Bölümler
-
Ar trebui interzis TikTok în SUA? Dar în Uniunea Europeană? Senatul american a votat o lege care obligă compania chineză care deține aplicația să o vîndă în decurs de 9 luni. În caz contrar, aplicația va fi interzisă. La nivelul Uniunii Europene s-a deschis o anchetă împotriva platformei TikTok, din motive care au legătură cu protecția sănătății mintale a minorilor. Va avea puterea într-adevăr legea din SUA să impună companiei vînzarea platformei TikTok? Cum va afecta această lege relațiile dintre China și Statele Unite ale Americii? E o soluție interzicerea? L-am întrebat pe Iulian Comănescu, analist media.
Iulian Comănescu: „Există o rivalitate de două tipuri între SUA şi China: una de tip comercial şi alta de tip geopolitic. Şi din ambele puncte de vedere TikTok este un duşman mai mare decît Facebook sau alte lucruri apărute în Silicon Valley.”
Cum se explică atracţia copiilor, a tinerilor pentru acest tip de platformă?
Iulian Comănescu: „Ştim, cultura scrisă este mai degrabă o sofisticare, o rafinare în istoria omenirii. Homer făcea nişte tiktok-uri, doar că ceva mai lungi. Lucrurile au început să se aşeze în formele pe care le studiem şi le citim azi cam de pe la Aristotel încoace, în cultura noastră. Deci, pe undeva, povestea asta cu TikTok, cu video de YouTube e în firea lucrurilor.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta inerviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
„Europa noastră de azi este muritoare. Ea poate muri și acest lucru depinde doar de noi, de alegerile noastre, alegeri pe care trebuie să le facem acum” avertizează președintele Franței, Emmanuel Macron. Liderul francez a susținut un discurs despre Europa, la Universitatea Sorbona din Paris. El a pledat pentru o apărare europeană mai puternică și credibilă, care ar trebui să depășească protecția oferită deja de NATO. Preocuparea președintelui francez pentru o apărare colectivă europeană datează dinainte ca Rusia să invadeze Ucraina pe scară largă. Cum sună acum ideea lui ca Europa să aibă o formă de apărare în plus față de umbrela de securitate garantată de NATO? Președintele Franței a vorbit despre suveranitate europeană în domeniul apărării și economiei, susținînd ideea că Europa nu trebuie să fie „vasala” Statelor Unite ale Americii. Ce ar trebui să înțelegem prin acest concept de suveranitate în domeniul apărării și economiei? L-am întrebat pe analistul de politică internațională Marius Ghincea.
Marius Ghincea: „Emmanuel Macron, încă de cînd a devenit preşedintele Franţei, a dezvoltat o viziune, o mare strategie cu privire la viitorul Europei, într-un context geopolitic destul de complicat. Însă, încă înainte de lansarea competiţiei strategice dintre SUA şi China, Emmanuel Macron deja avertiza cu privire la evoluţiile geopolitce mondiale. Acest discurs al său semnalizează faptul că Franţa nu a reuşit încă să-şi impună viziunea pe care o doreşte la nivel european dar că, în ultimii ani a avut succese remarcabile în a-şi promova anumite concepte, cum ar fi cel de autonomie strategică, adoptat de UE în cîteva domenii, precum domeniul comerţului internaţional sau domeniul politicii industriale.”
Emmanuel Macron a susținut în discursul de la Sorbona ideea unei „Europe puternice” care „își asigură securitatea” și își recîștigă „autonomia strategică”. Care este, în perspectiva alegerilor europarlamentare din iunie, miza apelului său și a avertismentului că „Europa poate muri”? Cui i se adresează – publicului francez sau publicului european?
Marius Ghincea: „Se adresează în principal publicului francez, dar cu reverberaţii la nivel european. Din punctul meu de vedere, este o tentativă de mobilizare a electoratului pro-european, centrist, moderat, care este nemulţumit de starea economică sau starea socială a societăţilor europene şi care ar fi tentat, poate, fie să susţină extrema dreaptă, fie să nu se prezinte la vot. E o încercare de a mobiliza acest electorat nemulţumit şi de a-l aduce la vot, de a-l face să înţeleagă că alternativa este mult mai proastă decît ce există deja.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Eksik bölüm mü var?
-
Ramona Boldizsar a publicat recent volumul de poezie „Spune-mi unde să apăs mai tare”, apărut la Editura Cartex. O carte care explorează maternitatea dar și propria identitate. O carte despre ce înseamnă să fii mamă dar și despre ce înseamnă să fii conștientă că ești descendenta unui lung șir de femei.
Am vorbit cu poeta Ramona Boldizsar despre acest volum dar și despre preocupările sale legate de poezie și despre podcastul pe care îl găzduiește, „Perfect contemporan”.Ramona Boldizsar: „Mă preocupă foarte mult identitatea și cred că a venit natural, gîndindu-mă la poziția mea de mamă și de fiică, să întorc privirea și spre femeile care au existat înaintea mea și să încerc să le dau, poate, puțină viață – deși asta e foarte arogant spus, pentru că, pînă la urmă, doar pentru că nu există consemnată în scris, nu înseamnă că nu au avut o viață puternică. Deci, deși e despre ele, cartea e, într-un fel, mai mult despre mine.”
În carte e și o perspectivă critică asupra presiunilor care vin dinspre ceilalți cînd devii mamă. Uneori e iritant să auzi toate întrebările și sfaturile nesolicitate care vin peste tine cînd ai un copil. Ce efect a avut pentru tine să le pui în poezie?
Ramona Boldizsar: „Vorbind cu multe mame, mi-am dat seama că avem experiențe universale dar, adesea, ele se sedimentează individual, diferit. Iar adevărul pentru o mamă poate să fie opusul pentru cealaltă. Nu am vrut să fie o carte agresivă. Pentru mine e important ca poezia mea să meargă spre oameni și nu să creeze un zid impenetrabil. De asta nici nu cred că am vrut să critic ci, mai degrabă, să arăt că există această experiență care poate fi pusă în poezie.”
