Episoder
-
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a stârnit o controversă miercuri, sugerând că vecinul său nordic, Canada, s-ar putea alătura Statelor Unite drept cel de-al 51-lea stat. Postând pe rețeaua sa, Truth Social, Trump a susținut că „mulți canadieni” ar sprijini ideea. Din Canada, lucrurile se văd un pic altfel, arată comentatorii.
Business Standard observă că ”nu este prima dată când Trump vântură această idee. În timpul unei cine cu premierul canadian Justin Trudeau la proprietatea sa din Mar-a-Lago în noiembrie, Trump ar fi glumit despre fuziunea celor două țări.
Cu toate acestea, comentariile au stârnit reacții mixte. Unii oficiali canadieni au numit remarcile „deloc amuzante” și „umilitoare”, mai ales după demisia vicepremierului canadian Chrystia Freeland la începutul acestei săptămâni, ceea ce a sporit instabilitatea politică din Ottawa.
FirstPost notează că ”luna trecută, președintele ales a anunțat intenția de a impune un tarif de 25% pentru produsele importate din Canada și Mexic, cu un tarif suplimentar de 10% pentru China.
Trump a spus că toate acestea îi vor presa pe acești partenerii comerciali să ia măsuri mai puternice împotriva fluxului de fentanil și alte droguri în SUA și pentru a spori securitatea la frontieră”.
După cum transmite Euronews, economiștii au avertizat că astfel de tarife ar afecta în mod semnificativ economia canadiană.
Canada trimite aproximativ 75% din totalul exporturilor sale către SUA.
„Lucrurile pe care le vindem Statelor Unite sunt lucrurile de care ei au cu adevărat nevoie. Le vindem petrol, le vindem electricitate, le vindem minerale și metale esențiale” , spunea ministra acum demisionată Chrystia Freeland după anunțul lui Trump din noiembrie, potrivit Euronews.
„Lovește acolo unde doare”Potrivit Le Parisien, intenția președintelui ales de a crește taxele vamale la 25% pentru vecinii săi mexicani și canadieni a creat un val de șoc în Canada. În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, aproape 2 milioane de oameni din Canada depind de exporturi, dintr-o populație de aproximativ 41 de milioane.
Fostul consilier al lui Justin Trudeau, Gerry Butts, a apreciat pe rețelele de socializare că Donald Trump „lovește acolo unde doare”.
Deși este adevărat că ideea unei integrări mai strânse cu Statele Unite a fost deja discutată, „nimic nu poate fi un obstacol mai mare în calea acestei idei decât însăși prezența lui Donald Trump la putere la Washington”, explică Max Cameron, profesor de științe politice la Universitatea British Columbia. Potrivit acestuia, „totul face parte dintr-o formă de intimidare care este modul lui de a aborda negocierile”.
Iar Newsweek apreciază că ”cel mai mare obstacol în calea aderării Canadei la Uniune este faptul că majoritatea canadienilor se opun ideii. Niciun partid politic canadian important nu susține planul, în timp ce un sondaj Leger de 1.520 de canadieni efectuat între 6 și 9 decembrie a constatat că doar 13% ar fi pentru, iar 82% s-au opus activ.
Un sondaj al Institutului Environics/Toronto Metropolitan University cu 2.016 canadieni, între 9 și 23 septembrie, a constatat că, dacă Canada ar fi votat la alegerile prezidențiale din SUA, 60% ar fi susținut-o pe Harris față de 21% pe Trump.
Vecinul nordic al Americii are în prezent politici mult mai de stânga privind controlul armelor, îngrijirea sănătății și avortul.
-
Presa internațională analizează consecințele uciderii, într-un atentat cu bombă, a generalului rus Igor Kirilov, în fața unui imobil din Moscova. Comentatorii nu uită responsabilitatea lui Kirilov în atacurile cu arme chimice interzise pe frontul ucrainean.
Los Angeles Times se întreabă dacă nu cumva asasinarea generalului rus la Moscova semnifică intrarea într-o nouă fază a războiului.
”Unii analiști au subliniat că asasinatul a fost un preludiu probabil al discuțiilor în care Rusia și Ucraina vor căuta fiecare cu disperare să evite a intra dintr-o poziție de slăbiciune percepută”.
„Cred că este o escaladare semnificativă”, a spus analistul Ian Bremmer, invocând rangul și importanța lui Kirillov. Analistul citat de LA Times a sugerat că mișcările ambelor părți în conflict au reflectat probabil convingerea că „negocierile vor veni în curând”.
BBC amintește că, pentru unii din Occident, ”generalul-locotenent Kirillov a fost un personaj ridicol, aproape comic, predispus să susțină teorii ciudate, fără nicio bază de fapt. El a susținut că virusul Covid a fost un complot american menit a infecta Rusia, de exemplu.
Dar nu este nimic comic în privința ordinului pe care se presupune că l-a dat privind utilizarea agentului chimic cloropicrin împotriva trupelor ucrainene aflate în tranșeele din prima linie din Donbas.
Cloropicrina, folosită în Primul Război Mondial, este un gaz toxic pentru controlul revoltelor, a cărui utilizare în război este interzisă.
Provoacă iritații și dureri extreme în ochi și plămâni și - deși de obicei nu este letală în spații deschise unde se poate dispersa - are un beneficiu tactic evident pe câmpul de luptă”.
”Tehnici israeliene”Și, după cum constată The Independent, „chiar și înalții oficiali sunt de înlocuit. Totuși, a demonstra că astfel de ofițeri superiori sunt vulnerabili poate fi o lovitură pentru prestigiul unui regim, cu un efect și mai mare asupra moralului inamicului.
Faptul că purtătorii de cuvânt ruși au dat vina pe „anglo-saxoni” pentru asasinarea generalului Kirillov este un semn că Kremlinul nu vrea să lase Ucraina să-și asume pe deplin meritul pentru uciderea sa. Mult mai bine este să-l învinovățim pe James Bond decât să acceptăm că inamicul ucrainean disprețuit poate lovi chiar în Moscova.” (Sursa: Eurotopics)
La Repubblica nu are prea multe îndoieli că serviciul ucrainean SBU a efectuat atacul:
„‘Tehnici israeliene’, spun analiștii ucraineni, citând cuvântul magic cel mai des folosit de cei care vor să arate cum să te aperi împotriva rușilor: nu implora NATO să ajute, ci transformă societatea într-o mașinărie de război care poate lovi oriunde. Atacul cu bombă a fost o operațiune specială a SBU”, susțin deschis sursele agenției.”(Sursa: Eurotopics)
Iar publicația ucraineană Gazeta.ua conchide: în definitiv, Kirillov a fost o țintă legitimă:
„Decedatul era un criminal de război - din ordinul său, atacatorii ruși au primit agentul chimic cloropicrin, a cărui utilizare este interzisă în scopuri militare și l-au folosit în mod repetat asupra trupelor ucrainene.
Ei au postat online videoclipuri cu crimele lor. Acesta este motivul pentru care SBU a adus acuzații împotriva lui Kirillov.” (Sursa: Eurotopics)
-
Mangler du episoder?
-
Germania se pregătește de alegeri anticipate după ce luni, guvernul lui Olaf Scholz nu a primit votul de încredere al Parlamentului. Comentatorii vorbesc despre o miză pentru democrație, cum nu a mai fost alta în acest secol.
După cum transmite CNN, ”economia va juca un rol central în alegeri, în special având în vedere performanța sa slabă sub Olaf Scholz.
Accentul va fi pus pe revigorarea importantei industrii auto a țării. Banca Centrală a spus că problemele din industrie sunt „structurale” și, prin urmare, au o influență sporită asupra economiei”.
Pentru ziarul berlinez Der Tagesspiegel, citat de Courrier International, problemele Germaniei nu vor fi rezolvate pur și simplu prin revenirea la urne. „Pentru stabilitatea democrației noastre, este mult mai important să știm cum își vor recăpăta oamenii încrederea în politică decât să știm cine va fi următorul cancelar. Chiar dacă acesta din urmă poate conta din nou pe încrederea Parlamentului”.
