Bölümler
-
Cultura la putător 01:00 Într-un interviu de colecție, din secțiunea Cultura la purtător, RADU PARASCHIVESCU deapănă amintiri din vremea în care copilărea, fără să știe, printre obiective turistice. Ne spune ce oraș îi este muză statornică, deconspiră cel mai mare dușman al patrimoniului și ne învață cum putem „restaura" limba română.
Cine ascultă o casă? 27:50 Arhitecta AMALIA ENACHE ne amintește de ce e importantă educația arhitecturală, indiferent de vârsta la care o primești. Ne explică la ce-i folosește unui copil de la țară să știe cum stau lucrurile cu patrimoniul construit și cum au evoluat cursanții proiectului „De-a arhitectura". Aflăm în ce mod îi sprijină Ordinul Arhitecților din România pe actualii și viitorii profesioniști în domeniu și cum poate contribui fiecare dintre noi la un mâine mai bun pentru toți. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu personal 01:00 Într-un interviu de colecție, PAUL IPATE vorbește despre actoria făcută în familie și lucrul care nu s-a schimbat, de la începutul carierei și până acum. Dezvăluie de ce îl atrag personajele de care se teme și ce anume îl scoate din sărite. În plus, ne amintește că e la îndemâna oricui să-și facă viața mai frumoasă.
Cine ascultă o casă? 22:45 Arhitecții XENIA și ÁRPÁD FURU ne poartă în culisele (mai bine spus șantierul) restaurării unei clădiri vechi de secole. Și detaliază cum una dintre primele case construite în Cluj, Casa Libertății Religioase, coagulează comunitatea de azi. Înțelegem și de ce un proiect a cărui finalizare se întinde pe ani întregi are și beneficii surprinzătoare. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Eksik bölüm mü var?
-
Cine ascultă o casă? 01:05 Arhiteciții BOGDAN FODOR și KOZMA ZSOLT vorbesc despre doza de neprevăzut pe care o implică ridicarea unei clădiri noi într-o zonă cu case istorice. Aflăm prin ce transformări a trecut proiectul, dar și care a fost cea mai simpatică reacție a unui trecător, odată terminată construcția. Ne lămurim și cum stau lucrurile cu clădirile de patrimoniu din Oradea, supranumită „capitala Art Nouveau". Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
Invitat 34:00 ADRIAN BUTUC, CEO al BICO Industries, spune povestea unui business pentru care profit înseamnă și să ajute comunitatea. Și are o veste grozavă pentru clădirile de patrimoniu: campania „Atenție, NU cade tencuiala", prin care celebrele plăcuțe devenite un nedorit „brand de oraș" se pot transforma în simple exponate de muzeu.
-
Patrimoniu Personal 01:00 Într-un interviu de colecție, SIMONA TACHE vorbește despre fericire, în toate formele ei. Despre fericirea care vine simplu și natural și cea pentru care trebuie să muncești; despre fericirea din vremuri normale și cea de după pandemie; despre fericirea pierdută și dreptul de a o recâștiga, după ce ai trăit drama vieții.
Cine ascultă o casă? 27:00 Arhitecta TAMINA LOLEV ne deschide porțile locului în care oricine are idei bune, îndemânare și voință își poate împlini un vis: NOD MAKERSPACE. Aflăm povestea plină de peripeții a unui loc care pune preț pe creativitate și are efecte benefice pentru comunitate. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 ION FLORESCU povestește cu ce avantaje (și ce dezavantaje) a venit statutul de descendent al unei familii care a făcut istorie. Îi cunoaștem multiplele fațete - colecționar de tablouri, pasionat de pian și Mecena al... street art-ului - și aflăm ce anume crede că îi lipsește Bucureștiului cultural.