Apasă PLAY pentru a asculta tot interviul!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Parlamentul European a votat o directivă care va impune statelor membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de norme privind combaterea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice. Aceste norme interzic, între altele, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, exhibiționismul cibernetic și divulgarea în mediul online a informațiilor private. De ce era nevoie de o asemenea directivă? Ce prevede legislația din România cu privire la violența de gen și violența domestică? Cum va proceda ţara noastră pentru a pune în aplicare directiva? Am întrebat-o pe Ionela Băluță, sociolog, profesoară la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, directoarea Centrului pentru Politicile Egalităţii de Şanse.
Ionela Băluță: „În România avem o lege specifică adoptată, tot sub presiunea Uniunii Europene, în 2003, legea 217, care de atunci se numeşte Legea violenţei domestice. Nu a fost schimbată, deşi România a ratificat Convenţia de la Istabul, în 2016, şi o parte dintre prevederile acestei convenţii, la fel ca şi actuala directivă, în primele articole pun foarte clar ceea ce în politicile publice se numeşte political frame, cadrajul politic. Şi acest cadraj politic face referire clar la drepturile femeilor, la egalitatea de gen şi la inegalităţi şi stereotipuri care în mod istoric şi structural există în societăţi şi contribuie la perpetuarea violenţei împotriva femeilor. Ei, în legea noastră nu se face în continuare acest lucru. Dacă în directiva europeană se pune accentul exact pe violenţa împotriva femeilor şi drepturile femeilor, în legea noastră se vorbeşte despre ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale. Practic frame-ul în legislaţia românească rămîne numai grija pentru familie, nu se pomenesc deloc drepturile femeilor. Şi asta împiedică atît prevenirea reproducerii faptelor de violenţă cît şi tratarea corespunzătoare a cazurilor de violenţă împotriva femeilor.”
Cum ar putea fi pregătită societatea pentru un discurs pro-egalitate de gen?
Ionela Băluță: „Sincer, eu cred că societatea nu este aşa de înverşunată împotriva acestor idei, pentru că, dacă ne uităm la cercetarea făcută de Centrul FILIA, pe un eşantion reprezentativ naţional, despre nevoile şi interesele femeilor, vedem că 70% dintre femei consideră important să fie păstrat accesul la avort şi la educaţia sexuală. Am mai avut anchete care, la fel, arată că, la nivel naţional, cînd sînt întrebaţi într-un context care nu e influenţat, oamenii vor educaţie sexuală. Pentru că educaţia sexuală înseamnă să-i înveţi pe copii cum să se protejeze şi, cînd vor să aibă relaţii sexuale, să aibă relaţii sănătoase, cu consimţămînt. Problema mi se pare că este creşterea manipulărilor din partea unor actori nedemocratici, fie că sînt politici, fie că sînt religioşi, cu diverse influenţe, care, prin intermediul reţelelor de socializare şi al altor canale de comunicare, difuzează informaţii false şi sperie populaţia, spunînd că educaţia sexuală înseamnă să-i înveţi pe copii să facă sex. Nu există aşa ceva, nicăieri nu se face asta.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
În ultimele săptămîni conflictul dintre Israel și Iran a stîrnit noi valuri de îngrijorare la nivel internaţional. Încercăm azi să înțelegem sursele acestor tensiuni și istoria conflictului dintre cele două țări. Iranul a atacat pentru prima oară teritoriul israelian, în 13 aprilie, cu 300 de drone și rachete. Datorită ajutorului din exterior dar și sistemului de apărare antiaeriană al Israelului, pagubele au fost puține. În 19 aprilie, Israelul a atacat Iranul, după cum ne-a informat presa americană. Teheranul a anunţat că au avut loc explozii în oraşul Isfahan dar că instalaţiile nucleare iraniene sunt în siguranţă. Și nu a ripostat. Să înțelegem că deocamdată nu vor mai fi alte atacuri între cele două țări? Ce a vrut să comunice Iranul atacînd Israelul, o lovitură anunțată, de altfel, de Teheran? Care sînt rădăcinile conflictului dintre Israel și Republica Islamică Iran, de unde au început tensiunile? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).
Ioana Constantin-Bercean: „Conducerea Iranului ştie că un război fizic împotriva Israelului ar însemna sfîrşitul regimului de la Teheran, aşa cum îl cunoaştem astăzi. Dar, după retragerea SUA din Afganistan, după atacul din 7 octombrie 2023 al formaţiunii teroriste Hamas asupra Israelului, după ce toată lumea occidentală a început să se uite fie spre alegeri, fie spre războiul din Ucraina, s-a creat un context care i-a făcut pe cei de la Teheran să creadă că Occidentul este slab, că administraţia americană nu mai este foarte prezentă în regiune, nu-şi doreşte sau nu poate fi prezentă – asta este, cel puţin, interpretarea lor. Şi guvernul iranian sau militarii din Gărzile Revoluţionare au hotărît că e momentul să ducă la îndeplinire un atac direct asupra Israelului, pentru a arăta Occidentului că nu-i este teamă. Şi să nu uităm că Iranul controlează cel puţin patru state, Liban, Siria, Irak şi Yemen, şi astfel a dorit să arate şi statelor aliate, grupărilor fidele din regiune, că nu îi este teamă să întreprindă un atac direct asupra Israelului.”
Care sînt perspectivele pentru relaţia tensionată dintre Israel şi Iran?
