Episoder
-
La Rețeaua, când ne gândim la IT-ul românesc, primul lucru care ne vine în minte sunt sutele de oameni cu care am lucrat împreună să schimbăm și noi, atât cât se poate, fața României.
Așa că l-am invitat la podcast pe un astfel de om la care și-a petrecut cea mai mare din viață implementând telefonie mobilă și l-am rugat să ne povestească direct cum s-a făcut asta la noi. Cum am ajuns de la o țară unde valoarea unei garsoniere creștea cu 5% doar pentru că avea telefon fix la o țară care a cărei creștere se așează peste comunicațiile mobile.
În plus de asta, Marius ne-a povestit cum arată un IT care are față umană. E unul grozav, unde părinții IT-iștilor vin la o ședință cu părinții să vadă cu ochii lor cum copiii lor minunați modelează viitorul.
Doamnelor și domnilor, Marius Torsan.
-
Ne gândeam de ceva vreme să invităm la Rețeaua pe cineva care fie se ocupă de startup-uri, fie e antreprenor pur sânge - și așa am ajuns la invitatul nostru de astăzi, care le face pe amândouă.
Ștefan Marogel e pe cont propriu de ceva timp și are tot felul de idei despre cum să pună cap la cap o rețea de suport pentru oamenii cu idei de tip startup, una din ele fiind We Startup Romania.
Povestind cu el am aflat ce e și ce nu e un startup, cum poți ajuta oamenii cu idei și am discutat despre antreprenoriat și ce să faci atunci când ai căzut și trebuie să o iei de la capăt.
Și pentru că de cele mai multe ori invitații de la podcastul Rețeaua sunt corporatiști, discuția cu Ștefan oferă o perspectivă diferită, personală și inedită.
-
Mangler du episoder?
-
(dacă nu vă apare playerul deasupra acestei poze, dați un refresh)
Am vizitat Timișoara pentru inaugurarea unui sediu nou și am profitat de ocazie să luăm pulsul IT-ului local.
Pentru asta, l-am invitat pe Cosmin Păcurar să ne zică ce și cum.
Cosmin e IBMer de aproape 20 de ani și ne-a povestit care e secretul longevității și succesului în IT: să nu ignori oportunitățile care-ți ies în cale, să ai curaj să faci lucruri noi, să înveți și să te educi și să combini discipline pentru a putea avea o perspectivă cât mai complexă asupra businessului.
În plus de asta, Dorin a avut o revelație: în general, oamenii care au succes în IT, povestesc despre cât de mult au călătorit și au muncit peste tot în lume. Așa că, dacă ești într-un job unde nu ai văzut decât orașul tău, e posibil ca unul din ingredientele succesului să-ți lipsească.
Episodul acesta e mai ales important pentru cei care cred că IT înseamnă doar București. Dacă și tu crezi asta, e bine să-l asculți pe Cosmin și vei avea o revelație: lucurile se întâmplă și la Timișoara, la Cluj și în alte centre IT ale României.
-
(dacă nu vă apare playerul deasupra acestei poze, dați un refresh)
Andrei Szilagyi e un om care face service management. Viața profesională l-a dus mai întâi la Brașov, apoi la Cluj, iar acum în București.
L-am invitat la Rețeaua să-l întrebăm cum vede cineva ca el diferențele culturale și profesionale dintre piața de IT din Brașov și Cluj, iar răspunsurile lui s-ar putea să vă surprindă: Andrei crede că Brașovul va deveni un mare centru de IT pentru că spre deosebire de București și Cluj, în Brașov contactul cu natura e imediat și la îndemâna oricui. Iar de asta are nevoie orice ITist.
Am mai povestit și despre alte lucruri, despre service management și ce meserie din IT să-și aleagă tinerii care ne ascultă, despre public speaking și despre cum uneori e mai important să-i ajuți pe alții să se dezvolte decât să te dezvolți tu.
Iar la final, am încheiat discutând despre leadership. Și a fost bine.