Cine ascultă o casă? 22:45 Arhitectul ATTILA KIM ne conduce în culisele expozițiilor-eveniment din Capitala Europeană a Culturii, Timișoara. Dezvăluie numeroasele rigori și constrângeri ale arhitecturii de expoziție și în ce mod a coordonat... Brâncuși însuși retrospectiva care îi este dedicată. Comisarul României pentru Bienala de la Veneția detaliază care i-au fost prioritățile, pentru ca arta noastră să fie just percepută în lume, și lămurește dacă e sau nu cazul să mai avem „complexul culturii mici". Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 Singurătatea chinuitoare a adolescenței. Poezia care i-a salvat viața, chiar dacă a abandonat-o 30 de ani. Motivul pentru care n-ar sfătui pe nimeni să devină scriitor. Persoana căreia îi datorează cine este azi. Despre toate vorbește MIRCEA CĂRTĂRESCU, într-un interviu emoționant, de colecție.
Cine ascultă o casă? 29:55 Cât de pios este românul cu patrimoniul său ecleziastic? HORIA MOLDOVAN, decanul Facultății de Arhitectură a Universității „Ion Mincu", avertizează asupra laturii noastre... „rebele". Detaliază epopeea unor monumente de importanță națională și explică de ce avem nevoie, pentru ca situația bisericilor vechi să fie... mai de Doamne-ajută.
Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 Abia lansat în cinematografe, filmul „Libertate" regizat de Tudor Giurgiu vorbește despre un episod tragic și absurd din istoria noastră recentă. IULIAN POSTELNICU, unul dintre protagoniștii peliculei, povestește despre episoade tragice, comice sau absurde din propria lui istorie. Interviu de colecție.
Cine ascultă o casă? 37:10 Arhitecta ILINCA PĂUN CONSTANTINESCU vorbește despre un patrimoniu adesea nedreptățit: clădirile moderniste. Explică de ce, într-o restaurare, la fel de importantă ca profesionalismul echipei este colaborarea între locatarii unui imobil. Aflăm și motivul pentru care casele istorice nu au, încă, parte de tratamentul pe care l-ar merita. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Cultura la purtător 01:00 SERGIU DEMA spune poveștile fabuloase cărora le-a fost martoră gara din Jimbolia. Înțelegem de ce o clădire înseamnă întotdeauna mai mult decât materialele din care a fost construită și motivul pentru care înaintarea în timp nu e întotdeauna echivalentă cu progresul.
Cine ascultă o casă? 39:30 Arhitectul TOADER POPESCU aduce în prim-plan complexa chestiune a patrimoniului feroviar. Aflăm detalii despre diversitatea stilistică a gărilor din România și pășim pe vastul șantier care le include. O moștenire care, lăsată în voia sorții, ne poate costa mai mult decât restaurările propriu-zise. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Cultura la purtător 01:00 DAN TEODORESCU povestește despre începuturile sale în lumea muzicii, ni-l descrie în amănunt pe puștiul care a fost cândva și ne lămurește dacă muzica l-a transformat într-un mare cuceritor. Aflăm cum stau lucrurile cu baladele TAXI pe care s-a plâns masiv în România și cum te poate scăpa de necaz hazul... altora.
Cine ascultă o casă? 21:00 Arhitectul VLAD SEBASTIAN RUSU povestește cum și-a recâștigat Clujul unul dintre monumentele cu povești care se întind pe secole întregi: Turnul Pompierilor. Ne învață și care este abordarea justă a clădirilor de patrimoniu, pentru ca ele să se poată întoarce în circuitul public. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Cultura la purtător 01:00 Ce se ascunde sub numele de cod OAIA HAI-HUI? Ce povești mai spune transhumanța românească? Ce relevanță are azi și cum se adaptează unei epoci dominate de tehnologie? Aflăm răspunsurile de la ANAMARIA IUGA, etnolog, și CORINA IOSIF, cercetător ştiinţific, colege la Muzeul Național al Țăranului Român.
Cine ascultă o casă? 35:10 Arhitecta Eliza Yokina ne explică de ce e o idee grozavă să învățăm cum stau lucrurile cu arhitectura, indiferent ce vârstă avem. Ne spune care este câștigul unei restaurări făcute ca la carte și ce proiect bucureștean oferă oricărui pasionat de patrimoniu acces la lumea profesioniștilor. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 Solistul trupei CARLA'S DREAMS ne oferă o lecție aproape brutală de sinceritate. Aflăm motivele pentru care face concesii, care e marele câștig pe care i-l aduce muzica trupei, când se activează „băiatul necioplit și abrupt, de la țară”, dar și ce anume îl emoționează până la lacrimi. Interviu de colecție.
