuăm acest proces de integrare europeană. Dar, în acelaşi timp, ei spun şi că UE nu va lua nici o decizie împotriva Georgiei, pentru că UE nu-şi pedepseşte partenerii.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Alexandru Stermin este biolog, explorator, autorul volumelor „Călătorie în jurul omului”, „Căzuți din junglă” și „Privirea urangutanului”, apărute la Humanitas. Cu mult farmec și mare talent de povestitor, el descrie călătoriile sale prin cele mai îndepărtate locuri din lume, precum și călătoriile sale interioare, fiindcă una o cheamă pe cealaltă, pare să fie convingerea sa. Am vorbit cu Alexandru Stermin despre călătorii, despre cum putem reface legăturile profunde cu natura, despre cum privește ca biolog efectele încălzirii globale și despre importanța popularizării științei.
Călătoria e foarte importantă pentru dumneavoastră, călătoria cît mai departe, atît în interior, cît și în exterior. În exterior ați ajuns în Siberia dar și în jungla braziliană, în interior cît de departe ați ajuns?
Alexandru Stermin: „Eu cred că, pe măsură ce mergem tot mai departe în lume, ajungem oarecum tot mai departe în noi. (...) Cu cît în călătoria în lume ajungem în niște spații pe care nu le cunoaștem și-n care trebuie să ne adaptăm, cu cît călătoria asta în lume ne duce în niște locuri care-s total diferite de locurile în care trăim noi și în culturi total diferite de culturile noastre, ne ducem tot mai adînc în noi, pentru că de fapt ne întîlnim cu oamenii din interiorul nostru. Eu cred că în fiecare om sînt toți oamenii.”Cum se împletesc cercetarea, călătoriile de documentare și popularizarea pe care o faceți științei?
Alexandru Stermin: „Pentru foarte multă vreme oamenii de știință au crezut că, dacă descoperă sau inventează ceva, au rezolvat problema. Și au stat tot timpul izolați de lume, în laboratoarele lor și-au studiat. Să ne uităm la marile probleme ale lumii de azi. Avem foametea. Oamenii de știință au inventat organismele modificate genetic. Avem încălzirea globală. Oamenii de știință au inventat surse de energie alternativă. Am avut pandemia. Oamenii de știință au inventat vaccinurile. S-au rezolvat problemele? Nu. De ce? Pentru că toate lucrurile pe care oamenii de știință le-au inventat trebuie aplicate de societate. Astăzi nu mai ajunge să descoperi ceva, asta nu rezolvă problema. Unii dintre noi trebuie să ne ducem înspre societate și să explicăm ce se întîmplă în laboratoare. Eu cred că fac știință și încercînd să fac comunicare și popularizarea științei.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat vineri o rezoluție prin care i se cere Consiliului de Securitate al ONU să admită Palestina ca stat membru cu drepturi depline al ONU. Mai multe țări europene, între care Spania și Irlanda, vor să recunoască în 21 mai statul Palestina. Care sînt mizele și semnificațiile acestor gesturi? Am întrebat-o pe Luciana Ghica, conf. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.
Care sînt perspectivele pentru o pace durabilă?
„Atîtat timp cît femeile sînt excluse de la discuțiile privind pacea, pacea nu va rezista. În al doilea rînd, e nevoie de recunoașterea statului Palestina. Fără această recunoaștere, Hamasul va fi mereu alimentat ideologic. În fine, nu în ultimul rînd, mai e o chestiune care ține de comunitatea internațională: atîta timp cît Rusia și SUA alimentează discursuri radicale și furnizează echipament militar semnificativ celor două părți, e mai dificil să se termine războiul.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Adriana Jderu este autoarea volumului de povestiri „Spații mici” (Editura Humanitas), nominalizat la premiul „Ovidiu Verdeș” pentru debut al revistei „Observator cultural”. Oameni obișnuiți, în aparență, personajele Adrianei Jderu au însă ciudățenii de comportament, pasiuni stranii, ascund mici sau mari secrete sau duc după ele o rană veche, o vină apăsătoare. Scriitura e simplă, precisă și eficientă și asigură unitatea stilistică a volumului. Am a stat de vorbă cu autoarea despre cartea ei de debut, despre personaje și lucrul pe text, despre „spațiile mici” ale prozei sale.
Adriana Jderu: „Cînd mă gîndesc la personaj ca la un om pe care îl întîlnesc și pe care vreau să-l cunosc, încep să-i pun întrebări, vreau să aflu mai multe. (...) Am nevoie de mult timp petrecut într-un fel de dialog cu personajul. Asta e o metodă pe care o aplic adesea, mai ales cînd mă blochez, îmi imaginez că stau la masă cu personajul meu și-l întreb cum ar reacționa sau ce părere are. Îl descos, ca și cum aș sta de vorbă cu un prieten.”