Cartea care l-a influențat pe Andrei în leadership este The Naked Leader de David Taylor, iar Tudor menționează un studiu despre magnetismul orașelor mari din România pe care puteți să îl descărcați de aici.
-
(dacă nu vă apare playerul deasupra acestei poze, dați un refresh)
Sunt doar doi Java Champions în România, iar pe unul dintre ei, Victor Rentea, l-am invitat la Rețeaua să ne povestească despre lucrurile grozave pe care le face el în viața de zi cu zi și despre cum și-a propus și lucrează de ceva ani la planul lui de a schimba mindsetul programatorilor.
O discuție cu Victor e o explozie de energie, presărată cu trucuri utile și plină de informații valoroase și lecții de viață pentru programatori și nu numai.
Și dacă știți deja câte ceva despre Victor, nu v-ar surprinde să aflați că am povestit despre programare, training și public speaking. Bonus, am discutat cu el și despre viitorul Java și ce face el în timpul liber.
Oricum, dacă am mai face o discuție cu el cândva, nu ne-am prezenta în fața lui până când nu am citi cărțile lui de căpătâi: Clean Code de Uncle Bob și Refactoring de Martin Fowler.
În rest, pe Victor îl puteți urmări pe https://victorrentea.ro și pe LinkedIn la https://www.linkedin.com/in/victor-rentea-trainer.
-
De ceva timp ne doream să înregistrăm un episod în care să amestecăm puțin rolurile obișnuite ale podcast-ului Rețeaua. Așa l-am convins pe Vlad Bogos să revină la microfon, în calitate de moderator și, alături de Dorin Boabeș, l-am invitat chiar pe... Tudor Stoica.
Am povestit despre Service Managent, o ramură mai puțin populară a IT-ului, dar și despre leadership. În plus, am aflat ce-și dorea Tudor să fie, când era mic, dar și poveștile primelor întâlniri dintre realizatorii podcast-ului Rețeaua. Apropo, știați că Dorin Boabeș avea plete?
Nu în fiecare zi are un podcaster ocazia să fie invitat la propriul lui podcast, dar asta nu e singura premieră din acest episod. Dacă Anca Anghel a fost mereu la butoane, producător și inginer de sunet în egală măsură, de data asta îi auzim vocea pe înregistrare. Și nici n-a avut emoții! Deloc.
Filmulețul primit cadou de Tudor la despărțirea de proiectul ITSM poate fi vizionat aici.
-
Paul Olteanu se prezintă profesional ca un professional coach și senior trainer, dar sentimentul nostru după discuția pe care am avut-o e că e un om a cărui minte caută neîncetat răspunsuri despre cum funcționează creierul uman.
Ce ne face să ticăim? Cum ajunge cineva care a fost pasionat de IT în perioada în care pasiunea pe IT era ceva neobișnuit să se ocupe de performanță organizațională, neuroștiință și public speaking?
Întrebările astea, și multe altele, i le-am pus lui Paul croșetând pe marginea unei cărți care ne pasionează pe toți trei - The culture code de Daniel Coyle.
A ieșit o discuție care nu va avea cum să nu vă prindă, vă promitem.
Alte cărți recomandate în timpul discuției de Paul? Iată:
- Primed to perform de Neel Doshi și Lindsay McGregor
- Drive: The Surprising Truth About What Really Motivates Us de Daniel Pink
- Sapiens și Homo Deus de Yuval Noah Harari
-
Una din concluziile optimiste ale discuției noastre despre podcasturi este cea din titlul acestui episod.
Discutăm împreună cu Vlad Bogos despre ce e un podcast, cum e experiența ca invitat, de ce ai asculta podcasturi și ce emoții te încearcă atunci când dai peste un podcast care chiar ți se potrivește.
Iar pe parcurs, amintim de tot felul de podcasturi pe care de altfel vi le și recomandăm:
- Serial - podcastul care a făcut podcasturile faimoase;
- True Crime Garage - unde Căpitanul desface o bere înainte de a ne povesti despre criminali;
- Dear HBR - cu subiecte de business sensibile;
- Modern Day Philosophers - pentru oamenii care filozofează;
- Football daily - nu mai zicem despre ce e :);
- Zidul galben - despre fotbal iar;
- Florin Roșoga - despre antreprenoriat;
- Tackle show - despre fotbal, uneori și cu Vlad Bogos.