La Stampa este de părere că „indiferent de instabilitatea care este de așteptat în faza dintre alegeri și formarea unui nou guvern, căderea lui Olaf Scholz rămâne un moment de uşurare pentru Europa. În prezent, rața șchioapă Germania – pentru că acesta este rolul pe care îl joacă țara de ceva vreme încoace – este condusă de o ... rață șchioapă. Dar măcar putem spera la un viitor mai bun. Nimeni în Europa nu-și poate permite o Germanie precum cea pe care am avut-o până acum.” (Sursa: Eurotopics)
Dar, după cum notează Le Figaro, ”după 23 februarie, vremea înfruntărilor va fi trecut și adversarii de ieri vor fi nevoiți să negocieze pentru a guverna, cu scopul de a le marginaliza pe cele mai radicale două partide, BSW de stânga și AfD de dreapta, care astăzi însumează 26% din intențiile de vot. Într-o atmosferă politică din ce în ce mai polarizată, nu este exclusă amenințarea unui eșec suplimentar”.
Comentând dezbaterea care a dus la pierderea încrederii guvernului în fața parlamentului german, Frankfurter Allgemeine Zeitung punctează:
”Bătălia de discurs nu le-a arătat cetățenilor doar la ce să se aștepte în cele câteva săptămâni de campanie electorală. A devenit din nou clar unde și cum diferă agendele partidelor și viziunile asupra lumii.
Pentru că este o prostie populistă să crezi că nu mai există diferențe între social-democrați, conservatori, verzi și liberali.
Adevărat este că, spre deosebire de AfD și BSW, aceste partide nu doresc să revizuiască deciziile de bază care asigură faptul că germanii trăiesc în libertate, pace, unitate și prosperitate.
Cu toate acestea, aceste realizări în ansamblu sunt amenințate mai mult decât oricând în acest secol. Există uneori idei foarte diferite în centrul politic al acestei țări despre cum ar trebui să fie păstrate.
Dar atâta timp cât nu există o majoritate absolută pentru unul dintre aceste programe în Germania, vor trebui formate coaliții și vor trebui găsite compromisuri.
Nu se poate decât spera că următoarea alianță guvernamentală va face o treabă mai bună decât coaliția semafor. Desigur, alegătorii vor decide cât de dificilă va fi această sarcină”.
-
Presa din afara Franței analizează șansele guvernului condus de centristul François Bayrou. Provocările sunt uriașe, începând cu problema bugetului și a deficitului, sunt de părere comentatorii.
”Sarcina aflată în fața lui este o adevărată provocare”, consideră revista americană Time. ”Alianța centristă a lui Macron nu are o majoritate în parlament, iar cabinetul lui Bayrou va trebui să se bazeze pe parlamentari moderați atât de stânga, cât și de dreapta pentru a putea rămâne la putere”.
CNBC rezumă astfel problema Franței:
”Parisul se află în mijlocul unui vârtej politic, cu dezacorduri privind planurile de taxe și cheltuieli care au făcut să cadă ultimul guvern, după doar trei luni la putere.
Agenția Moody's a comunicat că diviziunile ar dăuna încercărilor de a repara deficitul bugetar și datoria Franței, adăugând că finanțele publice ale țării vor fi substanțial slăbite în următorii ani”.
”Bayrou trebuie să fie îndrăzneț”, este de părere La Libre Belgique.
„Cu un deficit care îl depășește pe cel al Belgiei, o datorie publică uluitor de mare și o populație convinsă în proporție de 87% de declinul țării, nevoia de decizii curajoase nu a fost niciodată mai presantă. (... )
Centristul inveterat François Bayrou trebuie să încerce să-i împace pe francezi și să scoată țara din nisipurile mișcătoare politice în care democrația ei se scufundă treptat. (...)
Pentru a reuși, el trebuie să recunoască întreaga amploare a problemei.”
„Bayrou nu este un macronist, dar a fost esențial pentru ascensiunea lui Macron la putere în 2017”, observă Süddeutsche Zeitung:
”Pe probleme economice, Bayrou este mai aproape de stânga decât de liberali. În probleme sociale și politice, tinde spre tradiție. Dacă cineva reușește să rămână ceva timp în funcție, în ciuda răsturnărilor din parlament, atunci el este. Dar ... pentru cât timp?” – întreabă ziarul german, citat de Eurotopics.
Pentru ca El País să noteze că ”există îndoieli serioase cu privire la capacitatea reală a lui Bayrou de a lucra cu un minim de eficiență și stabilitate.
Este o alegere discutabilă, dar pentru binele Franței și al UE trebuie să încerce să guverneze ținând cont de faptul că blocul progresist și-a asigurat primul loc în alegeri. Aceasta înseamnă că trebuie să propună măsuri care să-i asigure sprijinul celor mai constructivi și responsabili membri ai alianței de stânga Noul Front Popular.”
Iar The Times o vede pe Marine Le Pen ca fiind deținătoarea cheii stabilității:
„Este puțin probabil ca ea să se alăture unui alt vot de cenzură față de Bayrou, deja semnalat de Jean-Luc Mélenchon, liderul radical de stânga. Acest lucru riscă să arunce în aer un deceniu de eforturi atente pentru a-și construi imaginea de politician responsabil de dreapta, care va acționa în interesul țării. Dl Bayrou speră să stingă amenințarea Le Pen prin stabilirea unui armistițiu cu socialiștii și verzii.” (Sursa: Eurotopics).
-
Mikheil Kavelashvili, un fost fotbalist de la Manchester City a fost numit președinte de parlamentul Georgiei, boicotat de opoziție, după 17 zile de proteste pro-UE în această țară. Evenimentul nu face decât să adâncească criza georgiană, sunt de părere comentatorii.
Euronews amintește că ”mulți georgieni contestă rezultatele alegerilor parlamentare din octombrie, suspectând intervenția Rusiei pentru a menține la putere partidul Visul Georgian, pe care ei îl văd prietenos cu Moscova.
Protestele au luat o nouă dimensiune și s-au extins dincolo de capitala Tbilisi, după decizia Visului Georgian din 28 noiembrie de a suspenda discuțiile de aderare la UE până cel puțin în 2028”.
”În fiecare noapte, bulevardul principal din jurul Parlamentului din Tbilisi se umple de protestatari îmbrăcați în steaguri UE, are cer noi alegeri”, transmite BBC.
”Cu o seară înainte de votul din Parlament, capitala Tbilisi a fost marcată de proteste care au implicat specialiști IT, lucrători din sectorul public, profesioniști din industria creativă, actori și avocați”.
Potrivit CNN, ”criza politică din Georgia se adâncește, odată ce parlamentarii l-au votat ca președinte pe fostul fotbalist de extremă dreaptă.
Pentru prima dată, președintele a fost ales nu prin alegeri naționale, ci în Parlament prin votul direct al unui colegiu electoral de 300 de membri, format din parlamentari și reprezentanți ai administrației publice locale. (...)
Kavelashvili este un critic dur al Occidentului, iar viitoarea sa președinție va exacerba, fără îndoială, diviziunile dintre forțele pro-Kremlin și protestatarii pro-UE, mulți dintre aceștia care au inundat străzile capitalei Tbilisi în ultimele 16 nopți după decizia guvernului de a opri discuțiile privind aderarea la UE”.
Sky News observă că ”fostul fotbalist a fost, de asemenea, unul dintre autorii unei legi controversate care impune organizațiilor ce primesc mai mult de 20% din finanțarea lor din străinătate să se înregistreze ca „agenți străini” – similar cu o lege rusă folosită pentru a discredita organizațiile critice la adresa guvernului”.
După cum citim în The Guardian, ”la începutul acestei săptămâni, președintele francez Emmanuel Macron l-a sunat pe fondatorul Visului Georgian, Bidzina Ivanishvili – magnatul considerat pe scară largă a fi adevăratul broker de putere al Georgiei.
Decizia sa de a-l suna pe Ivanishvili – mai degrabă decât pe prim-ministrul, Irakli Kobakhidze – indică ezitarea Occidentului de a recunoaște legitimitatea noului guvern.
Washingtonul a impus, de asemenea, noi sancțiuni oficialilor georgieni, interzicând vizele pentru aproximativ 20 de persoane acuzate de „subminarea democrației în Georgia”, inclusiv miniștri și parlamentari”.
Iar Le Figaro notează că,
”de-abia ales în funcția de președinte, Kavelashvili își vede legitimitatea deja contestată de experții în drept constituțional. Aceasta pentru că Parlamentul a ratificat mandatele aleșilor, încălcând legea care impunea așteptarea deciziei judecătorești privind cererea președintei Salomé Zurabișvili de anulare a rezultatelor alegerilor legislative. „Georgia se confruntă cu o criză constituțională fără precedent”, a declarat Vakhtang Khmaladze, unul dintre autorii Constituției Georgiei, pentru AFP, adăugând că țara se află în situația de a nu avea un parlament sau o putere executivă legitimă”.
