Folgen
-
Nu avem noi foarte multe cuvinte din limba rusă modernă în vocabularul românesc, dar și acelea care sunt... pot avea niște povești în spate de-a dreptul fascinante! :)
Cine ar fi zis că drujbă, cuvânt rusesc, are o legătură, mai veche în limba română, cu sensul de... „prietenie”. Cum e posibil? Află din acest podcast Literparc!
Dicționarele menționate în cadrul podcastului pot fi găsite online, astfel:
1. Octavian Laiu-Despău, Dicționar de eponime. De la nume proprii… la nume comune, București, Editura Saeculum I.O., 2007.
2. DER – Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă, de Tudora Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, Editura Saeculum I.O., 2007.
Mai multe despre acest subiect poți citi și aici.
Găsești Literparc și pe facebook.
Acesta este podcast #2 din seria de podcasturi Literparc „Poveștile din spatele unor cuvinte și expresii românești”. -
Pe cât de blamat, pe atât de folosit și preferat de vorbitori, din dorința exprimării elevate, dar și sub presiunea modei lingvistice, substantivul locație s-a răspândit cu repeziciune în limba română, bucurându-se de un mare prestigiu.
Dar… e corectă utilizarea lui? Hai să vedem!
Locație, când e utilizat cu semantica sa recentă, e un anglicism semantic, un substantiv „americanizat”, după cum îl numește lingvistul G. Gruiță. El exista deja în limba română, până să dezvolte sensuri noi, strecurate din engleza americană. În prezent, vorbim de un cuvânt polisemantic, așadar.
Cum în vogă au ajuns să fie cuvintele provenite din limba engleză, nici locație nu a scăpat, să zicem.
Prin intermediul mass-mediei și a „maniei jurnalistice a căutării de sinonime” - după cum au numit lingviștii această tendință, calculul semantic locație a fost preluat rapid de către vorbitori, care au început să-l folosească preponderent în vorbirea curentă.
În plus, locație este preferat de vorbitori și din dorința unei exprimări elevate. Factori, iată, au fost destui, pentru rapiditatea cu care acest anglicism semantic s-a răspândit, în română.„Reacția „conservatorilor” nu s-a lăsat prea mult timp așteptată, transformând cuvântul locație într-unul dintre cele mai controversate fapte de limbă. Uzul în exces, abuzul inadecvărilor contextuale, eliminarea alternanțelor sinonimice etc. sunt observații pertinente și arată că această inovație lexicală nu este încă bine fixată în sistem. Ea are deja o conotație de mimetism și snobism lingvistic și, în ciuda faptului că este „pe val”, implică un anumit risc de utilizare. Va urma probabil o perioadă de reașezare a lucrurilor, cu delimitări și specializări semantico-distribuționale și stilistice între loc și locație, așa cum stă bine unor rude vechi, abia regăsite” (G. Gruiță).
Referințe:
DCR3 – Dimitrescu, Florica (coordonator), Alexandru Ciolan, Coman Lupu, Dicționar de cuvinte recente, ediția a III-a, București, Editura Logos, 2013.
DEX 2009 – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009.
Dragomirescu, Adina, Nicolae, Alexandru, 2011, 101 greșeli de lexic și de semantică. Cuvinte și sensuri în mișcare, București, Humanitas.
Gruiță, G., Moda lingvistică actuală. Norma, uzul și abuzul, ediția a II-a revăzută, Pitești, Editura Paralela 45, 2011.
Marcu, Florin, Marele dicționar de neologisme, București, Editura Saeculum, 2000.
***
Vino în parcul virtual de Litere pe următoarele căi:
blog: literparc.ro
Facebook: https://www.facebook.com/LiterParc.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/literparc/
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UC8gGV5rAHuMi_Al9NeqRBQg
-
Fehlende Folgen?
-
Am observat că, în repetate rânduri, substantivul (sic!) unicat e utilizat în poziție adjectivală, ca atribut, așa că am aruncat o privire în dicționare, pentru a verifica statutul său gramatical și dacă, poate, a suferit vreo schimbare în acest sens. Însă unicat este înregistrat doar ca substantiv neutru, cu două sensuri, fără vreo mențiune că ar putea avea și alte valori gramaticale, precum cea adjectivală.
El e folosit totuși ca adjectiv variabil chiar, acordat cu substantivul determinat și declinat în consecință. Ia chiar forme complet atipice (unicată, unicați), având în vedere că singura sa formă de plural, consemnată și în dicționare, și ca substantiv neutru, este... unicate.
Referințe:
DCR3 – Dimitrescu, Florica (coordonator), Alexandru Ciolan, Coman Lupu, Dicționar de cuvinte recente, ediția a III-a, București, Editura Logos, 2013.