Cine ascultă o casă? 27:15 Arhitectul KÁZMÉR KOVÁCS ne amintește că viețile noastre se petrec nu doar în case, ci și în exteriorul lor. Aduce în discuție importanța grădinilor și a parcurilor și subliniază de ce e necesar să păstrăm un echilibru între spațiul construit și cel natural. Aflăm și cum a schimbat comunitatea fața Clujului, la propriu, implicându-se într-un amplu proiect urbanistic. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 MELANIA MEDELEANU își amintește anii copilăriei, petrecuți între educația strictă și libertatea pe care a trebuit să o câștige, și îl evocă pe omul care i-a fost - și îi rămâne - cel mai drag. Aflăm ce lecție a învățat luptând pentru ca viața celor din jur să fie mai bună: a fi fericit poate însemna să-i bucuri pe ceilalți. Interviu de colecție.
Cine ascultă o casă? 22:35 Arhitectul BENJAMIN KOHL ne oferă acces la culisele unui proiect fascinant: Muzeul Farmaciei din Cluj. Detaliază complexul mecanism prin care o clădire emblematică, Casa Hintz, a fost redată comunității: specialiști din domenii diverse, multă muncă și... surprize prețioase. Și lămurește ce a recâștigat orașul, odată cu o clădire veche de secole. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 Într-un interviu de colecție AURORA LIICEANU vorbește despre fericirea ca obligație, sursele nefericirii și și modul în care pandemia ne-a deschis ochii asupra imprevizibilului. Am aflat dacă unui doctor în psihologie îi este mai ușor sau mai greu să fie fericit decât nouă, celorlalți. Și cât ne costă, pe toți, progresul și civilizația.
Cine ascultă o casă? 38:45 CONSTANTIN ȘERBAN CANTACUZINO ne este gazdă în Hanul lui Manuc și ne spune povestea unei clădiri emblematice care-a fost la un pas să nu mai existe. Aflăm cum a ajuns un caravanserai faimos o ruină cu ștaif și cât de complicat i-a fost proprietarului său de drept să-l recâștige și, mai ales, să-l repună pe picioare. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 Într-o discuție fără menajamente, dar cu mult umor, TEO scanează cu precizie mediul înconjurător și trage concluzii deștepte. Vorbește despre marele avantaj (și marele dezavantaj) al stand up-ului făcut în România; despre stinghereală pe scenă, corectitudine politică și ce e mai important decât poantele, în relația cu publicul. Interviu de colecție.
Cine ascultă o casă? 31:47 Arhitecta CRISTINA WOINAROSKI ne spune povestea unui proiect urbanistic legendar - Lotizarea și Parcul Ioanid - și dezvăluie prin ce se deosebeau primarii de pe vremuri de edilii de azi. Aflăm ce provocări (dar și ce surprize plăcute) a adus restaurarea unei case impunătoare dintr-o zonă superbă a Bucureștilor. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 MIRELA RETEGAN povestește cum s-a născut universul Zurli și ce a sacrificat pentru o poveste care îi bucură pe alții. Dezvăluie cum a învățat, pe propria piele, un lucru simplu, dar foarte important, și ce lecție tandră a primit de la fiica ei, Maya. Interviu de colecție.
Cine ascultă o casă? 31:10 Arhitectul CĂTĂLIN TRANDAFIR explică modul în care funcționează conceptul „slow architecture" și detaliază povestea unui fost combinat siderurgic devenit un spațiu cool al Hunedoarei. Aflăm cum s-a schimbat, în ultimii ani, relația românilor cu arhitectura și care ar putea fi impactul inteligenței artificiale asupra acestei profesii. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Patrimoniu Personal 01:00 Într-un interviu de colecție, HORIA-ROMAN PATAPIEVICI își amintește cu nostalgie și umor despre perioada adolescenței, pasiunile neștiute, dar și marea iubire de-o viață: muzica rock. Dezvăluie care i se pare a fi defectul fundamental al omului și explică legătura dintre un poem faimos și satul vacanțelor sale.