Ioana Constantin-Bercean: „Aş face, pentru prima oară, un pronostic. Am avut o perioadă de treizeci, patruzeci de ani de conflicte arabo-israeliene, perioadă în care, la începutul statului israelian, chiar Ben Gurion s-a dus spre partea iraniană, spre Turcia, Egipt şi Etiopia pentru a face o alianţă a periferiei împotriva lumii arabe. După aproape patruzeci de ani, aceste conflicte arabo-israeliene şi-au încheiat ciclul prin acel tratat de pace semnat între Israel şi Egipt, Egiptul recunoscînd statul israelian. Apoi am intrat în logica aceasta a conflictului din umbră dintre Iran şi Israel. Iată că sîntem la patruzecişicinci de ani de cînd acest conflict mocnit, în umbră, prin grupări proxy, se întîmplă. Iar odată cu aceste atacuri directe, au înţeles şi SUA, a înţeles şi Occidentul, au înţeles şi statele regionale că izbucnirea unui război real între Iran şi Israel este un pericol pentru întreaga regiune. (...) Şi, prin intermediul unor terţi, prin ceea ce se numeşte back channel diplomacy sau diplomaţia din spatele cortinei, s-ar putea să intrăm într-o nouă logică în care Iranul şi Israelul să înceapă un proces nu aş spune neapărat de pace, fiindcă e prea mult, dar un proces de reconciliere. Sigur, nu se va întîmpla de azi pe mîine, nici de la un an la altul, va fi un proces care va dura trei, patru, cinci, zece ani.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Camera Reprezentanților din Statele Unite ale Americii a votat la sfîrșitul săptămînii trecute mult așteptatul pachet de ajutor pentru Ucraina, Israel și regiunea Indo-Pacific. Ce etape urmează și cît va dura pînă ca pachetul să ajungă efectiv în Ucraina? În ce constă acest ajutor? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.
Camil Pârvu: „Ucrainenii nu mai aveau în ultima vreme rachete pe care să le utilizeze în efortul de apărare antiaeriană a oraşelor dar şi a liniei frontului. Pentru o suprafaţă atît de mare cum e cea a Ucranei, apărarea antiaeriană este foarte dificilă. Orice stat ar avea foarte mari probleme în a face faţă asaltului unei armate cum e cea a Rusiei.”
Pachetul de ajutor militar care va veni din SUA va reuşi să facă diferenţa măcar parţial, măcar pentru o vreme?
Camil Pârvu: „E vorba despre evitarea unei catastrofe. Privirea experţilor militari americani şi europeni asupra liniei frontului era extaordinar de critică şi de sceptică în legătură cu capacitatea armatei ucrainene de a rezista suficient timp.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
În această seară are loc Gala Premiilor Radio România Cultural (ediția a XXIII-a), la care sînt nominalizate și premiate cîteva dintre cele mai semnificative reușite ale anului 2023 în toate domeniile culturii. De asemenea, se vor acorda un premiu de excelență și două premii speciale. Evenimentul are loc de la ora 19.00, la Teatrul Odeon și se transmite în direct, onair și online la Radio România Cultural. Vorbim despre semnificația acestor premii, despre culisele galei și surprizele pregătite pentru această ediție cu Radu Croitoru, managerul postului Radio România Cultural.
Radu Croitoru: „Gala premiilor Radio România Cultural e un fel de RMN al vieții noastre culturale contemporane. Există evenimente care și-au ratat viitorul dintr-o greșeală sau mai multe, există chiar evenimente de tradiție care la un moment dat au dat-o-n bară și imediat au dispărut. Noi am avut grijă ca nominalizările noastre să fie corecte, în fiecare an incontestabile. Cred că aceasta e baza construcției noastre: premiile foarte credibile și așteptate și continuitatea.”
Sînt cîte trei nominalizări la fiecare categorie. Multe domenii sînt foarte competitive.
Radu Croitoru: „E palpitant pentru noi că avem de unde alege și că e foarte greu de ales. Ar fi fost aiurea să fie ușor. Asta înseamnă că se publică, se joacă, există evenimente de arte vizuale, că știința a făcut pași înainte și că nouă ne e din ce în ce mai greu să cernem. Anul acesta cred că a fost unul în care am cernut foarte greu, mai ales la jurizarea finală.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Acum cîteva zile, cei de la editura Impedimenta din Madrid anunțau că toamna lor literară va începe cu publicarea masivului roman al lui Mircea Cărtărescu, „Theodoros”. Invitata acestei ediții este Marian Ochoa de Eribe, traducătoarea în limba spaniolă nu doar a romanului „Theodoros”, ci a aproape întregii opere ficționale a lui Mircea Cărtărescu, de la volumul de povestiri „Nostalgia” la varianta în proză a poemului „Levantul”, de la trilogia „Orbitor” la romanele „Travesti” și „Solenoid”. De asemenea, Marian Ochoa de Eribe a tradus și din opera altor autori români contemporani: Gabriela Adameșteanu, Tatiana Țîbuleac, Valentina Șcerbani. Vorbim despre aceste traduceri și despre entuziasmul cu care au fost receptate în spațiul de limbă spaniolă, care cuprinde nu doar Spania, ci și un vast teritoriu din America de Sud.
Marian Ochoa de Eribe: „Cînd am tradus Theodoros, a fost o mare bucurie. A fost ca-ntr-un fel de parc de atracții, pentru copii. Mă plimbam pe acolo ca și cum aș fi vorbit cu Cervantes, care n-a scris doar Don Quijote de la Mancha, ci și nuvele bizantine, care se petrec într-o atmosferă foarte asemănătoare cu cea reprodusă în Theodoros, cu pirați, cu sechestre, cu insule, cu lupte. Am avut ocazia să trăiesc în lumea lui Cervantes și în lumea lui Cărtărescu în același timp. (...) A fost un fel de joacă mirifică: am intrat în lumea lui Theodoros și m-am plimbat pe-acolo de mînă cu Cervantes. Dar nu pot să neg că a fost o muncă titanică.”
„Theodoros” a apărut la finalul lui 2022 și, după un an și cîteva luni, e gata deja traducerea în spaniolă. Ce presupune munca la un astfel de roman masiv și sofisticat?Marian Ochoa de Eribe: „Un traducător are nevoie de disciplină, capacitate de muncă și capacitate de sacrificiu, într-un fel. Eu, de exemplu, sacrific foarte mult timp liber ca să citesc și să recitesc fiecare manuscris de mai multe ori. Cred că Solenoid l-am citit de opt ori și cred că tot cam așa am făcut cu Theodoros. Citesc cartea pînă nu mai vreau să mut nici o virgulă.”
Traducătoarea vorbește și despre pasiunea ei pentru literatura română și cărțile pe care le traduce, cărți foarte iubite de publicul de limbă spaniolă.