De la ce pornești, ce declanșează scrierea unei povestiri și cum ajungi să conturezi trăsăturile bizare ale personajelor tale?
Adriana Jderu: „Pornesc de la ideea că inspirația inițială poate veni de oriunde. Poate veni dintr-o știre pe care o văd la televizor, poate veni dintr-o poveste pe care o aud de la cineva, dintr-o replică pe care o aud pe stradă. Orice îmi trezește curiozitatea merită explorat.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
9 mai este Ziua Europei. Robert Schuman, unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene, ministru francez al afacerilor externe, propunea, în 9 mai 1950, o formă de organizare și cooperare prin care să se anuleze definitiv posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele europene. Așa s-a născut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, precursoarea Uniunii Europene.Ce sărbătorim azi la 9 mai, în contextul complicat al vremurilor actuale? L-am întrebat pe Robert Lupițu, analist de politică internațională, redactor-șef al platformei „Calea Europeană”.
Robert Lupițu: „Sărbătorim faptul că încă mai avem pace, sărbătorim faptul că încă mai avem prosperitate şi bunăstare, sărbătorim faptul că noi, România, avem şansa istorică de a fi în interiorul acestui proiect de pace şi bunăstare, creat în urmă cu 74 de ani. Sărbătorim faptul că avem o perspectivă pentru o ţară dragă nouă, Republica Moldova, care azi, la Chişinău, a oferit o mostră de proeuropenism: peste 10 000 de oameni s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, în prezenţa preşedintei Maia Sandu, a comisarului european pentru buget, pentru a sărbători Ziua Europei. Sînt motive de sărbătoare, dar să nu pierdem din vedere că este pentru al treilea an la rînd cînd marcăm Ziua Europei pe timp de conflict la graniţele Uniunii Europene, din cauza agresiunii militare ilegale pe care Federaţia Rusă a declanşat-o împotriva Ucrainei.”
Ce a adus acest război în relația dintre diferitele ţări membre ale Uniunii Europene în domeniul apărării, cooperării și consolidării militare? Ne-a apropiat sau ne-a făcut să ne distanţăm unii de alţii?
Robert Lupițu: „Cred că ne-a trezit. Nu-mi este clar cît de mult ne-a apropiat, pentru că discuţia legată de apărarea europeană este mult mai largă. Din perspectivă conceptuală, în mod tradiţional, statele din Europa Centrală şi de Est îşi văd această securitate sub umbrela Nord-Atlantică, sub umbrela NATO, sub umbrela americană. Chiar şi Germania este în continuare favorabilă acestui echilibru. Avem, pe de altă parte, susţinători ai unei apărări europene mai puternice, cum este Franţa. Acum avem o nouă abordare de la Paris, dar şi din alte părţi, cu privire la un pilon european în cadrul NATO. Din perspectivă practică, într-adevăr a fost mult timp ofertant şi important pentru statele membre NATO din interiorul UE să cumpere armament american. (...) În ultima vreme, în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, am asistat la un semnal de trezire foarte puternic. Toate discursurile în care apare cuvîntul război sînt semnale, e-adevărat, alarmiste, dar care afişează o intenţie din ce în ce mai clară pentru a trece la acţiuni practice: o reindustrializare militară puternică în Europa şi creşterea bugetelor militare.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Pentru prima oară în ultimii cinci ani, președintele chinez Xi Jinping face o vizită în Europa. Turneul a început în 5 mai, în Franța, unde președintele chinez s-a întîlnit cu omologul său francez, Emmanuel Macron, și cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme precum schimburile comerciale și războiul din Ucraina. Marți seară Xi Jinping a ajuns în Serbia, la Belgrad, iar ultima oprire este în Ungaria. De ce președintele Chinei a ales aceste trei țări: Franța, Serbia și Ungaria? Care sînt semnificaţiile şi mizele vizitei sale? L-am întrebat pe Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
Ce e de negociat - şi cu ce rezultat - în chestiunea comerţului Europei cu China?
Valentin Naumescu: „În opnia mea, vizita preşedintelui Xi Jinping nu va aduce nimic bun pentru Europa. China nu-şi va modifica în nici un fel politicile comerciale faţă de Europa. Relaţiile comerciale vor rămîne în continuare în defavoarea economiilor europene prin practici economice şi comerciale neloiale. Asta înseamnă că prin subvenţionarea în China a companiilor care fac exporturi avem pe piaţa europeană atît de multe produse chinezeşti mai ieftine, care fac dumping pentru producătorii europeni. Lucrurile acestea vor continua.”