DEX 2009 – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009.
DOOM2 – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005.
*** Gramatica limbii române. I. Cuvântul, Tiraj nou, revizuit, București, Editura Academiei Române, 2008.
***
Subiectul a fost dezvoltat într-un articol în revista „Dacia literară”, nr. 2 (141)/vară 2016, p. 199-203, dar și pe site-ul Literparc.ro: https://www.literparc.ro/unicat-in-normele-gramaticii/
Vino în parcul virtual de Litere pe următoarele căi:
blog: literparc.ro
Facebook: https://www.facebook.com/LiterParc.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/literparc/
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UC8gGV5rAHuMi_Al9NeqRBQg
-
Ka-ka, Kă-kă, Ka-Ko, Ka-kă... Dar nu doar ele! Cacofonii celebre sau mai deloc cunoscute? Vorbim despre ele aici, în episodul #10 din podcasturile gramaticale Literparc. :)
Ce greșeală gramaticală avem într-o cacofonie? Sau de semantică? Ori de lexic?
Dacă un enunț ca „Vrea să zică că…” este criticat din cauza efectului neeufonic, atunci ar trebui să fim, până la capăt, mai catolici decât papa și să amendăm și repetițiile neplăcute enunțate anterior.
Ei bine, am dat exemple de cacofonii rezultate și de la alte tipuri de repetiții sonore supărătoare, pe lângă clasicele ca-ca sau că-că ori ca-co / ca-că. Și iată, am stabilit, că și alte forme de sunete repetate constituie cacofonii, deși nu sunt atât de des semnalizate sau amendate de către vorbitori. Însă, dragi ascultători, fenomenul cacofoniei nu se rezumă doar la repetiții sonore neplăcute auzului.
Adesea, din dorința de a evita un asemenea efect dezagreabil din punct de vedere sonor, mulți dintre vorbitori cad într-un „păcat” mult mai mare: greșeala gramaticală (sau, denumită mai precis, după cazul curent, cacologie).
Dar hai să aflăm mai multe împreună, în cel mai recent podcast gramatical!
Referințe:
1. DEX 2009 – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009.
2. Gruiță, G., Moda lingvistică actuală. Norma, uzul și abuzul, ediția a II-a revăzută, Pitești, Editura Paralela 45, 2011.
3. Nedelcu, Isabela - Cacofonii la care nu v-ați fi gândit. Unde duce frica de cacofonie (articol online).
4. Wikipedia/Cacofonie
5. Szilagyi N. Sandor - Reflexii pe marginea fenomenului „ca şi”. Mic studiu de sociologie a conformismului (articol online).
Vino în parcul virtual de Litere pe următoarele căi:
blog: literparc.ro Facebook: https://www.facebook.com/LiterParc.ro/ Instagram: https://www.instagram.com/literparc/ -
„Când scrii, şi pe şi trebuie să-l cauţi în dicţionar. Dacă între timp şi-a schimbat sensul?” Cu aceste vorbe ale lui Petre Țuțea, începea Emina, colega mea de... Literparc, acum mai bine de 9 ani, un articol despre chestiunea care constituie și tema acestui podcast gramatical. Spunea ea mai departe: „Cu gândul la aceste vorbe şi cu gândul la adaptarea situaţională, m-am uitat şi eu în dicţionar să văd, dacă între timp, a apărut verbul... a vroi.”
Lucrurile nu s-au schimbat de atunci însă: forme ca vroiam sunt încă foarte ocurente. Rezultatul e același, la o simplă căutare în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, din 2005, cunoscut ca... DOOM2): verbul a vroi nu mai este înregistrat în acest dicționar, prin urmare nu există.Dar hai să vedem care e treaba cu „vroiam”! De unde a apărut, cum se explică? De ce auzim tot mai des „vroiam” și… cum ar trebui, de fapt, să spunem?
Subiectul a fost dezvoltat dintr-un articol mai vechi de pe Literparc.ro: https://www.literparc.ro/vroiam-voiam/Surse bibliografice utilizate pentru documentare sau menționate în acest podcast:
1. DEX 2009 – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009.2. DOOM2 – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005.
3. Dragomirescu, Adina, Nicolae, Alexandru, 2011, 101 greșeli de lexic și de semantică. Cuvinte și sensuri în mișcare, București, Humanitas.
Vino în parcul virtual de Litere pe următoarele căi:
blog: literparc.ro Facebook: https://www.facebook.com/LiterParc.ro/ Instagram: https://www.instagram.com/literparc/ YouTube: https://www.youtube.com/channel/UC8gGV5rAHuMi_Al9NeqRBQg -
Deja vara e la colț, așa că revenim, iată, și cu subiecte de gramatică a limbii române, adaptate vremurilor. Episodul de față prezintă pluralele corecte din punct de vedere gramatical ale unor cuvinte estivale bine cunoscute.