Marian Ochoa de Eribe: „Succesul traducerilor mele este succesul literaturii române. Pentru mine este un motiv de bucurie imensă să fac ceva pentru această țară la care țin atît de mult.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Cît de pregătită e presa din România să-și îndeplinească mandatul public într-unul dintre cei mai importanți ani pentru democrația românească? Acesta e întrebarea de la care a pornit studiul „Starea mass-media din România în pragul anului super-electoral 2024”. Ce înseamnă ca presa unei țări să fie pregătită pentru un an electoral cu patru tipuri de alegeri? Cum arată confruntarea între presa tradițională și rețele de socializare? Am întrebat-o pe autoarea raportului, Cristina Lupu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent.
Cristina Lupu: „Cînd ne plîngem că nu mai avem presă, într-un fel e şi vina noastră, că nu mai plătim pentru conţinut. Şi vine această replică: nu mai plătesc pentru conţinut pentru că există gratis în alte părţi. De fapt nu e gratis, este plătit de altcineva. Şi de unde vin banii? Din publicitate. Că este publicitate politică sau că este publicitate din bani publici sau din zona de corporate, de la companii, cineva plăteşte. Şi într-o lume ideală, ar trebui să nu existe o condiţionare a publicităţii de tipul: să nu scriu despre X sau să nu acopăr un anumit subiect, că se supără cei care-mi dau banii. Dar, într-o piaţă atît de vulnerabilă, vedem astfel de presiuni. Aşa că dacă noi, publicul, nu plătim pentru conţinut, de cele mai multe ori ceea ce ne interesează pe noi nu se vede.”
Cum arată confruntarea între presa tradițională și rețele de socializare?
Cristina Lupu: „Jurnaliştii spun că, într-un fel, ei încearcă să ajungă la public prin nişte instrumente care sînt împotriva jurnalismului. Pentru că reţelele sociale sînt construite să vîndă emoţie. Iar jurnalismul nu vinde emoţie, în mod normal. Jurnalismul vinde informaţie, jurnalismul vinde context, jurnalismul vinde date. Şi cu cît sînt mai seci sau cu cît sînt unele materiale mai serioase, mai ample, mai complicate, cu atît scade apetenţa oamenilor să le consume, chiar dacă ele sînt foarte bine documentate.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Un controversat proiect de lege din Georgia a scos mii de oameni în stradă și i-a făcut pe deputați să se încaiere în timpul unei ședințe în Parlament. Este vorba despre o lege care le-ar impune ONG-urilor finanțate din străinătate să se înregistreze ca „organizații care urmăresc interesele unei puteri străine”. Criticii proiectului spun că e vorba de o lege similară cu legea din Rusia prin care a fost reprimată opoziția. Georgia a primit în 2023 statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. Ce ar însemna pentru parcursul european al Georgiei adoptarea acestei legi? În ce măsură cei care protestează în stradă la Tbilisi sînt reprezentativi pentru majoritatea cetățenilor georgieni? Care e situaţia societăţii civile din Georgia? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.
Cum a reuşit să se dezvolte societatea civilă din Georgia?
Angela Grămadă: „Cînd a venit Mihail Saakaşvili la conducerea ţării, el a invitat foarte mulţi experţi din societatea civilă să i se alăture în echipă. După ce a plecat din funcţia de preşedinte, o mare parte din aceşti oameni care i-au fost alături s-au reîntors în societatea civilă. Doar că de această dată, ei nu au doar experienţa civilă, de reprezentanţi ai unor ONG-uri, cei care sînt acum în societatea civilă sînt mult mai bine echipaţi. Ei ştiu şi cum se face un proiect de lege, ştiu şi cum se implementează o politică publică şi ştiu cum ar trebui să funcţioneze mecanismele societăţii civile libere, independente, care să-şi poată exprima vocea şi să aducă alternative la ce propune guvernarea. De aceea avem atît de multe voci care militează pentru un parcurs european.”
În ce măsură cei care protestează în stradă în Georgia sînt reprezentativi pentru majoritatea cetățenilor georgieni?
Angela Grămadă: „Majoritatea populaţiei în Georgia este pro-europeană. Dacă vă uitaţi pe sondaje, o să vedeţi că procentul celor care susţin parcursul european al ţării se ridică la o cifră mult mai mare decît în Republica Moldova sau chiar, în anumite momente, decît în Ucraina. Problema lor este că ei nu au o opoziţie capabilă să schimbe lucrurile în cadrul unui scrutin electoral. Practic, le lipseşte acea ofertă politică pe care ar putea s-o voteze şi care ar putea face într-adevăr o concurenţă serioasă celor din Visul Georgian (partidul aflat la putere).”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
La începutul lui aprilie a avut loc la Damasc un atac asupra consulatului iranian, în urma căruia au murit mai mulți militari iranieni de rang înalt. Israelul nici nu a confirmat, nici nu a infirmat că este autorul atacului din Siria. Sîmbătă noaptea, Iranul a atacat pentru prima oară teritoriul israelian, cu drone şi rachete. Daunele au fost minore, majoritatea dronelor și rachetelor au fost interceptate, cu ajutorul forțelor armate americane, britanice și franceze dar și cu ajutor din partea Iordaniei și Arabiei Saudite. Israelul a anunțat că va riposta. Statele Unite ale Americii vor apăra Israelul dar nu vor participa la o eventuală ofensivă contra Iranului. Care e situația în regiune, ce potențial de escaladare are acest conflict? L-am întrebat pe jurnalistul Cătălin Gomboș, specializat în Orientul Mijlociu.
