Воспроизведено
-
În acest episod vorbesc despre urmașii lui Constantin Cantemir, Antioh și Dimitrie. În timp ce domnii Moldovei se schimbă ca șosetele, Dimitrie așteaptă puterea politică la Istanbul, reușind, între timp, să-și dezvolte latura academică.
Support the show
-
În acest episod, vorbesc despre sfârșitul domniei lui Constantin Brâncoveanu, de la primele semne ale poziției precare, prin conflictele cu familia Cantacuzino și până la mazilirea sa de către otomani. Vorbesc și despre soarta lui la Istanbul, unde am păstrat editarea la un nivel minim, de dragul autenticității, că nici eu nu sunt robot, iar a vorbi despre asemenea lucruri e destul de greu. În cele din urmă, vorbesc despre soarta familiei Brâncoveanu, despre ultima suflare a domniilor pământene și despre instaurarea fanarioților în Țara Românească.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre ascensiunea lui Constantin Brâncoveanu și jocul internațional dintre turci și habsburgi, care l-a ajutat din plin. Abil în gestionarea banilor și a informației, Brâncoveanu e exemplul perfect de domnitor care joacă vecinii pe degete, reușind să păstreze relevanța unui stat mic pe "scena cea mare".
Support the show
-
În acest episod încep o serie despre căderea țărilor române sub dominație străină, fără drept de apel. În cazul Transilvaniei, administrația austriacă este o mașinărie de neoprit, care transformă structurile de "vorbă bună" la unele de "dosar cu șină". Mihai Apafi al II-lea încearcă să-și păstreze domnia, dar contextul e complet nefavorabil.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre istoria de anduranță, un concept inspirat de personajul lui Rocky Balboa din seria de filme cu același nume. La urcarea pe tron a lui Mihai Apafi, Transilvania e slăbită. Înconjurat de oameni puternici și capabili, autoritatea lui Apafi scade în timp, deși refacerea economică a Transilvaniei reușește. După bătăliile câștigate de austrieci la Viena, Buda și Mohacs, e doar o chestiune de timp ca Transilvania să revină sub autoritatea Habsburgilor, dar în ce condiții? Spre finele episodului, vorbesc despre cadoul otrăvit al lui Leopold Habsburg pentru libertățile religioase și despre înființarea Bisericii Greco-Catolice.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre Gheorghe Rákoczi al II-lea și rivalii săi. De asemenea, câteva lucruri interesante despre cultura din Transilvania, eforturile antiotomane și încă o manevră de schimbare a suzeranității.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre originile Cantemireștilor și întemeierea dinastiei lor. Discut evenimentele din Rusia, care începe să-și arate colții pe scena politică internațională. Viața lui Constantin Cantemir, zis "bătrânul", e marcată de fapte de vitejie și greutăți, dar ca domn va surprinde prin simț practic și echilibru, reușind să țină domnia timp de 8 ani. Ba chiar să întemeieze, cu bătaie lungă, o mică dinastie. La final, vorbesc și despre domniile lui Constantin Duca.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre domniile sinuoase ale lui Gheorghe Duca, ultimul Mușatin oficial și alți domnitori din această perioadă a istoriei moldovenești. Dar, pe lângă domnitori, "se cere" să vorbim și despre doi răsculați: unul căpos pe nume Mihalcea Hîncu și unul resemnat, care va face carieră diplomatică în Asia, pe nume Nicolae Milescu. Vorbesc și despre apariția numelor de familie.
Support the show
-
În acest episod, reluăm criza de putere din Moldova, cu aceleași domnii scurte clasice. Într-o paranteză filosofică, vorbesc despre nuanțele de gri etic pe care le aduce istoria și despre fascinația românilor pentru liderii autoritari. Vorbesc apoi despre prețul încrederii în Gheorghe Ștefan, despre popasul lui Gheorghe Ghica la domnia Moldovei și despre originea expresiei "Țara lui Papură-Vodă". Nu în ultimul rând, ajungem la unul dintre cei mai savuroși domnitori, în persoana "bețivului" Eustatie Dabija.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre domnia lui Vasile Lupu în Moldova. Dincolo de conflictele cu Matei Basarab, pun accent pe realizările și personalitatea lui, care sunt uimitoare prin ele însele și nu au nevoie de "cârja" scandalurilor sau a rivalităților cu vecinii.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre domniile scurte ce urmează căderii de la putere a Movileștilor. Moldova e scena unor schimbări succesive, a unor greșeli administrative și politice, dar și a unor figuri dubioase, despre care "gurile rele" vă pot spune mai multe.
Support the show
-
În acest episod, vorbesc despre lupta pentru supremație dintre doamnele Marghita și Elisabeta Movilă. Victorioasă, Elisabeta putea avea o viață liniștită, dar face o greșeală ce costă... totul.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre domnia lui Ieremia Movilă în Moldova. Pe parcurs, fratele său, Simion, ba domnește în vecini, ba amenință, ba cere bani, ba se ceartă... Conflictul dintre frați angrenează în curând întreaga familie și se arată o nouă luptă pentru supremație.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre domnia lui Șerban Cantacuzino. Printr-un sistem bine pus la punct de ajutor între frați, Șerban devine unul dintre cei mai puternici domnitori ai Țării Românești. Dar nu pentru mult timp...
Support the show
-
În acest episod mă achit de datoriile față de Radu Leon, Antonie din Popești și Gheorghe Duca, pe care i-am "sărit" în episodul anterior, de dragul structurii narative. De asemenea, vorbesc despre prima cafenea din Țara Românească și, de acolo, despre istoria cafelei și a cafenelelor. E mai importantă decât credeți, și nu doar pentru că apreciez eu, personal, un cappuccino bun.
Support the show
-
În acest episod, vorbesc despre ascensiunea familiei Cantacuzino și implicarea lor în politica Țării Românești. De la presupușii strămoși bizantini, la "fiul dracului" și până la primul domnitor care poartă numele de Cantacuzino.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre noua generație ce răsare în urma domniei lui Matei Basarab. Despre Constantin Șerban (un om de care ghinioanele se țin lanț), despre Mihnea al III-lea Radu (care nici măcar nu apucă să aibă noroc), și despre Gheorghe Ghica (un om care va arde la fel de rapid, dar va lăsa multe în urmă)
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre celebra rivalitate dintre domnitorii Matei Basarab și Vasile Lupu, omologul său moldovean. Pornită ca o simplă ceartă, avea să cuprindă trei mari războaie, un sigiliu ironic, biserici făcute în ciudă, alianțe și momente de tensiune. Nici nu se putea altfel între doi dintre cei mai încăpățânați și ambițioși domnitori din istoria noastră.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre domnia scurtă dar agitată a lui Leon Tomșa, un fel de fanariot dinainte ca ei să fie numiți fanarioți. Clica lui de dregători, curtieri și creditori suspecți atrage în curând atenția, iar o răscoală condusă de Banul Aslan și de Matei Basarab îi strică planurile pe termen lung.
Support the show
-
În acest episod vorbesc despre tinerețea lui Matei Brâncoveanu, devenit Matei Basarab odată cu accederea la scaunul domnesc al Țării Românești. Ce fel de om era Matei Basarab? Ce a făcut pentru Țara Românească și la ce capitol îl bate pe Ștefan cel Mare?
Support the show
- Показать больше