Căci, în mod obișnuit, acum nu doar că s-ar înmulți oamenii pe plaje, la ștranduri și piscine sau la terase, dar și pluralele stâlcite a numeroase cuvinte des rostite în sezonul călduros.
Sunt estivale cuvinte ca înghețată, limonadă, bragă, festival, hotel, șort, căpșuni, cireșe - saaau… dar, hai că vedem împreună cum stă treaba. Pentru că, pe cât de des folosite sunt vara, pe atât de greșit sunt declinate pentru redarea pluralului lor. Din grabă, neatenție, necunoaștere a normelor lingvistice în vigoare.
Subiectul este dezvoltat dintr-un articol mai vechi de pe Literparc.ro: https://www.literparc.ro/inghetate-limonade-plurale/
Surse bibliografice utilizate pentru documentare sau menționate în acest podcast:
DOOM2 – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005.Nedelcu, Isabela, 2012, 2013, 101 greșeli gramaticale, București, Humanitas.
Zafiu, Rodica, 2010, „Păcatele limbii: Caucioace”, în România literară, nr. 1.
Vino în parcul virtual de Litere pe următoarele căi:
blog: literparc.ro Facebook: https://www.facebook.com/LiterParc.ro/ Instagram: https://www.instagram.com/literparc/ -
Suntem încă în plină primăvară, deși n-ar părea, așa că m-am gândit să vă vorbesc în acest episod despre o floare reprezentativă perioadei: păpădia. Dar nu așa, oricum. Am vrut să mai aruncăm un ochi și înspre limba engleză, pe care, oricum, românii o iubesc destul de mult, și să vă povestesc despre istoria variantei englezești dandelion, care este, la rându-i, foarte interesantă.
Ajungem cu discuția, desigur, și la „bănuțul floral” românesc, ca să știm ce s-a întâmplat, în timp, de la origini, și cu termenul pentru păpădia noastră, nu doar cu cel al englezilor.
Surse bibliografice:
Ciorănescu, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă, de Tudor Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, Editura Saeculum I.O., 2007. --->> disponibil aici: bit.ly/2uUF9Uz
dexonline.ro, s.v. păpădie.
Sherk, Bill, 500 Years of New Words. The Fascinating Story of How, When, and Why Hundreds of Your Favourite Words First Entered the English Language, Toronto, The Dundurn Group, [2004]
-
E vremea adevărului astăzi! Și, de fapt, ar trebui să fie mereu...
Aflăm mai multe în acest episod, din seria de podcasturi Literparc.ro „Poveștile din spatele unor cuvinte și expresii românești”, despre originea expresiei binecunoscute și larg utilizate In vino veritas. Rămânem și cu o temă de gândire până data viitoare, dată fiind etimologia și semnificația acestui clișeu internațional: să bem cu măsură sau să bem suficient cât să fim sinceri pe deplin?
Surse bibliografice:
I. Berg, Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre, București, Editura Științifică, 1968.
De unde vine expresia „in vino veritas“. Metoda folosită în antichitate pentru a scoate la lumină adevărul, articol online pe adevarul.ro, din data de 23 martie 2019.
In vino veritas: origine e significato dell’espressione latina, articol disponibil online pe italiapost.it.
In vino veritas - originea și sensul expresiei, articol online pe destepti.ro, publicat în data de 17 iulie 2018.Treccani.it, s.v. in vino veritas
Ne găsiți cu această serie de podcasturi și pe Spotify și Google Podcasts.
#invinoveritas #literparc #podcasts #linguisticpodcasts #literparcpodcasts #cliseuinternational #internationalcliche #internationalidiom #Latinidiom #Greekidiom #languagehistory #history #linguistics #invineadevarul #originea #povestiexpresii #etimologie #etymology #words #sayings #internationalsaying #proverbinternational
-
Intrăm astăzi și pe tărâmul limbajului familiar-argotic și vă voi povesti, pe lângă trăsăturile de bază ale argoului, despre evoluția de sens a unui cuvânt care, în prezent, a ajuns să fie utilizat cu o valoare de superlativ, de la un înțeles absolut banal, inițial. Este vorba despre... marfă.
Argoul poate fi un limbaj al lumii interlope, prezent în suburbii, în închisori, dar și al comunităților underground, al tinerilor și al celor care adoptă, în general, un stil de comunicare neconvențional, cool. Are clar, prin definiție, un caracter de limbaj secret, accesibil doar celor din grupurile care îl folosesc.