Cine ascultă o casă? 29:10 IONUȚ ȚAȚA intră în detaliile complicatei chestiuni care este investiția în patrimoniu. Punctează greșelile pe care le fac frecvent cei care decid să salveze o casă veche și detaliază propria epopee cu o clădire istorică. Aflăm cum încearcă românii interesați de trecut să-și sporească șansele de a primi finanțare și ce ar putea crește „bunăvoința" statului față de inițiativele care vizează patrimoniul privat. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Cultura la purtător 01:00 Pe ultima sută de metri a bienalei Art Encounters, OVIDIU ȘANDOR vorbește despre ce înseamnă un astfel de eveniment pentru Timișoara și cum poate deveni orașul o destinație constantă pentru turismul cultural. Dezvăluie ce surpriză a avut, din postura de colecționar, la actuala ediție a bienalei și ce surpriză va avea publicul, în această toamnă, la noua expoziție-reper pe care o pregătește.
Cine ascultă o casă? 30:58 Arhitectul GÁBOR TÓTHFALUSI intră în culisele unui proiect de dimensiuni foarte reduse și complicații invers proporționale. Aflăm ce e important să iei în considerare, când construiești o casă nouă într-o zonă istorică, și unul dintre marile adevăruri pe care arhitecții le-au descoperit în timpul orelor de program. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Cultura la purtător 01:00 CRISTINA BUTĂ detaliază cum se vede un mecanism complex ca bienala Art Encounters, dinăuntrul său. Aflăm care au fost artiștii pe care a considerat esențial să îi includă în lecția actualei ediții și cum arată peisajul cultural românesc din perspectiva profesionistului care a studiat la Amsterdam: analiză culturală.
Cine ascultă o casă? 30:55 Arhitectul MARIUS MICLĂUȘ deschide porțile unui proiect care a durat nu o mie și una de nopți ci 2793 de zile. Explică amploarea, dificultatea și frumusețea reabilitării unui monument de importanță națională: Bastionul Theresia din Timișoara. Apoi ne poartă la 2100 de metri altitudine unde se află un proiect pe cât de mic pe atât de necesar: Refugiul Călțun, ocazie cu care ne amintim ca arhitectura salvează vieți. Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
-
Cultura la purtător 01:00 RALUCA MINOIU deapănă epopeea transhumanței și dezleagă ițele încurcate ale unei îndeletniciri de patrimoniu, silită să se adapteze la vremurile moderne. Aflăm detalii despre Oaia Hai-Hui, proiectul inedit care dezvăluie latura artistică a fiecărei mioare.
Cine ascultă o casă? 30:35 Arhitecții NICOLE CABA și FILIP CIOBĂNAȘU ne sunt ghizi în clădirile-simbol ale Iașului cărora le-au redat rolul în viața culturală a urbei. Aflăm ce povești spun casele pe care le asculți nu doar cu inima, ci și cu instrumentele potrivite, și că restaurarea este, dincolo de partea ei poetică, o artă a compromisului. Pentru că fiecare clădire recuperată călătorește în timp, înțelegem cât de departe privesc în viitor arhitecții.
-
Cultura la purtător 01:00 IOANA CIOCAN dezvăluie cum au ajuns românii să stea la coadă la artă chiar și când plătesc bilet. Lămurește cum a schimbat Art Safari relația publicului cu spațiile expoziționale și cum s-a schimbat propria ei relație cu maratonul devenit un adevărat fenomen. Aflăm care sunt atracțiile majore, dar și abordările inedite ale ediției care începe pe 30 iunie.
Cine ascultă o casă? 29:05 Arhitectul EUGEN PĂNESCU aduce în discuție principalul punct nevralgic al modului în care ne raportăm la trecut, patrimoniu și urbanism: responsabilitatea. Demontează mitul Clujului perfect și face lumină asupra epopeii fascinante care începe odată cu achiziționarea unei case vechi.
Rubrică susținută de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
- Daha fazla göster