Cătălin Gomboș: „O confruntare cu Iranul în acest moment, din punct de vedere politic, s-ar putea să fie în avantajul lui Benjamin Netanyahu. Deja premierul israelian a avut de cîştigat enorm, pentru că în ultimele cîteva zile, de cînd a avut loc acest atac iranian asupra Israelului, nu prea s-a mai vorbit despre situaţia din Fîşia Gaza. Or, pînă la acest atac, toată lumea vorbea despre Gaza şi erau presiuni foarte mari exercitate asupra lui Netanyahu din cauza crizei umanitare declanşate în Gaza ca urmare a modului în care a fost şi este purtat în continuare acest război. Iar presiunea venea în primul rînd din partea partenerilor şi susţinătorilor tradiţionali ai Israelului. Exact ţările care au intervenit acum pentru a respinge atacul iranian s-au numărat printre criticii Israelului. Iordania este unul dintre cei mai acerbi critici regionali, deşi, dintre ţările arabe, este, alături de Egipt, ţara care are cea mai bună relaţie cu Israelul de zeci de ani.”
Ce potențial de escaladare în regiune are acest conflict dintre Iran și Israel?
Cătălin Gomboș: „Potenţialul este foarte mare. Dincolo de ce s-ar putea întîmpla în viitorul apropiat, s-a trecut de o linie roşie. În peste 40 de ani de conflict indirect între Iran şi Israel, nu a avut loc pînă acum nici un atac direct al Iranului împotriva teritoriului israelian. Şi în ceea ce priveşte atacurile israeliene, au fost chestiuni care ţin de războiul din umbră, acele asasinate ale unor oameni de ştiinţă şi generali implicaţi în programul balistic şi nuclear sau acele sabotaje care de obicei au avut loc în parteneriat cu SUA – iar acestea sînt informaţii pe surse, pentru că nimeni nu şi-a asumat respectivele atacuri.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Moda este considerată una dintre cele mai poluante industrii din lume, avînd un impact semnificativ asupra mediului înconjurător în mai multe moduri, pe care de abia acum începem să le descoperim. Nu e vorba doar de consumul de resurse și de emisiile de carbon pe care le implică prelucrarea textilelor, ci și de poluarea chimică a apei și a aerului, de deșeurile care rezultă în urma procesului industrial, de impactul culturilor asupra biodiversității. Ce e de făcut ? Am întrebat-o pe Mariana Stan, coordonatoarea pentru România a mișcării „Fashion Revolution”.
Mariana Stan: „Ca să putem prelungi durata de viaţă a unui produs, trebuie să ştim să-l întreţinem. Apoi, dacă el nu ne mai reprezintă, trebuie să ştim cum îl putem da către alţi beneficiari care s-ar putea bucura de el. Noi, la Fashion Revolution, am făcut campanii de informare a consumatorului, care au vizat două etape importante: o etapă pre-consum, de educare a nevoilor, în care le ofeream cumpărătorilor tips and tricks despre cum ar trebui să-şi educe aceste nevoi atunci cînd merg la cumpărături, ce ar trebui să facă să scape de shopping-ul compulsiv, pentru că avem extrem de multe oferte, avem extrem de multe branduri, avem extrem de multe mall-uri, şi trebuie să ştim cum să facem să scăpăm de acest comportament compulsiv, astfel încît atunci cînd intrăm în magazin, să alegem produsul care să ne şi reprezinte, să aibă şi o durată de viaţă cît mai bună. Şi am iniţiat şi o campanie de informare pe comportamentul post-consum, adică pe tot ce înseamnă partea de sortare şi reciclare ulterioară, cînd acele haine nu mai sînt reprezentative pentru noi.”
Există şi producţie responsabilă, ce face industria textilă?
Mariana Stan: „Industria textilă prosperă, ca de obicei, acesta e şi scopul său, la fel ca al oricărei alte industrii. Dar producătorii trebuie să înceapă să respecte nişte reguli care vor fi impuse. Sînt nişte normative europene care vin peste producători. Urmează introducerea paşaportului digital pentru haine, care va viza întreaga industrie textilă, şi care va urmări ciclul de viaţă al produsului din momentul în care este gîndit în faza de design, pînă în momentul în care el ajunge la raft.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Daniela Rațiu a publicat recent romanul „Sfârșitul lumii e un tren” (Editura Cartier), o poveste „răvășitoare și necesară”, după cum spune autoarea, despre foametea din Moldova de după Al Doilea Război Mondial și despre ororile la care s-au dedat soldații ruși în satele românești, cînd veneau să rechiziționeze ce mai aveau sătenii prin gospodării, pentru plata datoriei de război. Unii oameni, precum personajele principale ale cărții, ca să se salveze, decideau să plece cu unul dintre „trenurile foametei” spre vestul țării. Călătoria dura zile-ntregi și nu toți supraviețuiau. Romanul se bazează pe o poveste adevărată, Ștefan și Saveta din carte sînt bunicii autoarei.
Am vorbit cu Daniela Rațiu despre „Sfârșitul lumii e un tren”, despre poveștile tragice transpuse în literatură, despre cum găsești tonul și puterea pentru a descrie ce e de nedescris.Daniela Rațiu: „Port această poveste cu mine. Am auzit-o prima dată cînd aveam șase ani. Mama ne-a povestit atunci. Mama este personaj în carte, avea cinci ani cînd s-a întîmplat refugiul. Evident că ea și-a dozat povestea în funcție de vîrsta noastră. Am purtat povestea asta în minte, fără să mă gîndesc la ea, era parte și este parte din istoria familiei mele. (...) Ca mai toți scriitorii, am fost scurtcircuitată de războiul din Ucraina. Și imaginile care m-au pus pe șine sînt fotografiile lui Vadim Ghirda, din februarie 2022. O fotografie anume m-a șocat pentru că m-a transportat în povestea pe care-o știam: imaginea unei fetițe de cinci ani, în spatele geamului aburit al unui vagon, avînd o păpușă sau o jucărie cu ea și în spate, în fundal, poate familia ei și alți refugiați.”
Gestul de a scrie o asemenea carte poate fi interpretat și ca o datorie morală față de cei care au trecut prin foamete, prin ororile războiului și ororile de după război, de a le ține povestea vie, poate și cu speranța că asemenea atrocități nu se vor mai repeta. A fost apăsător sau a fost eliberator să scrii această poveste?