-
Un congres al FIFA, desfășurat în format virtual, a încredințat miercuri organizarea Cupei Mondiale din 2030 trio-ului Spania-Portugalia-Maroc, cu trei meciuri în America de Sud. Ediția din 2034 a fost atribuită Arabiei Saudite – prilej de critici în presa internațională.
”FIFA alege politica și afacerile”, titrează L’Equipe.
”Oferind Cupa Mondială 2030 trio-ului Spania-Portugalia-Maroc, cu un ocol prin America de Sud, iar următoarea Arabiei Saudite, FIFA pune în buzunar cât mai multe țări și aduce bani în cuferele sale”.
CNN amintește că ”Arabia Saudită a primit o mulțime de critici legate de situația drepturilor omului și a respins acuzațiile de ”sportwashing” („spălare sportivă”). Acestea vizează țări care folosesc evenimente sportive de mare profil pentru a proiecta o imagine favorabilă în întreaga lume, deseori pentru a muta atenția de la diverse abuzuri”.
Și Der Spiegel spune că Arabia Saudită a fost criticată în mod repetat de organizațiile pentru drepturile omului în ultimele luni. Human Rights Watch a scris recent despre „încălcări flagrante ale drepturilor omului”. FIFA, pe de altă parte, a certificat regatul ca fiind doar de risc „mediu” în problemele drepturilor omului. Arabia Saudită promite însă reforme de anvergură în documentele sale”.
Arabiei Saudite i s-a acordat „cel mai mare premiu dintre toate”, consideră The New York Times, citat de Courrier International. „Nici o altă competiție de pe planetă nu atrage atât de multă atenție, pe care numai Jocurile Olimpice de vară o poate egala.”
Sub conducerea prințului moștenitor Mohammed bin Salman, liderul său de facto, Arabia Saudită a lansat în ultimii ani o explozie de cheltuieli în sportul mondial. „Tenisul, golful, Formula 1 și boxul de cel mai înalt nivel au beneficiat, toate, de mărinimia regatului saudit, la fel ca și unii dintre cei mai importanți jucători de fotbal, inclusiv Cristiano Ronaldo, care au fost ademeniți din Europa pentru a juca în Arabia Saudită”, observă ziarul american.
The Telegraph notează la rândul său că ”Arabia Saudită l-a folosit pe Cristiano Ronaldo drept armă pentru a-și legitima candidatura la Cupa Mondială 2034.
Apariția portughezului în videoclipuri promoționale, împreună cu Karim Benzema și Neymar, a ajutat la înăbușirea criticilor masive din partea Occidentului”.
În sfârșit, Sky Sports se întreabă de ce, de data aceasta, Congresul FIFA a fost doar unul virtual:
În mod normal, un Congres FIFA înseamnă o reuniune unde sosesc toți oamenii de top din cele 211 asociații membre.
Înseamnă mulți jurnaliști prezenți, ar exista oportunități de a vorbi cu mulți oameni, ar fi o conferință de presă de după.
Dar totul s-a făcut online, ceea ce din punctul nostru de vedere înseamnă că există mai puțin control mediatic.
FIFA ar spune că are mai mult sens în zilele noastre și că trebuie să fim atenți la amprenta de carbon.
Dar, oare, ar fi trebuit să ajungem într-o situație în care am avut un Congres FIFA doar online, în care nu a fost un vot real, și totul s-a făcut prin aplauze?
Ar fi fost mult mai bine dacă am fi avut un proces în care ar fi existat oferte concurente, în care am fi avut un control mediatic și am fi putut pune întrebări adecvate. Și dacă votul propriu-zis a fost unul real, am fi putut număra cine a votat, pentru ce și cu cât s-a câștigat”.
-
Care este situația sirienilor refugiați în Europa după căderea lui Bashar al-Assad ? Mai multe state membre s-au pronunțat pentru returnarea refugiaților. Comentatorii au numeroase semne de întrebare.
”Mulți dintre milioanele de sirieni care au fugit din țara lor se vor întreba dacă se pot întoarce, având în vedere distrugerea și temerile de violență continuă”, notează Politico.
Totuși, refugiații sirieni din SUA au declarat pentru National Public Radio că, pentru prima dată în ultimii ani, s-au simțit plini de speranță și așteaptă cu nerăbdare posibilitatea de a se întoarce, în timp ce alții și-au exprimat un optimism mai prudent, așteptând ca viitorul Siriei să se contureze.
Euronews explică situația astfel:
”Marea majoritate a sirienilor care au fugit de războiul civil și au venit în UE pentru a solicita azil au primit fie statutul de refugiat, fie protecție subsidiară și li s-a permis să rămână în interiorul blocului pentru o perioadă nedeterminată.
Deși nu se așteaptă ca mulți factori să se îmbunătățească în curând, schimbarea radicală a situației politice este probabil să determine o reevaluare cu privire la cât de periculoasă este Siria.
Aceasta, la rândul său, va determina modalitatea de revizuire a protecţiei acordate celor fugiți de război”.
Siria este distrusă de război și nu este încă pregătită pentru întoarcerea refugiaților, consideră ziarul austriac Der Standard:
„Este adevărat că, odată cu căderea lui Bashar al-Assad, motivele inițiale pentru a primi azil nu se mai aplică pentru mulți refugiați. Dacă într-adevăr există pace în țară, atunci nu va mai fi nevoie de protecție subsidiară. Dar, după ani de război civil și o situație economică catastrofală, multe orașe și sate siriene au o capacitate limitată de a primi un număr mare de repatriați.”
(Sursa: Eurotopics)
Le Figaro este de părere că, „pentru a răspunde cererilor de securitate și pentru a reduce presiunea migrației, liderii europeni nu au altă opțiune decât să lucreze cu grupul islamist care a anunțat o agendă pentru Siria și ruperea cu jihadul global. Acest lucru nu este ideal, sigur, dar este mai bun decât haosul. Dacă Abu Muhammad al-Julani nu reușește să „țină” țara, putem fi siguri că fluxul de refugiați se va îndrepta înapoi spre Europa.” (Sursa: Eurotopics).
BBC privește către Germania:
”Pe 23 februarie au loc alegeri anticipate. Având în vedere că migrația este în fruntea preocupărilor alegătorilor, unii politicieni simt în mod clar că o abordare dură față de refugiații sirieni le va aduce voturi.
Unii politicieni de dreapta vor să înceteze imediat acordarea de azil persoanelor din Siria”.
În timp ce ziarul italian La Stampa se arată extrem de critic.
„Regimul lui Bashar al-Assad de-abia a fost răsturnat, un jihadist pe nume al-Julani a intrat triumfător în Damasc și ... care este prima preocupare a Europei? Nu CV-ul noului lider, nici amenințarea destabilizarii în regiune. ... Nu, marea problemă în ochii marilor state europene sunt migranții sirieni care trăiesc în granițele noastre.”
-
Președintele ultra-liberal al Argentinei Javier Milei a împlinit un an de mandat, timp în care a impus țării un program dur de austeritate. Părerile comentatorilor cu privire la politicile sale sunt împărțite.
CNN transmite că ”sub economistul libertarian care mânuiește drujba, guvernul a înregistrat o serie de surplusuri bugetare, iar inflația a scăzut brusc. „Rezultatele au fost mai bune decât se aștepta”, conform Fondului Monetar Internațional.
Investitorii au aplaudat, de asemenea, schimbările.
Dar reducerile bugetare au avut un cost pentru argentinienii obișnuiți. Rata sărăciei a crescut cu peste 50%, de la un nivel deja ridicat. Economia, a treia ca mărime din America Latină, a alunecat și mai adânc în recesiune, iar șomajul este în creștere”.
După cum remarcă The Telegraph, ”la un an de la învestire, Milei are un rating remarcabil de aprobare de 47%, mult pentru un lider care a făcut reduceri atât de dure și atât de profunde încât nivelul sărăciei crește.
Spre surprinderea multora, președintele s-a dovedit a fi un pragmatic dezmințindu-și propria sa retorică.
În campania electorală, el i-a acuzat pe peroniştii care au condus ţara în cea mai mare parte a acestui secol, că sunt „criminali” şi l-a denunţat pe Luiz Inácio Lula da Silva, preşedintele Braziliei, cel mai mare partener comercial al Argentinei, drept un „comunist corupt”.