Recomandă-ne un podcast și dă mai departe acest episod din Rețeaua!
-
De mai bine de 9 ani, în liniște, ajutat de o echipă unde încrederea e numitorul comun, Hary Olaru trage tare să pună IT-ul românesc pe harta lumii.
Cum gândește un astfel de om? Ei bine, l-am invitat la Rețeaua să aflăm.
Și dacă vă temeți că am vorbit numai despre corporație cu el, vă dezamăgim: Hary a povestit despre experiența lui internațională, despre etica muncii în America de Nord, despre motivele pentru care pleacă românii spre toate zările, ce au special românii în IT și ce le-ar trebui să fie și mai și și despre oamenii tineri care vin în IT și ce-ar fi bine să știe ei și despre ce e un vice președinte de corporație și ce magie poate să facă el din această poziție.
Dacă ar fi să caracterizăm discuția asta în câteva cuvinte, am zice că e una inedită, captivantă și complet surprinzătoare pentru cei care nu-l cunosc pe Hary și nu știu despre stilul lui franc și deschis.
Și cu asta, de altfel, închidem și sezonul 2018 la Rețeaua în forță, așa cum îi șade bine unui podcast.
La mulți ani de Centenar și Sărbători Fericite. Să ne auzim cu bine la anul.
-
În continuarea discuției începută săptămâna trecută, Nicoleta Preda ne-a lămurit cum vede ea diferența dintre management și leadership, despre cât de nasol e pentru un manager când trebuie să dea pe cineva afară, despre femei în IT și prejudecățile legate de asta, despre viitorul industriei de telecomunicații, iar la final am aflat și despre ce face Nicoleta în timpul liber.
Dacă vă interesează legătura subtilă dintre management, leadership, oameni și animale, partea asta din episodul înregistrat cu Nicoleta e pentru voi!
Prima parte a episodului înregistrat cu ea, aici.
-
De-a lungul întregii ei cariere, Nicoleta Preda a simțit că atenția oamenilor din IT trebuie să se concentreze asupra clienților.
În partea întâi a episodului înregistrat cu ea, am povestit despre cum a ajuns în IT, despre domeniul de telecomunicații - care la fel ca atâtea alte domenii se transformă radical, despre echipe, valori și semnificații, procese și ne-am oprit chiar înainte de a purta o discuție foarte interesantă diferența dintre management și leadership.
O discuție relaxată despre cum vede un om de IT IT-ul.
-
În episodul bonus cu Dorin Lazăr discutăm puțin despre trecutul și prezentul podcastingului românesc, despre cum e să te apuci să faci podcast de la zero și cum construiești încetul cu încetul o comunitate în jurul lui și despre câtă muncă e nevoie pentru niște amatori ca să construiscă un podcast de istorie serios.
Dacă doriți să ascultați unul dintre cei mai vechi podcasteri din România despre ce și cum e un podcast, recomandăm!
Și dacă vreți să ascultați și celelalte două părți cu Dorin, partea întâi o puteți asculta aici, iar partea a doua aici.
Pe Dorin puteți să îl ascultați și la podcastul Istoria culturală a României de săptămâna trecută până în zilele noastre și la Podcastul de istorie. De asemenea, puteți să-l citiți pe unul dintre cele mai vechi bloguri din blogosfera românească la dorinlazar.ro.
-
Am povestit săptămâna trecută cu Dorin Lazăr, programator, blogger și podcaster brașovean, despre cum vede el situația IT-ului local și ne-am oprit chiar înainte ca Dorin să ne răspundă care este viitorul meseriei de programator.