Daniela Rațiu: „A fost amestecat. Și foarte apăsător, și eliberator. (...) Cred că a fost o probă de rezistență scriitoricească și o necesitate să scriu romanul, în condițiile în care nu sînt foarte multe cărți despre această pagină de istorie. Lucrurile astea nu trebuie ascunse și închise în sertare. Trebuie să ne uităm la ele așa, oricît de dureros ar fi. Istoria trebuie privită în față. Edulcorările nu ajută.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
La Chișinău avut loc, joi, Forumul de Reintegrare, unde s-a discutat despre procesul reintegrării transnistrene și despre provocările și premisele de securitate. Care e miza forumului? Care e situația Transnistriei în contextul aspirațiilor europene ale Republicii Moldova? În ce măsură mesajele autorităților de la Chișinău ajung la populația transnistreană? În ce măsură formațiunile politice pro-ruse ar putea încurca demersurile de aderare la Uniunea Europeană? L-am întrebat pe expertul în politici publice Andrei Curăraru, de la WatchDog, Republica Moldova.
Andrei Curăraru: „În decembrie se termină contractul de tranzit al gazelor naturale ruseşti prin Ucraina, Ucraina a dat de înţeles de mai multe ori că nu va dori prelungirea acestuia şi Transnistria ar putea să rămînă fără principala sursă de finanţare a bugetului, adică vînzarea electricităţii către Chişinău. Chişinăul, la fel, va trece printr-un şoc economic în legătură cu asta, care ar putea fi aplanat, va trebui să se reorienteze spre procurarea energiei electrice din altă parte, inclusiv din România. Pe de altă parte, un astfel de scenariu ar putea duce la o criză umanitară în regiune. Persoane din Transnistria ar putea veni la Chişinău din cauza lipsei de resurse din Transnistria, cauzată de o astfel de evoluţie. Personal cred că e nevoie de negocierea unui proces pe etape de renunţare la gazele naturale din Rusia pentru Transnistria şi condiţionarea fiecărui pas de o mai mare reintegrare în Republica Moldova, inclusiv prin demilitarizare.”
Ce cred transnistrenii, cetăţenii Republicii Moldova din Transnistria despre integrarea europeană?
Andrei Curăraru: „Cred că cel mai bun exemplu prin care aş putea să vă explic poziţia transnistrenilor este acesta: cînd a început războiul şi se auzeau bubuituri din Ucraina, am avut un şir de maşini de la Tiraspol pînă la Chişinău, un ambuteiaj veritabil. Oamenii veneau la Chişinău fiindcă aici se simţeau mai în siguranţă. Ei văd în Republica Moldova o sursă mai mare de siguranţă decît ce le poate oferi acest regim autoritar din regiunea nerecunoscută. Nu cred că multă lume din Transnistria înţelege efectiv ce ar însemna integrarea europeană dar toţi vor beneficiile legate de integrarea europeană. O bună parte din transnistreni au şi paşapoarte româneşti şi deja beneficiază de multe drepturi ca cetăţeni ai UE.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiunde de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Dacă în ultimii ani am tot văzut în Europa manifestații ale tinerilor care militează pentru justiție climatică și trag semnale de alarmă cu privire la pericolul global al schimbărilor climatice, figura cea mai cunoscută fiind cea a Gretei Thunberg, care a intrat în activismul de mediu de la 15 ani, iată că recent asociația elvețiană „Vîrstnicii pentru protecția climei” a avut cîștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care, marți, a condamnat Elveția pentru inacțiune climatică. O decizie istorică, după cum consideră activiștii de mediu. CEDO a considerat că inacțiunea climatică a unui stat, în cazul de față Elveția, este o încălcare a drepturilor omului. Ce consecințe ar putea avea această decizie pentru alte țări? Ce rol poate juca sistemul de justiție în lupta împotriva schimbărilor climatice? De ce avem luni consecutive de temperaturi record? I-am întrebat pe activiştii de mediu Ana-Maria Pălăduș, vicepreședinta asociației REPER21, şi Marian Ignat.
Marian Ignat: „CEDO e prima instituţie juridică internaţională care include în drepturile omului acest element al impactului schimbărilor climatice. Chiar dacă în acest caz CEDO nu spune cu cît ar trebui să fie mai ambiţioasă Elveţia, ea dă un semnal de alarmă şi e foarte clar că Elveţia trebuie să facă ceva acum, ca să nu pună o povară pe generaţiile viitoare, adică, pe de-o parte, o acţiune clară, concretă, rapidă, cît şi pe termen lung, astfel încît în cel tîrziu trei decenii să devină neutră climatic, adică să aibă şi perspectivă de viitor.”
În luna martie a acestui an s-au înregistrat temperaturi mult mai ridicate decît ar fi fost normal. Este de fapt a zecea lună consecutivă cu recorduri de temperatură. Care sînt explicațiile, e un fenomen reversibil sau asistăm deja la consecințe incontrolabile ale emisiilor de gaze cu efect de seră care provoacă încălzirea globală?