Dar dl Milei a convins opoziția să susțină mai multe dintre reformele sale cheie, în timp ce recent a încheiat o mare afacere pentru a vinde gaz Braziliei”.
The Wall Street Journal comentează că ”suporterii lui Milei sunt convinși că lucrurile ar fi stat cu mult mai rău dacă el nu ar fi fost președinte.
El este David al lor care luptă împotriva statului Goliat, cu o bancă centrală nesăbuită și cu noianul de reglementări date de rețele de interese speciale - de la sindicate și organizații sociale neguvernamentale până la producători autohtoni.
Scepticii au motive să se îngrijoreze. Guvernul se laudă că a atins echilibrul fiscal. Dar, după cum explică o lucrare recentă a unor economiști, administrația s-a bazat în mare măsură pe reducerile determinate de inflație ale cheltuielilor sociale și investițiilor publice, mai degrabă decât pe reforme structurale”.
Iar The New Yorker notează în comentariul său că ”pentru Milei, cauzele cruciale ale prăbușirii țării sunt gestionarea proastă a guvernului, corupția și, mai ales, politicile „comuniste” – în special mișcarea numită după regretatul dictator Juan Domingo Perón, a cărui moștenire încă umbrește politica Argentinei.
Perón, inspirându-se de la Mussolini, a creat o mașinărie politică incluzând în cele din urmă oficiali de la extrema stângă la dreapta.
Aproape toți au contribuit la susținerea unuia dintre cele mai mari state ale bunăstării din lume, naționalizând totul, de la utilitățile publice până la Banca Centrală.
Pentru a acoperi cheltuielile, guvernul a tipărit pur și simplu mai mulți bani, iar inflația a devenit un fapt acceptat în viața argentiniană.
Pe măsură ce oamenii și-au pierdut încrederea în bănci și în peso, dolarii americani de pe piața neagră au devenit moneda semi-oficială a țării; de-a lungul timpului, se crede că argentinienii au ascuns aproximativ două sute șaptezeci și șapte de miliarde de dolari, probabil cea mai mare cantitate de cash din afara Statelor Unite”.
-
Căderea regimului Al-Assad din Siria are efecte globale, constată comentatorii presei internaționale. Consecințele se fac simțite, din Africa până în Europa.
Pentru expertul consultat de Le Monde, căderea lui Bashar Al-Assad marchează sfârșitul „axei rezistenței”, cel puțin în forma ei cunoscută, cea a unei structuri care reunește actori statali și nestatali (...) Liderul suprem iranian Ali Khamenei este marele învins al erei post-7 octombrie. Liderii iranieni par paralizați, reacționând doar defensiv.
La Repubblica constată ”cât de ușor i-a împins Turcia pe rebelii sunniți să-l răstoarne pe Assad, sfidând în mod deschis Rusia și Iranul, principalii protectori ai Damascului. (...) Erdoğan vede Damascul ca parte a sferei sale naturale de influență neo-otomană și arată că știe să-și folosească împuterniciții în mod eficient: milițiile sunite, mai mult sau mai puțin jihadiste, afiliate la ideologia Frăției Musulmane a islamului politic - un curent a cărui expresie este și partidul AKP, cu care Erdoğan a dominat viața politică turcească timp de aproape un sfert de secol”. (Sursa. Eurotopics).
Pentru Globe& Mail,
”Moscova se confruntă cu potențiala pierdere a bazelor sale siriene și a rutelor de aprovizionare africane după răsturnarea regimului Assad”.
Aceste baze navale și aeriene „sunt centre de aprovizionare esențiale pentru strategia sa ambițioasă de extindere a influenței sale militare în Libia, Africa de Vest și Africa Centrală.
Pierderea Siriei ar întrerupe imediat rotația luptătorilor din Africa, o organizație paramilitară care asigură apărarea intereselor externe ale Rusiei”.
După cum amintește BBC, ”Siria a fost prima provocare majoră a lui Vladimir Putin la puterea și dominația Occidentului, departe de fostul spațiu sovietic.
Și o mișcare de succes, se părea. În 2017, președintele Putin a vizitat baza aeriană rusă Hmeimim din Siria și a declarat că misiunea a fost îndeplinită.
Dar aici este vorba despre mai mult decât prestigiu.
În schimbul asistenței militare, autoritățile siriene au acordat Rusiei contracte de închiriere pe 49 de ani pentru baza aeriană din Hmeimim și baza navală din Tartous.
Rusia și-a asigurat un punct de sprijin important în estul Mediteranei. Bazele au devenit noduri importante pentru transferul contractanților militari în și din Africa.
O întrebare cheie pentru Moscova: ce se va întâmpla acum cu acele baze rusești?”
Libération privește și către efectele asupra Europei și observă că Austria pregătește „expulzarea” refugiaților sirieni, în timp ce Germania îngheață deciziile privind procedurile de azil.
”După căderea lui Bashar al-Assad, autoritățile austriece au anunțat luni că vor suspenda cererile de azil ale refugiaților sirieni din țară și vor pregăti „un program de expulzare”. În ciuda instabilității politice care domnește în prezent în Siria, de astăzi, „toate procedurile în derulare vor fi oprite”, a declarat Ministerul de Interne austriac într-un comunicat de presă. Aproape 100.000 de sirieni trăiesc în țară și câteva mii așteaptă să li se acorde azil.
Având în vedere „incertitudinea actuală”, „a fost decretată o înghețare a deciziilor pentru procedurile de azil în curs de desfășurare” pentru exilații sirieni, a declarat și ministrul german de interne Nancy Faeser, citată de Le Figaro.
-
O înfrângere pentru Rusia și pentru Iran. Iată cum caracterizează presa internațională căderea regimului Al Assad din Siria. Un președinte care a început ca un reformator și a cărui conducere s-a sfârșit într-o baie de sânge.
Le Monde îl numește pe Bashar Al-Assad un ”președinte accidental, modernizator eșuat și despot însetat de sânge.
Cel de-al doilea fiu al președintelui Hafez Al-Assad a fost împins la putere după moartea fratelui său mai mare.
A rezistat primăverii arabe din 2011 cu prețul unui război civil sângeros. Duminică, 8 decembrie, a fost forțat în cele din urmă să fugă de către o coaliție de rebeli”.
Sky News amintește că Assad și-a început președinția cu promisiuni de a lupta împotriva corupției și de a conferi libertate presei. A moștenit o țară la pământ și nu a avut sprijin din partea loialiștilor tatălui său.
Privit ca un tocilar, slăbănogul Assad a încercat în mod constant să se impună, în ciuda comportamentului său blând, nu în ultimul rând în fața mamei sale înfricoșătoare, pe care și soția președintelui s-a străduit să o impresioneze.
El a ridicat încet restricțiile economice, a lăsat să intre băncile străine, a făcut loc importurilor și a întărit sectorul privat.
Orașele siriene au început să vadă cum se ridică mall-uri, restaurante noi și cum apar bunuri de larg consum, în timp ce turismul a crescut.
La câțiva ani după ce acționase împotriva moștenirii tatălui său, Assad a redescoperit tacticile sale brutale atunci când au izbucnit proteste împotriva guvernării sale, în martie 2011, în timpul Primăverii arabe”.
Citeste siRusia, protectoarea Siriei? O situație penibilă
Newsweek notează că prăbușirea regimului sirian a început pe 27 noiembrie, când o serie de grupuri de opoziție, conduse de fracțiunea islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS), au lansat o ofensivă către Alep. Orașul a căzut doar câteva zile mai târziu. Apoi au mers spre sud, luând orașul Hama și intrând în Homs, al treilea oraș ca mărime al Siriei.
Cum a putut Siria să cadă „atât de repede” în mâinile rebelilor? - se întreabă Al-Jazeera.
Expertul consultat de rețeaua de televiziune atribuie succesul ofensivei fulger a rebelilor sirieni „lipsei de motivație și leadership” a armatei lui Bashar Al-Assad.
„În timpul intervenției forțelor iraniene și ruse din 2014, rapoartele susțineau deja că forțele regimului sirian erau mai interesate să ia mită de la populația civilă decât să lupte. Luptele efective au fost conduse în principal de împuterniciți conduși de Iran și sprijiniți de puterea aeriană rusă”, spune expertul.
În Le Figaro citim că ”Assad a făcut greșeala de a refuza negocierile oferite de președintele turc Erdogan. A refuzat cea mai mică concesie în problema întoarcerii refugiaților. A sfidat țările din Golf, conduse de Arabia Saudită, care s-a împăcat totuși cu el, continuând să-i trimită Captagon, acest drog moale care a constituit ultimul lui refugiu”.
