Episódios
-
Povestim uimitoarele aventuri ale unui posesor de cuptor cu microunde. După care ne amintim de vremurile de aur ale presei românești. Și Cyberpunk 2077. Și altele.
-
Influențăm puternic piața financiară a cireșelor, arătăm niște sculpturi lucrate de noi și trecem și prin criza bulbilor de lalea. O întreagă aventură, nu alta!
-
Estão a faltar episódios?
-
N-am fost noi chiar în formă maximă, dar descoperim totuși că s-ar putea să avem printre noi primul podcaster din România. Și unul dintre primii vloggeri. Și sunt aceeași persoană. En fin, vedeți voi ce și cum. Dar numai dacă acultați, firește.
-
Vorbim astăzi despre viața fără mască, alcoolul în istorie și spectaculoasa evoluție a cartofului de-a lungul veacurilor.
-
Cola vs Pepsi în secolul trecut, primul hacker din istorie și cum se împachetează porțelanul în unt. Alături de alte momente nostime și povestiri inedite, ca de obicei. Că noi de aia suntem aici.
-
Neomanele, table, ochiuri perfecte și rutină matinală. Iată câte lucruri interesante pot fi cuprinse într-un sigur episod de podcast, incredibil!
-
Atenție, multe spoilere la serialul Snowpiercer în episodul ăsta, practic îl povestim cap-coadă. Dar povestim și despre păreriștii români, filosofia chineză, depresia în antichitate și în Star Wars, d-astea.
-
Enjoy & subscribe. Bwlabwlabwla!
Vorbim ca și cum ne-am pricepe despre cum o să evolueze medicina și, în același timp, or să dispară viciile. Și despre rostul durerilor în viață. Și multe alte lucruri, diferite dar esențiale.
-
Enjoy & subscribe. Bwlabwlabwla!
În acest episod cu incidente neprevăzute, eroii noștri se întorc cu amintiri din weekend-ul trecut, o amplă dezbatere pe noul Justice League și universurile Marvel/DC, super eroi din anii 80 și, EVIDENT, foarte multe alte lucruri
-
EFN = episod fără număr (al doilea) Stăm la taclale cu mr. Unguru Bulan, că l-am prins liber într-o seară. Vorbim tot felul, nu ne abținem de la nimic. Sunete de pe Marte - https://mars.nasa.gov/mars2020/participate/sounds/Unguru Bulan - https://www.youtube.com/user/UnguruBulanOfficial
-
Neașteptat. Uimitor. Efervescent. Special. Și cu o surpriză neașteptată la final. Ar mai fi multe de zis despre acest episod, dar nu mai zicem. Ne revedem sezonul viitor. Sperăm
-
Vorbim despre mașini de bogați, profit, marjă și alte discuții de milionari. Apoi discutăm despre bătăile dintre interlopi din zilele noastre, lupta pentru vaccinare și reacții la vaccin. Și altele, ca de obicei. Și niște regionalisme.
-
IMPORTANT: De fapt, profitul e de 40%, am calculat greșit, aia e.
Începem mai încetuc, dar hei, terminăn în hohote! Vorbim de filme și actorie, termeni latini pentru diverse aptitudini, profit din criptomonede, James Bonzi, cuvinte românești pe care le folosim greșit și niște recomandări faine. Ei, că și multe altele, desigur, dar cine naiba să le țină minte pe toate...
-
În acest episod cel puțin haotic, în care s-a nimerit să fim îngrijiți, ca să nu mai fim neîngrijiți, discutăm educat despre vânători, mături și soarta unui președinte de bloc. Și apoi despre Schnitzelusz Peter și despre discursuri. Pe final facem o listă cu numele maghiare ale personajelor din The Expanse, via Unguru Bulan.
-
Eiiiii, ce episod am pregătit! În care vorbim mult despre verbul a cuteza, despre cum își bate statul român joc de noi, ca oameni, despre husarii cu pene și despre cea mai bună pâine din țara asta. Și foarte multe alte lucruri incredibile, ca de obicei.
-
Hei, venim azi cu un episod senzațional în care vorbim de cârciumi, ouă fierte și lideri de națiune. Excepțional, fără doar și poate!
-
În acest neașteptat de haotic episod vorbim cu multă pasiune despre cum mâncau grecii și romanii, importanța toaletelor din curte și ipostaze din viața de zi cu zi a lui Ion Țiriac.
-
În acest inedit episod discutăm foarte serios despre dezavantajele armurii de mandalorian, urmările Brexit și viața amazoanelor pe insula aia a lor. Și, desigur, despre multe alte minunății și năzbâtii. Lăsați întrebări pentru rubrica ASTA E și noi vă vom schimba viața în bine.
-
Hei, bine ați revenit pe la noi! Începem ușor, cu crime, apoi trecem la ceva mai la zi - un mercurial al șpăgilor. Rubrica ASTA E! renaște ca pasărea Phoenix și, la final de tot, când aproape încheiam emisiunea, descoperim un MacGyver ascuns! Lăsați întrebări pentru rubrica ASTA E și noi vă vom schimba viața în bine.
-
Episod nou, sezon nou, an nou. Avem sfaturi călăuzitoare pentru 2021, care vă vor face viața mai ușoară. Dar avem și păreri despre Revelionul de la TVR, targetarea reclamelor, Mandalorian, cumpănași și câte și mai câte momente de înțelepciune anecdotică, așa cum v-am obișnuit.
Lăsați întrebări pentru rubrica ASTA E și noi vă vom schimba viața în bine.
- Mostrar mais