Ana-Maria Pălăduș: „Trendul de creştere a temperaturilor medii globale nu evoluează în mod linear, putem să avem evoluţii cîteodată foarte accelerate, chiar exponenţiale, apoi un an, doi în care se mai duc în jos temperaturile, după care cresc iar foarte mult. Dar, ca tendinţă medie, asistăm la o creştere consistentă, sistematică a temperaturilor medii globale. Ce se întîmplă anul acesta, spre deosebire de alţi ani, este că, peste efectul antropic al schimbărilor climatice, se suprapune fenomenul El Niño, care are loc odată la doi-cinci ani. Sînt schimbări ale curenţilor din Oceanul Pacific, fenomen care se caracterizează prin creşteri mai mari decît cele normale ale temperaturilor medii, schimbări ale regimurilor de precipitaţii. Dar şi fenomenul El Niño este, la rîndul lui, mult mai puternic din cauza schimbărilor climatice. Deci sîntem într-un cerc vicios. Oameni de ştiinţă consideră că vom vedea efecte ale acestui fenomen cel mai probabil pînă în vara acestui an.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
De mai multe săptămîni, la Budapesta au loc proteste din ce în ce mai ample. Zeci de mii de oameni au manifestat și sîmbătă în capitala Ungariei, cerînd demisia premierului Viktor Orban. Liderul mișcării din stradă este Peter Magyar, fost aliat al Fidesz, partidul de guvernămînt, care acuză actuala conducere de corupție și-și propune să candideze la alegerile europarlamentare din iunie în fruntea unei formațiuni de opoziție la partidul lui Orban. Peter Magyar a publicat o înregistrare a unei conversaţii cu fosta sa soţie, Judit Varga, fostă ministră a justiției, în care aceasta vorbește despre încercarea unui consilier al şefului de cabinet al lui Orban de a interveni într-un caz de corupţie. Acuzațiile de corupție vin după un alt scandal, provocat de grațierea, în 2023, a unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie, scandal care a dus în februarie 2024 la demisia președintei Ungariei, Katalin Novák, și a lui Judit Varga din funcția de parlamentar. Ele au semnat în 2023 grațierea. Cum de aceste scandaluri, pe teme atît de diferite între ele, au scos lumea în stradă? Am întrebat-o pe Raluca Alexandrescu, politolog, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
Raluca Alexandrescu: „E un efect, probabil, cumulativ al mai multor scandaluri care s-au adunat şi este, cred şi un efect cumulativ al unei uzuri a regimului lui Viktor Orbán, care se confruntă cu cea mai mare criză şi de credibilitate, şi politică, şi de imagine, şi-n plan intern, şi-n plan internaţional, de 14 ani, de cînd este la putere. Deci cred că există un efect conjugat al acestor crize care se multiplică şi care, pe de altă parte, se articulează şi-n jurul unei crize economice în care se afundă din ce în ce mai mult Ungaria.”
Peter Magyar, cel care azi pozează în avertizor de integritate, a fost, pînă nu de mult, un om fidel puterii de la Budapesta, un apropait al partidului Fidesz pe care azi îl contestă, un reprezentant al sistemului corupt. E credibil acum cînd face aceste dezvăluiri?
Raluca Alexandrescu: „Asta se întreabă mulţi de vreo lună şi jumătate încoace, de cînd a început să devină vocal pe scena publică. (...) Peter Magyar nu a ieşit neapărat la rampă cu un discurs fundamental diferit faţă de cel pe care probabil că îl susţinea în calitate de membru al Fidesz. A direcţionat critica împotriva regimului exact înspre acele puncte care par a rezona cu nemulţumirea populară şi care sînt legate de corupţie, de un sistem clientelar, pe care lumea începe să-l identifice din ce în ce mai mult cu regimul politic al lui Orbán, lucru care nu se întîmpla neapărat pînă acum doi ani, dovadă că Orbán a şi cîştigat alegerile acum doi ani cu un procent mai mult decît confortabil. Acesta cred că este punctul posibil de cotitură pe care pare să-l exploateze Magyar în momentul actual.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Ministerul Apărării Naționale a făcut publice primele două proiecte de lege privind apărarea națională. Legea apărării care e acum în vigoare a fost adoptată în 1994 și a suferit șapte modificări, ultima în 2011. E nevoie de modificarea legii apărării naționale? În proiectul pentru o nouă lege se folosește conceptul „amenințare hibridă”. Despre ce e vorba și cum poate interveni forța de apărare pentru a contracara o asemenea amenințare? L-am întrebat pe Robert Lupițu, redactor-șef al platformei „Calea europeană”.
Robert Lupițu: „În momentul în care vorbim nu de nevoia de a ne apăra, ci de nevoia de a descuraja, avem nevoie în egală măsură şi de forţă umană foarte bine calificată din perspectivă militară, şi de echipamente şi tehnică militară care să poată fi mînuită de soldaţi.”
E util în Europa, în România, discursul despre posibilitatea unei confruntări NATO-Rusia sau doar stîrnește panică?
Robert Lupițu: „Cred că e bine să avem o abordare realistă prin care cetăţenii să înţeleagă că pericolul nu este iminent dar nu este exclus, riscurile nu sînt iminente dar ele există. (...) Structurile militare NATO sînt obligate să opereze cu toate scenariile. Şi acum, fiindcă Rusia a declanşat acest război, sîntem în situaţia să ne punem problema cum ne-am descurca în scenariul în care ar avea loc un conflict. Însă, din moment ce Rusia nu a reuşit în 25 de luni să avanseze în aşa fel încît să cucerească Ucraina, în aşa fel încît să cadă Kievul, este clar că forţa armată occidentală descurajează Rusia şi trebuie să continuăm să descurajăm Rusia.”
Apasă pe Play pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Scriitoarea Gabriela Adameșteanu va primi Premiul de Excelență la Gala Radio România Cultural din 22 aprilie, în semn de recunoaștere a importanței operei sale pentru literatura română contemporană. Gabriela Adameșteanu este creatoarea unui univers ficțional complex, locuit de personaje memorabile, cum e celebra Vica Delcă, din „Dimineață pierdută” sau Letiția Branea, al cărei destin este urmărit în mai multe romane. Un auz extrem de sensibil la limbaj și o privire capabilă să atragă în narațiune detalii semnificative pentru construcția atmosferei se împletesc cu observația psihologică rafinată și capacitatea de a construi structuri narative solide, calități care au impus-o pe Gabriela Adameșteanu, încă de la primele cărți, drept una dintre autoarele noastre cele mai importante. Citită și recitită azi, de generații diferite de cititori, tradusă în peste 15 limbi, literatura ei trece cu brio proba timpului și îi asigură autoarei locul printre prozatorii noștri canonici.
Adela Greceanu a vorbit cu Gabriela Adameșteanu despre literatura ei dar și despre activitatea ei jurnalistică și civică.
Gabriela Adameșteanu: „Personajul este motivul pentru care scriu. Iar motivul pentru care scriu romane uneori cam prea lungi este că nu mă-ndur să mă despart de personaje. Criticii și cititorii au observat că ele reapar din cărți mai vechi în cărți mai noi. Personajele devin pentru mine niște prezențe umane chiar, la fel ca oamenii pe care îi întîlnesc în realitate. (...) Trilogia Letiției e și o trilogie a vîrstelor, a vîrstelor unei femei de condiție medie, dar și a vîrstelor societății românești din 1975 pînă în anii pandemiei.”