”Este un semn de slăbiciune pentru Putin”, consideră Frankfurter Allgemeine Zeitung:
”Observatorii au scris de ani de zile că, intervenind brutal în Siria, Putin ar putea arăta limitele Occidentului și ar crea un fapt împlinit.
A fost vorba în primul rând despre forțele aeriene, dar și, după cum a recunoscut în cele din urmă Moscova după o serie de pierderi, despre „forțele speciale” la sol”, mai scrie ziarul german.
”Sfârșitul domniei lui Assad va remodela echilibrul de putere al regiunii”, iată concluzia analizei realizare de BBC.
”Iranul, din nou, își vede influența suferind o lovitură semnificativă. Sub Assad, Siria a făcut legătura dintre iranieni și Hezbollah și a fost cheia pentru transferul de arme și muniție către grup.
Hezbollah însuși a fost grav slăbit după războiul său de un an cu Israelul și viitorul său este incert.
Această nouă imagine va fi celebrată în Israel, unde Iranul este privit ca o amenințare existențială”.
-
Anunțul Curții Constituționale de la București a fost un ”breaking news” pentru redacțiile din întreaga lume. Ovidiu Nahoi a parcurs primele comentarii apărute pe paginile unor mari publicații.
”Tribunalul constituțional român a anulat alegerile prezidențiale pe fondul temerilor de influență rusă”, titrează Politico.
”Hotărârea neașteptată riscă să destabilizaze România, un membru NATO important din punct de vedere strategic, cu 19 milioane de locuitori, aflat la marginea de est a Uniunii Europene.
Riscul acum este ca decizia instanței să lase milioane de susținători ai lui Georgescu să se simtă furioși și lipsiți de drepturi”.
Der Spiegel notează că, potrivit judecătorilor, România a fost ținta unui „atac agresiv rusesc hibrid”. Georgescu a fost promovat masiv prin intermediul aplicației TikTok, populară în rândul tinerilor, cu ajutorul conturilor coordonate, al algoritmilor de recomandare și a reclamelor plătite.
” Curtea Constituțională a primit multiple plângeri legale prin care I s-a cerut să anuleze votul din primul tur, dar nu este clar încă în ce temei a luat decizia”, informează situl Al Jazeera.
CNN transmite că ”decizia de vineri încheie un ciclu electoral agitat din țară, aceeași instanță ordonând săptămâna trecută renumărarea voturilor din primul tur.
De asemenea, vine la doar câteva zile după ce votul a fost lovit de temeri legate de interferența străină, în timp ce documente desecretizate ale Consiliului de Securitate al României au scos la iveală dovezi ale atacuri hibride agresive ale Rusiei”.
”Nimeni nu se aștepta”, comentează ABC News.
”Vestea că alegerile prezidențiale din România au fost anulate a fost un șoc și a amplificat controversa din jurul favoritului, Călin Georgescu.
Este clar, Curtea Constituțională consideră că a existat un anumit nivel de abatere sau, cel puțin, că se justifică o investigație suplimentară în campania electorală a lui Georgescu.
Afirmația centrală este că Rusia l-a ajutat să-și mărească prezența pe rețelele sociale pentru a câștiga voturi.
Dar este, de asemenea, inevitabil că Georgescu va folosi această hotărâre judecătorească ca dovadă că establishment-ul politic este gata să-l blocheze în orice mod posibil, idee pe care a susținut-o de mai multe ori înainte”.
Pentru Bloomberg, ”au fost alegeri de tip rollercoaster pline de întorsături fără precedent, care au scos la iveală vulnerabilitatea acestei țări care împarte cea mai lungă graniță terestră a Uniunii Europene cu Ucraina. De nicăieri, candidatul anti-NATO și pro-Rusia a apărut ca lider în cursă datorită videoclipurilor virale TikTok. Amploarea implicării Kremlinului începe să iasă la iveală șieste ceea ce a fost testat într-o serie de alegeri din Georgia în Moldova”.
”Această campanie” – spune Le Monde – ”a presupus plata unor influenceri locali, astfel încât aceștia să difuzeze videoclipuri orientate subtil către „candidatul ideal” pe care l-au descris asftel încât să corespundă profilului domnului Georgescu folosind anumite cuvinte cheie. Odată ce videoclipurile au fost postate, conturile false le-au inundat cu comentarii de susținere pentru domnul Georgescu”.
-
Presa internațională este cu ochii pe turul doi al alegerilor prezidențiale de duminică. Jurnaliștii analizează documentele desecretizate ale CSAT privind o ingerință străină în alegeri . De asemenea, vorbesc despre consecințele alegerilor pentru UE și NATO.
După cum transmite BBC, ”Călin Georgescu, un NATO-sceptic de extremă dreapta care l-a lăudat anterior pe Vladimir Putin, a fost aproape necunoscut în România până când a câștigat primul tur de scrutin la alegerile prezidențiale de acum două săptămâni.
Acum, serviciile secrete românești spun că popularitatea sa, care a crescut brusc și surprinzător, se datorează unei campanii „foarte organizate” și „de gherilă” pe rețelele de socializare, care distribuia mesaje identice și folosea influenceri.
O evaluare separată a serviciilor de informații spune că România a fost identificată drept „stat inamic” de către Moscova și o țintă prioritară pentru ceea ce numește „acțiuni hibride agresive”.
Informația explozivă politic – care a aterizat cu doar câteva zile înainte de al doilea tur de scrutin – provine din documente desecretizate publicate miercuri seară de președintele în funcție, Klaus Iohannis”.
Politico notează că ”strategia a fost similară cu o campanie desfășurată în Moldova vecină, care a încercat să convingă oamenii să voteze pentru candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale din acea țară.
Președintele în exercițiu pro-UE, Maia Sandu, care este și cetățean român, a câștigat alegerile de luna trecută, pe fondul avertismentelor că Rusia intenționează să-i răstoarne guvernul și să-și instaleze propriul regim prin procură pentru a controla țara”.
”Votul prezidențial, un referendum privind viitorul european al României”, titrează Kyiv Post.
”Sunt numeroase temeri că sub Georgescu țara, a cărei importanță strategică a crescut de când Rusia a invadat Ucraina, se va alătura blocului de extremă dreapta al UE și va submina unitatea europeană în fața Rusiei - spre care Bucureștiul a arătat pe fondul acuzațiilor de amestec în primul tur de scrutin.
Iar Financial Times se întreabă dacă nu cumva asistăm la o ”a doua revoluție” în România.
”În primele luni tulburi după ce România și-a răsturnat și și-a executat dictatorul comunist în 1989, oponenții cabalei de membri ai partidului care preluaseră puterea cutreierau străzile Bucureștiului scandând „singura soluție, altă revoluție”.
Erau puțini și răvășiți. Dorința lor nu s-a înfăptuit niciodată. Însă societatea care fusese în genunchi la sfârșitul domniei sumbre a lui Nicolae Ceaușescu s-a angajat curând, chiar dacă lent, în deschiderea și reformarea instituțiilor, pentru a adera mai întâi la NATO și apoi la UE.
Treizeci și cinci de ani mai târziu se desfășoară o a doua revoluție. Implicațiile sunt cele mai grave pentru România, dar există consecințe îngrijorătoare și pentru UE.
Georgescu l-a salutat pe Putin drept „un om care își iubește țara”. Dacă va fi ales, s-ar alătura liderilor Ungariei și Slovaciei, sceptice față de o mare parte a agendei UE, inclusiv în ce privește tranziția verde și sprijinul blocului pentru Ucraina.
Dar România a privit întotdeauna spre vest, nu spre est și, spre deosebire de fostele republici sovietice, cum ar fi Moldova și Georgia, nu are o minoritate de limbă rusă și nici legături istorice cuRusia. Iar în timpul războiului rece a rupt-o cu Moscova”.
-
Președintele Klaus Iohannis a declasificat documentele despre campania lui Călin Georgescu, pentru alegerile prezidențiale. Iar presa internațională a reacționat rapid cu primele informații și comentarii.
”Candidatul surpriză al României spune că nu este pro-Rusia. Dar România susține că a avut ajutorul Moscovei”, transmite ABC News.
US News&World Report: România a fost ținta unor „atacuri hibride agresive rusești” în timpul alegerilor, spune Consiliul de Securitate al țării.