Conferă, prin utilizarea lui de către acele persoane, sentimentul de apartenență la grupul care utilizează un astfel de limbaj.
Cuvântul marfă a avut o evoluție de sens încă de la început, când s-a dezvoltat dintr-un cuvânt maghiar cu alt înțeles de bază. Apoi, din nou, o a doua modificare semantică, în trecerea de la vocabularul comun la cel argotic, s-a întâmplat când din „vită” – sensul primar al substantivului comun din care a evoluat, a ajuns să capete rolul unui adjectiv sau adverb cu valori de superlativ, în argou.
Lucrările bibliografice consultate pentru acest subiect:*** Dicționarul limbii române, tomul VI, Litera M, Academia Română, București, 1965-1968. / „Dicționarul Tezaur al Limbii Române”.
Rodica Zafiu, 101 cuvinte argotice, București, Editura Humanitas, 2010.
Acesta este episodul #5 din seria de podcasturi Literparc.ro „Poveștile din spatele unor cuvinte și expresii românești”.
Ne găsiți cu această serie de podcasturi și pe Spotify și Google Podcasts. -
Acest episod al podcasturilor Literparc este dedicat... copiilor din suflet, veșnici, precum și... gorjenilor de oriunde... s-ar piti .
Vorbim aici despre originea cuvintelor simpatice ale copilăriei ca pituluș, pituș, ghiduș, tiptil, cu efect ludic atât prin sens, cât și prin sonoritate, amintind de unul dintre cele mai iubite jocuri ale copilăriei, „de-a v-ați ascunselea” sau „baba oarba”.
La baza lui, stau aceste articole redactate în format digital:
· Pituluș, ghiduș, tiptil... prin limba română
· „Pituluș” sau... un alt fel de „v-ați ascunselea” prin limba română
Sursele bibliografice consultate:
Bulgăr, Gh., Constantinescu-Dobridor, Gh., Dicționar de arhaisme și regionalisme, București, Editura Saeculum Vizual, 2002.
Cihac, A. de, Dictionnaire d’étymologie dacoromaine. II. Éléments slaves, magyars, turcs, grecs modernes et albanais. Frankfurt, 1879, p. XXIV-816.
Ciorănescu, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă, de Tudor Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, Editura Saeculum I.O., 2007.
Scriban, August, Dicționaruʼ limbii românești, 1939, Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”.
Suciu, Emil, 101 cuvinte de origine turcă, București, Humanitas, [2011].
Acesta este episodul #4 din seria de podcasturi Literparc „Poveștile din spatele unor cuvinte și expresii românești”.
-
Ca orice popor, și noi, românii, suntem bogați în expresii care mai de care și ce ne demonstrează contactele pe care le-am avut cu limbi și culturi diferite, străine.
Așa s-a întâmplat și cu expresia „a trage aghioase” sau „ a trage LA aghioase”, care, contrar unor credințe și etimologii populare, deci greșite, nu are legătură cu... anumite reacții firești, dar incontrolabile, ale organismului. :)
Ceea ce se cunoaște mai puțin și e mai interesant însă e cum a derivat acest grecesc aghios, pe teren românesc, la... Aghiuță, nume utilizat eufemistic pentru Diavol.
Surse bibliografice consultate:
1. Stelian Dumistrăcel, Pînă-n pînzele albe. Dicționar de expresii românești. Biografii – motivații, Ediția a II-a revăzută și augmentată, Iași, Institutul European, 2001.
2. Cătălina Maranduc, Dicționar de expresii, locuțiuni și sintagme al limbii române (DELS), București, Editura Corint, 2010.
3. * * *, Dicționar de expresii și locuțiuni românești, București, Editura Științifică, 1969.
4. Dicționarul Academic [Academia Română] - * * *, Dicționarul limbii române, Literele A-B, București, 1913.
Acesta este podcast #3 din seria de podcasturi Literparc „Poveștile din spatele unor cuvinte și expresii românești”.
-
„Mulțumesc” e unul dintre cele mai frumoase cuvinte pe care le înveți atunci când iei contact cu o limbă nouă, iar „mulțumescul” românesc este, de departe, printre cele mai aparte din lume, prin dubla semnificație pe care o cuprinde(a), cel puțin la origine.
Dintre toate cuvintele românești, acest verb are una dintre cele mai inedite povești. Te invit să o afli din acest podcast și de pe Literparc.ro, parcul virtual de litere.
Găsești Literparc și pe facebook.
Acesta este podcast #1 din seria de podcasturi Literparc „Poveștile din spatele unor cuvinte și expresii românești”