De la primul roman, „Drumul egal al fiecărei zile”, criticii au remarcat forța vocii în literatura dumneavoastră. Iar în „Dimineață pierdută”, roman polifonic, roman de limbaje, vocile personajelor devin mărci ale scrisului dumneavoastră. Ce presupune construcția pe voci a unui roman?
Gabriela Adameșteanu: „Dacă mă concentrez, încep chiar să aud personajele, am senzația că le urmăresc și le aud. Îmi place să aud mai multe voci, pentru că adevărul nu aparține unei singure voci și nu aparține unei singure minți. Așa văd eu lumea: este o întretăiere de viziuni și nu există un adevăr unic, fiecare are o parte din ceea ce se construiește în relatarea unui fapt.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Mai multe organizații nonguvernamentale au trimis o scrisoare deschisă către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) legată de deciziile de implementare a Digital Services Act (DSA), regulamentul european care a intrat în vigoare în februarie 2024. În scrisoare se atrage atenția că unele dintre proiectele ANCOM „au toate șansele de a limita drepturi fundamentale, în special libertatea de exprimare”. Regulamentul DSA al Uniunii Europene vizează crearea unui mediu online sigur bazîndu-se totodată pe respectarea drepturilor fundamentale. Ce presupune implementarea directivei europene Digital Service Act în țările Uniunii Europene? Cum intervine regulamentul european pentru protecția consumatorilor și pentru păstrarea unui mediu online sigur? Ce se înțelege prin „conținut ilegal”? Le-am întrebat pe Nicoleta Fotiade, de la Mediawise Society, expertă în educație media și digitală, președinta International Association of Media Education, co-prezentatoare a podcastului „Amprenta digitală”, şi pe Sabina-Alexandra Ștefănescu, de la Asociația pentru Tehnologie și Internet, expertă în securitate cibernetică.
Nicoleta Fotiade: „Insistăm pe dialogul cu autorităţile statului înainte de punerea în aplicare a proiectelor de decizie, pentru că e foarte important cum pleci la drum. Drepturile fundamentale ale omului, cum ar fi libertatea de exprimare, principiul acesta de bază ar trebui să fie în vederea legiuitorului. Noi am recomandat o analiză de impact pe drepturile fundamentale al acestor politici, care nu a fost făcută. E foarte important ca toate aceste lucruri să fie luate în considerare, discutate, analizate ca apoi, pe termen lung, să avem parte de nişte reglementări cu adevărat constructive. 95% dintre încălcările online se fac pe platformle mari, nu pe bloguri mici, locale.”
Cum intervine regulamentul european pentru protecția consumatorilor și pentru păstrarea unui mediu online sigur?
Sabina-Alexandra Ștefănescu: „În primul rînd DSA caută să tragă la răspundere marile platforme online. Pentru platformele mai mici şi pentru platformele care nu au scop comercial există mult mai puţine îndatoriri şi mult mai puţine raportări pe care trebuie să le facă. Cînd vine vorba de marile platforme, o mare parte din textul regulamentului vorbeşte despre moderarea conţinutului, despre scrierea unor rapoarte care încearcă să facă o analiză a riscului pe care aceste platforme îl prezintă atît în privinţa dezinformării, cît şi în privinţa conţinutului ilegal şi raportarea măsurilor luate de acestea pentru a minimiza riscul, cred că o dată la doi sau trei ani.”
Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Germania a legalizat consumul de marijuana în scop reacreațional. Începînd din această lună, e legal să deţii pînă la 25 de grame de marijuana pentru uz personal sau să cultivi pînă la trei plante de canabis. Astfel, Germania devine a treia țară din Uniunea Europeană care legalizează consumul de canabis, după Malta și Luxemburg. Legalizarea consumului subminează puterea traficanţilor? Care sînt diferențele între consum de canabis în scop recreațional și utilizarea în scop medical a canabisului? I-am întrebat pe Alexandra Cârstea, fondatoarea asociației „Victoria mea“, prin care militează pentru legalizarea canabisului medicinal, şi medicul Costin Militaru, specializat în programe de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, co-autor al studiului „Politicile publice antidrog în România”.
Costin Militaru: „Prin legalizare avem acces la substanţe controlate din punct de vedere calitativ. Pot fi controlate şi din punct de vedere cantitativ. Şi, ca utilizator de substanţe, atunci cînd ai o problemă medicală, poţi să accesezi un serviciu medical, psihologic sau social fără să mai ai stigmatul de drogat. În momentul de faţă, ca dependent de substanţe, cînd accesezi, de exemplu, serviciul de urgenţă, 112, în caz de supradoză, în majoritatea situaţiilor, ambulanţa vine şi cu poliţia sau poliţia ajunge înainte. (...) Portugalia a dezincriminat consumul de substanţe în general, nu doar de canabis, şi, în 30 de ani, s-a observat că infracţionalitatea a scăzut, patologiile asociate consumului de droguri au scăzut şi numărul consumatorilor a scăzut.”
Alexandra Cârstea militează pentru legalizarea canabisului de uz medicinal, a colaborat și la redactarea unui proect de lege în acest sens, Legea Victoria.
Alexandra Cârstea: „Peste 80% dintre români sînt în favoarea legalizării canabisului în scop medical. Românii sînt pregătiţi, pacienţii nu numai că sînt pregătiţi dar de multe ori sînt foarte educaţi cu privire la alternativele pe care le au atunci cînd este vorba despre sănătatea lor iar comunitatea ştiinţifică ar trebui să-şi asculte pacienţii şi ulterior să-şi dea mîna cu ei şi să depună argumentele în sensul acesta în faţa legiuitorilor. (...) Am reuşit să ne coagulăm în prima federaţie din România a canabisului medicinal şi cînepii industriale. Vom face lansarea oficală în scurt timp. Acţiunile noastre de acum înainte vor fi concentrate şi unitare.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural - Daha fazla göster