Serviciul Român de Informații a transmis că datele de acces pentru site-urile oficiale ale alegerilor din România au fost publicate pe platformele rusești de criminalitate cibernetică. Datele de acces au fost probabil procurate prin țintirea utilizatorilor legitimi sau prin exploatarea serverului de instruire legitim”.
Reuters informează că ”într-unul dintre documentele declasificate, agenția de informații a României a spus că Georgescu a fost promovat masiv pe platforma de socializare TikTok prin conturi coordonate, algoritmi de recomandare și promovare plătită. Georgescu a declarat zero fonduri cheltuite în campanie”.
Potrivit Euronews, ”marea întrebare acum este ce impact vor avea aceste dezvăluiri asupra turului doi al alegerilor prezidențiale, programate pentru duminică.
Georgescu a negat în repetate rânduri că a cheltuit bani pentru campania sa, dar recentele constatări ar putea duce la acuzația de finanțare ilegală a campaniei”.
”România dă vina pe Rusia pentru amestecul electoral”, titrează Financial Times.
Consiliul Național de Securitate declasifică dovezile „atacurilor hibride” ale Moscovei în beneficiul candidatului pro-Putin Călin Georgescu.
Acesta „a beneficiat de tratament preferențial” pe TikTok, deoarece platforma chineză de socializare nu i-a etichetat videoclipurile drept reclame politice. Autoritățile române au identificat și „canale Telegram și Discord unde s-a discutat despre modul de coordonare și evitarea blocării pe platformă”, concluzionând că o astfel de campanie ar fi putut fi realizată doar de o putere străină.
Kremlinul nu a comentat imediat documentele desecretizate, dar a negat anterior orice amestec în alegerile din România.
Președintele rus Vladimir Putin a batjocorit săptămâna aceasta și decizia țării de a renumăra buletinele de vot exprimate în primul tur de scrutin prezidențial”.
Și, conform unei analize publicate de Politico,
”Votul prezidențial al României ar putea zgudui dramatic Alianța Atlantică și ar putea submina rolul țării ca unul dintre principalii jucători de securitate regională.
Țara deține avioane de luptă F-16, cumpără principalele tancuri de luptă M1 Abrams din America și își propune să deschidă una dintre cele mai mari baze aeriene din NATO. De asemenea, a dislocat trupe atât în Irak, cât și în Afganistan.
Această putere militară în consolidare vine pe fondul a peste două decenii de creștere economică rapidă care a transformat țara dintr-un caz balcanic tipic într-o națiune din ce în ce mai prosperă, care a depășit chiar vechiul rival Ungaria în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor”.
-
Georgia se află într-un moment de răscruce – consideră presa internațională – după ce guvernul georgian a suspendat procesul de apropiere de UE. Decizia a declanșat proteste majore, în timp ce la Tbilisi au avut loc confruntări violente între demonstranți și forțele de securitate.
După cum transmite BBC, ”protestatarii, susținuți de opoziție și de președintele din Georgia, cred că guvernul acestei țări de la granița cu Rusia încearcă să le ia viitorul ca parte a Uniunii Europene.
Guvernul neagă acest lucru, dar premierul Irakli Kobakhidze a fost cel care a declanșat această nouă serie de proteste în masă când a spus că problema aderării la UE va rămâne în afara agendei în următorii patru ani”.
În ziarul Les Echos, Tengiz Pkhaladze, cercetător la Centrul European pentru Politică Economică Internațională (Ecipe) consideră că „violența represiunii nu face decât să întărească determinarea manifestanților” și consideră esențială „poziția foarte fermă a președintelui, care a cerut anularea votului în fața Consiliului Constituțional”. Acesta însă nu a stabilit o dată pentru anunțarea hotărârii sale.
Le Figaro observă că ”dinamica s-a schimbat în acest weekend în Georgia. Au apărut fisuri în regimul oligarhului Bidzina Ivanishvili. Pentru prima dată, peste o mie de funcționari publici au semnat scrisori prin care condamnă decizia guvernului de a îngheța procesul de integrare a țării în UE până în 2028. Cinci ambasadori și diplomați de rang înalt și-au dat demisia. Companiile au publicat comunicate de presă în care își anunță sprijinul față de aspirațiile europene”. Ziarul remarcă faptul că până şi starul fotbalului Khvicha Kvaratskhelia, care joacă la Napoli, a ieşit din tăcerea lui pentru a spune că „Georgia merită Europa astăzi mai mult ca niciodată”
Dublu și triplu trădațiUSA Today amintește că ”Georgia este candidată pentru statutul apartenența la UE – a solicitat aderarea în 2022, iar planurile sale de a deveni parte atât a UE, cât și a NATO sunt scrise în Constituția sa.
Dar țara este, de asemenea, un teren pentru interesele concurente ale Rusiei și ale Vestului, cu atât mai mult cu cât Rusia a invadat Ucraina și unii ruși au fugit în Georgia pentru a scăpa de represiunea politică”.
”Rusia și Georgia au o relație complicată”, precizează și CNN.
”De când Rusia a câștigat un război de cinci zile împotriva Georgiei în 2008, cele două țări nu au avut relații diplomatice.
Cu toate acestea, relațiile dintre Tbilisi și Moscova s-au încălzit în ultimii ani, ajutate parțial de atitudinea ambiguă a Visului Georgian asupra Europei”.
Iar Süddeutsche Zeitung își manifestă îngrijorarea:
„În Tbilisi, elitei conducătoare a încetat de mult să-i pese de ce vor oamenii. ... Dar majoritatea georgienilor se simt dublu și triplu trădați. Mulți nu mai cred că guvernul lor este serios în privința Europei și a democrației. De-a lungul anilor, a conceput o lege represivă după alta – sau le-a copiat din Rusia. În jocul său de echilibru între Bruxelles și Kremlin, a alunecat din ce în ce mai mult spre Kremlin. Este posibil ca lucrurile să se înrăutățească.” (Sursa. Eurotopics).
-
Începând de duminică, forțele de opoziție siriene au preluiat controlul asupra celei mai mari părți a orașului Alep, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. O situație dificilă pentru președintele Bashar-al Assad și susținătorii săi ruși și iranieni.
Potrivit The Telegraph, este ”un regres strategic semnificativ pentru președintele sirian Bashar al-Assad, care se bazase pe sprijinul rus și iranian pentru a-și menține puterea. Acum, cu Alep în mâinile rebelilor, echilibrul de putere s-a schimbat.
Atât Iranul, cât și Hezbollah-ul susținut de Iran în Siria au fost slăbiți de recentul conflict cu Israelul, rebelii ar putea încerca să profite de slăbiciunea percepută a acestora”.
”Dar cine sunt rebelii care conduc ofensiva în Siria?” Este întrebarea din titlul articolului pe care îl citim în The New York Times:
”Grupul care avansează acum, Hayat Tahrir al-Sham, spune că vrea să înlocuiască guvernul Assad cu unul inspirat de principiile islamice.
Hayat Tahrir al-Sham a fost afiliat Al Qaeda de care s-a rupt cu ani în urmă și a ajuns să domine ultimul bastion al opoziției siriene.
Odată văzută ca una dintre cele mai puternice facțiuni extremiste ale rebeliunii, grupul a încercat mai târziu să-și minimizeze aspectele radicale și s-a concentrat pe construirea în zona sa de teritoriu a unui gen de guvern civil – deși unul autoritar și conservator”.
”Odată cu revenirea insurgenței, care a recâștigat controlul asupra Alepului, guvernul sirian plătește pentru refuzul său de a face concesii, incapacitatea de a se reforma și de a ieși din izolare”, este de părere Le Monde:
”Rămânând un paria în ochii occidentalilor din cauza, spun ei, represiunii sângeroase pe care a dus-o împotriva poporului său, Bashar Al-Assad reușise să-și salveze postul, datorită sprijinului iranian și rus.”
Un joc riscant cu multe necunoscutePotrivit Euronews, ”creșterea violenței vine într-un moment de mare tulburare politică în Orientul Mijlociu. Israelul luptă activ cu Hamas în Gaza și Hezbollah în Liban, ambele grupări amenințând că vor genera tulburări regionale mai largi.
Violența reînnoită din Siria riscă, de asemenea, să implice două puteri regionale în conflict. Atât Rusia, cât și Turcia au propriile interese de protejat, ambele părți oferind sprijin grupurilor în conflict.
Un război care atrage în oricare dintre țări în ciocniri directe una cu celalaltă ar aduce consecințe dăunătoare unei scene politice deja instabile”.