S-ar putea ca răspunsul la această întrebare să vă surprindă, la fel ca și cele despre conversia din meserii non-IT în meserii IT, care sunt ingredientele de calitate care definesc un programator bun, cum construiești cu răbdare un brand personal și de ce facebook nu ne ajută să conversăm ci doar să țipăm unii la alții.
Toate astea și mai mult în partea a doua a episodului cu Dorin pe care-l publicăm azi.
Partea I o puteți asculta aici.
Pe Dorin puteți să îl ascultați și la podcastul Istoria culturală a României de săptămâna trecută până în zilele noastre și la Podcastul de istorie. De asemenea, puteți să-l citiți pe unul dintre cele mai vechi bloguri din blogosfera românească la dorinlazar.ro.
-
Pentru primul episod înregistrat în afara Bucureștiului, l-am avut invitat pe Dorin Lazăr, un programator brașovean deschizător de drumuri în bloggingul și podcastingul românesc.
În prima parte de 37 de minute ale episodului înregistrat cu el am povestit cum a ales să rămână la Brașov, cum de s-a transformat Brașovul într-un centru IT semnificativ (ce-i drept, mai puțin cunoscut decât Clujul), de unde au apărut atât de mulți specialiști IT într-un timp atât de scurt care să participe la această construcție brașoveană, care e mitul programatorului genial și ne-am oprit exact înainte să ne spună Dorin cum arată și ce știu să facă programatorii de ieri, de azi și de mâine.
Pe Dorin puteți să îl ascultați și la podcastul Istoria culturală a României de săptămâna trecută până în zilele noastre și la Podcastul de istorie. De asemenea, puteți să-l citiți pe unul dintre cele mai vechi bloguri din blogosfera românească la dorinlazar.ro.
-
După ce în prima parte difuzată săptămâna trecută a episodului înregistrat cu Dania Șelaru am povestit despre cum a reușit ea în IT și despre cum măsoară se măsoară succesul în fericire, săptămâna asta continuăm cu partea a doua a înregistrării cu ea.
Așa cum a rămas la finalul primei părți a discuției, Dania ne răspunde la întrebarea de ce românii iubesc șefii și ne povestește despre antreprenoriat, despre managerii de oameni, de ce nu facem performanță în mai multe domenii, despre feedback și despre vorbitul în public.
Mai puțin legat de IT și mai mult conectat cu business-ul local, partea a doua a episodului ne arată că pentru a face o treabă bună în orice domeniu, ai nevoie de cultură de management generală - iar Dania oa re din plin!
Una peste alta, o discuție cu Dania în două episoade caldă și plină de conținut.
Despre Dania aflați mai multe la http://manager-pro.ro/.
Dania ne recomandă și ceva de citit (cărți menționate și în discuția din podcast):
Psihologia poporului român - de Daniel DavidEmotiile distructive - de Daniel GolemanGood to great - de Jim Collins -
Atunci când pentru tine succesul înseamnă să fii fericit, iar fericirea nu e ultimul model de Mercedes, ci liniște și iubire acasă, asta înseamnă că prioritățile tale sunt cele care trebuie. Despre astea și multe altele ne-a povestit Dania Șelaru, invitata noastră din următoarele două episoade compacte ale podcastului Rețeaua, pe care le vom publica în două săptămâni consecutive.
Deși recunoaște că nu e deloc o persoană tehnică, pasiunea ei pentru management și leadership a ajutat-o să facă un impact serios în sectorul IT, unde a lucrat cu succes pentru firme cu renume local și internațional.
În primul episod de 30 de minute dedicat Daniei, am discutat despre cum a devenit ea ceea ce e azi, despre cum faci vânzare cu impact, despre echipe, despre fericire (cheia succesului), despre culturi organizaționale, manageri și leaderi. Și ne-am oprit la o întrebare la care am primit un răspuns interesant - de ce românii iubesc așa mult șefii.
Despre Dania aflați mai multe la http://manager-pro.ro/.