Care sînt semnificaţiile vizitei preşedintelui chinez în Europa?
Valentin Naumescu: „Miza foarte mare a acestei vizite, din perspectiva Chinei, este încercarea de a bloca Uniunea Europeană să adopte măsuri mai ferme împotriva intereselor sale expansioniste. În ultimii ani China începuse deja să piardă din influenţa de pe teritoriul UE. A pierdut anumite contracte economice, tehnologiile chineze au început să fie boicotate în Occident şi sînt considerate lipsite de credibilitate. De aceea vine preşedintele Xi Jinping în Europa: pentru a se asigura că UE nu va avansa cu aceste politici de control, restrictive, cu aceste măsuri protecţioniste în faţa expansionismului economic chinezesc.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Există un specific al gastronomiei românești? Care sînt cele mai vechi cărți de bucate apărute în limba română? Dar cele mai noi? Invitatul nostru este Cosmin Dragomir, jurnalist culinar, fondatorul editurii GastroArt, autorul, între altele, al volumelor „Curatorul de zacuscă și alte povestiri culinare românești” și „Colecționarul de sarmale și alte povestiri gastronomice”, coinițiator al Legii Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România.
Cosmin Dragomir: „Am vrut să demonstrez că avem istorie gastronomică. Pentru că o majoritate covîrșitoare a românilor spun că totul este împrumutat, că noi n-am inventat nimic, ignorînd faptul că ideea de stat național este mult mai recentă decît schimbul de rețete. Ei bine, am descoperit o lume fabuloasă și o istorie fascinantă, mult mai îndepărtată și mai bogată decît tindem să credem că avem. Acum sînt într-o căutare a unei identități gastronomice românești, a unui brand gastronomic de țară.”
Ce ai pune pe un drapel gastronomic românesc?
Cosmin Dragomir: „Un bol de ciorbă. Cred că, de departe, ciorba este cu adevărat parte din identitatea noastră. Sînt trei argumente aici. E o mîncare cotidiană, de zi cu zi, pe care, tocmai pentru firescul ei, noi tindem s-o ignoră. Apoi, în special supa clară este o mîncare de întremare și o mîncare de duminică, de după slujbă, la masa cu întreaga familie, o mîncare ceremonială și rituală. Și, al treilea argument: numărul enorm de variațiuni la temă, de rețete pe care le avem.”Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Ce înseamnă o viață bună? Cum putem deprinde știința fericirii, dacă există așa ceva? Cum ne poate ajuta filozofia să avem o viață mai bună? Invitatul nostru este Cristian Iftode, conf. univ. dr. la Facultatea de Filosofie a Universității din București, autorul a două cărți dintr-o proiectată trilogie a „vieții bune”: „Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității” și „Viața bună. O introducere în etică”, apărute la editura Trei.
Cristian Iftode: „Nici prea mulți bani, nici faima cu orice preț, nici goana după onoruri nu sînt secretul unei vieți fericite, lucruri pe care anticii le știau și pe care știința contemporană a fericirii ni le reamintește. Totul trebuie dozat, echilibrat și, dincolo de bunuri materiale sau de vanitate, calitatea relațiilor pe care le întreținem și le menținem pînă la finalul vieții este esențială.”
Ne pot ajuta cărțile să fim fericiți sau, dimpotrivă, conviețuirea cu cărțile ne stîrnește perplexități, anxietăți, neliniști care ne împiedică să fim fericiți?
Cristian Iftode: „Exercițiul spiritual al lecturii are această natură de pharmakon, de leac și otravă. Sigur că depinde de ce citim, dar poate mai important e felul în care o facem. Și, într-adevăr, există raportări diferite la lectură. Primim de la cărți ceea ce sîntem deschiși să primim, cu felul nostru de a vedea, de a gîndi, cu timpul pe care sîntem dispuși să-l investim acolo. Putem să primim simplu divertisment sau putem să avem acces la lecturi transformatoare, care să pregătească și să susțină atît experiențele noastre fundamentale de viață, cît și tălmăcirea lor. Pentru că aceste două planuri sînt de fapt permanent întrepătrunse, cel puțin într-o concepție a identității personale suficient de complexă încît să dea seama și de această latură narativă, a poveștii de viață pe care ne-o spunem nouă și celorlalți și pe care o țesem împreună cu persoanele importante din viețile noastre.”Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural - もっと表示する