După cum amintește FirstPost, ”în războiul civil sirian, Iranul și Turcia sunt susținători ai taberelor opuse. În timp ce Turcia a sprijinit de mult timp forțele de opoziție, Iranul împreună cu Rusia l-au sprijinit pe Assad. Din 2020, luptele au stagnat, după ce Rusia și Turcia au intermediat o încetare a focului. Acum, această înțelegere se vede spulberată.
Turcia s-a opus mișcării împotriva lui Assad și în ultima vreme a căutat un fel de apropiere. Aceste eforturi sunt acum îngreunate de ofensiva forțelor de opoziție împotriva regimului”.
Frankfurter Allgemeine Zeitung crede că ”nu întâmplător escaladarea are loc acum, în timp ce președintele ales al SUA, Donald Trump, se pregătește să preia mandatul. Turcia și rebelii vor să impună faptul împlinit pe teren, în timp ce capacitatea Washingtonului de a acționa este limitată. Dar este un joc riscant cu multe necunoscute.”
-
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, și-au început mandatul vizitând Kievul. Ei au efectuat duminică o vizită simbolică în sprijinul Ucrainei, pe măsură ce presa internațională își pune întrebări cu privire la planul trimișilor speciali al președintelui Trump, Keith Kellogg și Fred Fleitz.
Le Figaro notează că această călătorie a venit într-un moment în care tensiunile sunt maxime între Moscova și Occident, după loviturile ucrainene cu rachete americane și britanice pe teritoriul Rusiei. De asemenea, Rusia a tras cu o rachetă hipersonică experimentală și a fluturat amenințări nucleare.
US News&World Report, amintește că Ucraina luptă să evite o ofensivă rusă majoră și se confruntă cu incertitudinea politicii SUA, din momentul în care Donald Trump va prelua mandatul luna viitoare.
UE spune că instituțiile sale și țările membre au pus la dispoziție aproximativ 133 de miliarde de dolari în ajutor Ucrainei, de la începutul războiului.
Și Kyiv Post comentează că întrebările se învârt în jurul viitorului sprijinului SUA odată ce Donald Trump își preia mandatul în ianuarie și există temeri că ar putea forța Kievul să facă concesii dureroase în căutarea unui acord de pace rapid.
The Guardian observă că ”planul Kellogg-Fleitz, deși lipsit de detalii, pare să oglindească sfatul generalului Mark A Milley, fostul consilier militar șef al lui Biden, care a susținut că, din moment ce nici Rusia și nici Ucraina nu ar putea câștiga conflictul, un acord negociat este singura cale către pace.
Conform planului, Moscova ar fi convinsă să vină la masă, odată ce promisiunea de aderare la NATO pentru Ucraina ar urma să fie amânată sau abandonată”.
”Abandonarea noțiunii de justiție”Ziarul speniol El Mundo se teme că planul ar putea aduce doar o pauză înaintea altui atac rusesc, devastator pentru Europa.
„Planul înseamnă abandonarea noțiunii de justiție: pozițiile militare ar fi consolidate - Rusia ar păstra 20 la sută din teritoriul ucrainean - iar Putin ar fi scutit de la plata pentru crimele sale de război. Un plan care sună ca o măsură intermediară până la următorul atac rusesc. Ceea ce ar putea sfâșia Europa.”
Frankfurter Allgemeine Zeitung avertizează la rândul său:
„Kellogg a prezentat deja un plan pentru încheierea rapidă a războiului din Ucraina în primăvară, care se rezumă la o încetare a focului în care Ucraina nu își va recupera toate teritoriile și ar trebui să renunțe mult timp la cererea de aderare la NATO. Este greu de imaginat că europenii ar fi capabili să se opună fundamental unei astfel de schimbări de curs. Până acum, ei nu au reușit să susțină singuri Ucraina și vor continua să se bazeze pe protecția Americii”.
”Nu este clar dacă Trump va folosi planul scris de Kellogg pentru a pune capăt războiului”, comentează Newsweek.
„Donald Trump a promis că va rezolva războiul din Ucraina în 24 de ore, dar acest lucru este imposibil și, probabil, nici el nu a crezut asta”, a declarat Cédomir Nestorovic, profesor de geopolitică la ESSEC Business School, pentru Newsweek.
„Pe de altă parte, ar dori să acționeze rapid și, pentru asta, va forța un schimb de teritorii în schimbul păcii”, a spus Nestorovic, deși „nimeni nu știe ce fel de teritorii și ce fel de pace presupune asta”.
-
Decizia Curții Constituționale din România de renumărare a voturilor la primul tur al alegerilor prezidențiale din România a făcut înconjurul lumii. Comentatorii atrag atenția asupra riscurilor de instabilitate.
Turbulențe au cuprins România după ce instanța a decis să amâne până vineri o decizie seismică privind certificarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din țară, observă Politico.
Potrivit Associated Press, este pentru prima dată în istoria de 35 de ani postcomunistă a României când cel mai puternic partid al țării, PSD, nu are un candidat în turul doi al unei curse prezidențiale. Premierul Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de lider al partidului PSD după ce a pierdut în fața lui Lasconi cu doar 2.740 de voturi.
Lasconi a criticat decizia CCR, spunând că „Extremismul se combate prin vot, nu prin jocuri în culise”.
CNN transmite că ”decizia se adaugă la frământările din jurul procesului electoral din România, care este programat să organizeze trei scrutine în tot atâtea săptămâni, voturi care sunt cruciale pentru direcția unei țări pro-occidentale și un aliat ferm al Ucrainei”.
Postul american amintește și de ascensiunea lui Călin Georgescu, spunând despre acesta că ”a lăudat anterior politicienii fasciști români din anii 1930 ca eroi naționali și martiri, a criticat poziția NATO și a României față de Ucraina și a spus că țara ar trebui să nu provoace Rusia.
El se va confrunta cu concurenta centristă Elena Lasconi într-un tur de scrutin pe 8 decembrie. Între timp, alegerile parlamentare sunt programate duminică”.
După cum informează Le Figaro, ”Curtea este programată să se reunească vineri la ora 14:00 ( 13.00, ora franceză). Cristian Terhes, europarlamentar naționalist care s-a clasat pe poziția a noua la votul de duminică, acuză unul dintre partide că a continuat campania online după termenul autorizat.
El crede că acest lucru a favorizat-o pe Elena Lasconi, primarul centrist al unui orășel. Ea a ajuns pe locul doi, chiar înaintea premierului Marcel Ciolacu, cel care s-a trezit exclus din cursă deși era favorit”.
Iar Financial Times notează că
”analiştii au avertizat că anularea votului sau interzicerea candidaturii lui Georgescu nu ar face decât să-l întărească pe celălalt candidat de extremă dreaptă, George Simion, al cărui partid AUR va avea câştiguri masive la alegerile parlamentare de la 1 decembrie.
Există, de asemenea, temeri de potențiale tulburări civile în condițiile în care mii de oameni care protestează împotriva lui Georgescu în București și în alte orașe mari în fiecare seară, începând de duminică. „Fără fasciști în Parlament!” s-a scandat miercuri la Bucuresti.
Georgescu a încercat săptămâna aceasta să-și reformeze imaginea de pro-european și a negat că ar avea vreo legătură cu Rusia. El și-a exprimat anterior simpatie pentru liderul rus Vladimir Putin, numindu-l „un om care își iubește țara” la doar câteva zile după invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022”
-
Israelul și Hezbollah au convenit asupra unei încetări a focului. Acordul a fost intermediat de SUA pentru o perioadă inițială de 60 de zile. Dar cât de durabil este acest acord? Presa internațională comentează pe marginea subiectului.
”Acordul este o victorie majoră pentru Casa Albă, care a încercat să finalizeze o detensionare cu Hezbollah în ultimele săptămâni de președinție a lui Biden”, consideră Politico.
”Acordul a venit după o rundă de negocieri în Orientul Mijlociu săptămâna trecută, în care trimisul special american s-a întâlnit cu oficiali libanezi și israelieni și i-a îndemnat să cadă la o înțelegere”.
În timp ce pentru La Stampa, ”câștigătorul este Donald Trump, care i-a cerut lui Benjamin Netanyahu să pună capăt războiului înainte de învestirea sa pe 20 ianuarie. „Regele Bibi” își va primi recompensa: undă verde pentru noi așezări în Cisiordania, a căror dimensiune va depinde de abilitățile sale de negociator și manipulator. ... Hezbollah va fi obligat să se retragă spre nord. Dar își va păstra o ultimă rămășiță din arsenalul său de rachete și rolul său în echilibrul politic al Libanului.”