Dania ne recomandă și ceva de citit (cărți menționate și în discuția din podcast):
Psihologia poporului român - de Daniel DavidEmotiile distructive - de Daniel GolemanGood to great - de Jim Collins -
Dacă în prima parte a podcastului Mihaela ne-a povestit cum ajungi să-ți construiești o carieră în IT după 8 ani în televiziune, în a doua parte am continuat să explorăm cum arată prezentul și viitorul carierei ei.
Săptămâna trecută ne oprisem la întrebarea ce e un mentor, iar Mihaela nu numai că ne-a răspuns dar a reușit să ne facă și pe mine și pe Dorin să spunem și noi ce credem că ar putea fi o asemenea persoană. Din dezbatere a rezultat că avem trei definiții apropiate dar totuși diferite, ceea ce a adaugat o notă foarte interesantă discuției.
Am povestit și despre ce se întâmplă într-o organizație când un angajat care nu știe ce are de făcut pune prea multe întrebări, despre cum ne încurcă uneori profesional cultura altor popoare și am întrebat-o pe Mihaela ce urmează pentru ea în viitorul profesional și ce face în timpul liber.
Toate astea în episodul de azi!
PS: citatul din Maxwell pe care îl amintește Mihaela undeva la minutul 17 este: "If you worry about what other people think of you, it's because you have more confidence in their opinion than you have in your own".
-
Ce te faci atunci când ți-ai văzut îndeplinit visul copilăriei tale de a lucra la MTV și mai ai ceva de mers până la pensie?
Ei bine, invitata din podcastul de săptămâna asta și de săptămâna viitoare s-a gândit să renunțe la cariera în televiziune după 8 ani și să înceapă o carieră în IT.
Dacă vă întrebați care-s pașii pentru a face această schimbare radicală, în cazul ei sunt următorii: mai înveți o limbă străină (alta decât engleza), folosești rețeaua de prieteni pe care ai construit-o în ani de zile și participi la o evaluare pentru un program de interni la IBM.
Restul vine de la sine dacă iei munca în serios, folosești cum trebuie ajutorul de la buddy, manageri și mentori și înveți IT pe rupte.
Despre toate astea și mai multe ne povestește Mihaela în primul episod de 30 de minute cu ea în stilul ei cald și plin de candoare.
PS: Mihaela are și câteva recomandări de cursuri și de cărți:
Atelier de time managementAtelier de leadershipCele 21 de legi supreme ale leaderului, de John MaxwellCele 17 legi ale muncii în echipă, de John MaxwellLiderii buni pun întrebări extraordinare, de John Maxwell -
Continuăm săptămâna asta discuția cu Sorin Vișan într-un alt episod de 30 de minute din podcastul Rețeaua, cu partea a doua a unui episod care începe serios și se termină vesel.
Dacă săptămâna trecută am discutat despre trecut și despre perioada de glorie a vânzării de softare, pe plan local și pe plan regional, săptămâna asta ne uităm mai mult spre viitor.
Povestim cu Sorin despre strategie, despre oportunismul și managerii ad-hoc din piața locală, despre business intelligence și despre viitorul pieței de IT din România și despre ce skilluri sunt absolut necesare pentru a reuși în ea.
Și încheiem pe un ton optimist cu Sorin povestindu-ne cu pasiune despre ce face el în timpul liber.
Despre toate astea, în episodul acesta din Rețeaua.
-
Deși ambii lui părinți sunt petroliști, Sorin Vișan și-a dorit o carieră în medicină și a sfârșit prin a lucra în IT unde a început ca programator, a dezvoltat piața locală și cea regională de software din poziția de Software Group Manager la IBM iar acum conduce destinele de business intelligence la BCR.
Am discutat împreună cu despre cum a început businessul de software în România, cum a prins viteză global și regional și despre cum s-a transformat acesta în ultimii ani și de ce să vinzi numai software nu mai e așa cool.
Pe lângă toate astea, am vorbit și despre leadeship și strategie și ne-am întrebat cât de mult oportunism și câtă gândire pe termen lung este în piața din România.
Prima parte de 30 de minute din episodul cu Sorin Vișan săptămâna asta, iar al doilea de cam tot atât săptămâna viitoare!
- Se mer