”Există mai multe motive majore pentru acest act”, explică expertul consultat de Le Figaro.
”Printre acestea, evident, este slăbirea militară a Hezbollah,(...) după două luni de incursiune terestră de mare intensitate.
Există și o formă de epuizare a soldaților israelieni mobilizați pe front. Cei care au luptat în Nord sunt aceiași cu cei care au luptat în Sud. Astăzi există un război pe șapte fronturi, care impune ca apărarea aeriană israeliană să fie în permanență în alertă. Era nevoie să se demobilizeze unii dintre acești militari, mulți dintre ei soldați rezerviști”.
Pentru El País, citat de Courrier International, acordul reflectă, de asemenea, „slăbiciunea Hezbollah, după moartea majorității liderilor săi, inclusiv a celui mai înalt lider din ultimele decenii, Hasan Nasrallah, și a unui număr nedezvăluit de luptători, pe care Israelul îi estimează la 3.000”.
Cotidianul spaniol mai amintește că „alte sute de persoane sunt, de asemenea, neutralizate din cauza rănilor la ochi și mâini cauzate de explozia pagerelor lor din septembrie, într-o operațiune pusă la cale de Mossad”.
Frankfurter Allgemeine Zeitung își manifestă însă rezervele.
”O soluție pe termen lung? Asta ar fi posibil doar la Teheran. Dar regimul de acolo cu greu va renunța voluntar la pârghia regională pe care o oferă armatele din umbră precum Hezbollah”.
”Un război mai puțin – dar va ajuta Gaza?” Este întrebarea pusă de săptămânalul The Economist:
„Un război regional care părea să crească inexorabil se va micșora acum. Oficialii americani obișnuiau să spună că modalitatea de a pune capăt crizei din Liban era obținerea unui acord în Gaza. Acum ei speră că acordul cu Liban va ajuta, în schimb, la rezolvarea Gazei. ... Timp de mai bine de un an, Hezbollah a insistat că nu va înceta lupta împotriva Israelului până când Israelul nu va înceta lupta în Gaza. Israelul a rupt acum legătura dintre cele două fronturi. Asta va elimina o parte din presiunea exercitată de armata sa întinsă la maximum. Prin încheierea unui război, domnul Netanyahu ar putea face mai ușoară continuarea celuilalt.”
(Sursa: Eurotopics).
-
Rusia a lansat 188 de drone împotriva majorității regiunilor Ucrainei într-un atac nocturn fără precedent, au anunțat marți forțele aeriene ucrainene. Kievul vorbește despre un număr record de drone desfășurate într-un singur atac.
Cele mai multe drone au fost interceptate, potrivit forțelor aeriene, dar clădirile de apartamente și infrastructura critică, cum ar fi rețeaua electrică națională, au fost avariate. În aceste condiții, comentatorii se tem de o escaladare a conflictului și chiar de o extindere în Europa, în pofida promisiunilor de pace ale lui Donald Trump.
După cum relatează The independent, Kremlinul susține că Kievul ar putea primi arme nucleare după acest atac uriaș cu drone. Moscova a numit „absolut iresponsabilă” afirmația că Ucraina ar putea fi înarmată cu arme nucleare.
Totul vine după ce The New York Times a raportat săptămâna trecută că unii oficiali occidentali neidentificați au sugerat că președintele american Joe Biden ar putea oferi Ucrainei arme nucleare, deși s-au temut că un astfel de pas ar avea implicații grave.
Agenția Bloomberg, citată de publicația independentă sârbă B92, transmite că guvernul britanic a livrat recent Ucrainei, fără un anunț public, zeci de rachete de croazieră „Storm Shadow”.
Decizia a fost luată, după cum relatează Ukrainska Pravda, chiar înainte de a permite oficial Ucrainei să folosească rachete occidentale pentru a viza ținte de pe teritoriul Federației Ruse.
Bloomberg afirmă că primele livrări de rachete cu rază lungă au fost făcute în urmă cu câteva săptămâni și că totul s-a făcut sub un mare văl de secret.
Germania reînvie adăposturile anti-bombe: se pregătește Europa pentru război? – se întreabă FirstPost:
”Germania intensifică eforturile de apărare civilă pe fondul tensiunilor crescânde cu Rusia, reutilizand stațiile de metrou și subsolurile ca adăposturi de urgență. Cu doar 579 de buncăre publice pentru o populație de 84 de milioane, oficialii abordează un deficit critic. O nouă aplicație și campanie de conștientizare a publicului ar urmări să ghideze cetățenii în timpul crizelor, deoarece vecini precum Polonia și Suedia stabilesc criterii proactive de apărare”.
”Ucraina: momentul adevărului pentru europeni”, este titlul editorialului din ziarul Le Monde:
”Pe măsură ce se apropie inaugurarea lui Donald Trump în ianuarie și a treia aniversare a invaziei ruse a Ucrainei în februarie, conflictul se accelerează. Este în sarcina celor mai hotărâte țări europene să organizeze urgent un răspuns la o posibilă dezangajare americană.
Această accelerare brutală a conflictului, legată și de incertitudinea asupra intențiilor lui Donald Trump, care a promis că va pune capăt războiului, dar fără să spună cum, i-a forțat pe europeni să-și redefinească poziția. În realitate, a venit momentul adevărului, de care sperau de mult să scape, de parcă puteau ignora la infinit faptul că acest război este o luptă europeană”
.
-
Presa internațională a reacționat imediat după anunțarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România. Comentatorii remarcă succesul candidatului independent Călin Georgescu și pozițiile pro-ruse ale acestuia. Nu lipsesc nici comparațiile cu fostul dictator Nicolae Ceaușescu.
„Alegerile prezidențiale românești au fost răsturnate de un naționalist care și-a exprimat admirația față de președintele rus Vladimir Putin”, rezumă Bloomberg.
Iar France Info constată că ”Georgescu a cucerit în ultimele zile cu o campanie TikTok care a devenit virală, axată pe necesitatea opririi ajutorului pentru Ucraina”.
Frankfurter Allgemeine Zeitung îl descrie astfel: ”Este anti-NATO, anti-UE și pro-Putin – și este câștigător în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Acum radicalul de dreapta Călin Georgescu sărbătorește „trezirea” poporului român”.
Euronews transmite că, ”deși nu este cunoscut pe scară largă, Georgescu nu este un total străin de politică. Alianța populistă și naționalistă pentru Uniunea Românilor l-a propus drept candidat la prim-ministru de două ori, o dată în 2020 și o dată în 2021.
Potrivit presei locale, partidul s-a răzgândit după ce Georgescu l-a lăudat public pe fostul dictator român și colaboraționist nazist Ion Antonescu.
Parchetul General al României i-a deschis un dosar penal pentru comentariile sale, acuzându-l că promovează persoane vinovate de genocid”.
„Venit de nicăieri”În 2022, candidatul „venit de nicăieri” afirma că „scutul antirachetă american situat în satul Deveselu, din sudul României, a fost o politică de confruntare și nu o măsură pașnică”, opinie pe care a împărtășit-o cu Vladimir Putin, amintește ediția europeană a Politico.
Publicația amintește că, la acea vreme el a spus că nu are sprijin din partea Rusiei, dar că se simțea aproape de cultura acesteia. El l-a descris pe Putin drept „un om care își iubește țara”.
El Pais remarcă discursul său „antieuropean și naționalist” ostil prezenței „societăților străine în țară care exploatează resursele românești – același tip de mesaj ca cel al fostului dictator comunist, Nicolae Ceaușescu”.
Georgescu a cucerit aparent și alegătorii din afara taberei de extremă dreapta, observă ziarul online din Ungaria Index, preluat de Eurotopics:
„Georgescu este cunoscut mai ales pentru atitudinea sa aprigă anti-NATO, anti-UE și pro-rusă, în timp ce apără Mișcarea Legionară de extremă dreaptă care a activat între cele două războaie. ... Totuși, pentru că este mult mai rezervat în comunicarea sa, nu la fel de strident ca, de exemplu, George Simion sau Diana Șoșoacă, nu doar susținătorii de extremă dreapta au votat pentru Georgescu. Datorită experienței sale anterioare la ONU, a fost mult mai credibil decât ei în calitate de lider.”
- Se mer
