Folgen
-
Invitatul nostru in acest episod este George Moroianu, fondator Flip.
-
În acest episod îl avem invitat pe Rudi Vizental, CEO și cofondator ROCA Investments. Rudi ne povestește despre cum arată în practică, procesul de transformare al companiilor antreprenoriale în care investește ROCA, pe drumul către scalabilitate.
-
Fehlende Folgen?
-
În acest episod, ducem mai departe principiile și mecanismele de construire a unei echipe performante la nivel de organizație, pentru ca ea sa funcționeze cât mai bine ca o echipă de echipe, sau „team of teams”.
Pentru acest scop, este nevoie să înțelegem cât mai bine noțiunea de sistem și faptul că, orice sistem e parte dintr-unsistem mai mare. Astfel, începem să vedem corelațiile care suntutile și să le conducem așa cum trebuie.
Nimic nu există în sine însuși și totul a apărut din ceva și funcționează în interiorul a ceva și probabil va dispărea înceva.
-
Prin această temă complexă și provocatoare, ne propunem o înțelegere mai bună a amprentelor culturale pe care le avem, pentru a putea lucra cu ele într-un fel cât mai productiv în echipe.
Din aceasta perspectivă, subiectul este unul relevant atât pentru echipele multiculturale, cât și pentru cele românești, pentru o mai bună funcționare și conducere a lor.
-
În acest episod discutăm despre ce anume generează conflictele, când ele sunt bune pentru organizații, când nu, ce putem face la modul practic pentru a le gestiona cât mai constructiv și mai benefic pentru echipe și organizații.
-
Construirea încrederii într-o echipă este elementul fundamental în construcția unei echipe. Este un subiect complex și critic, care permează toate culturile, chiar daca se manifestă diferit.
Toți oamenii, ca să progreseze împreună, să reușească ceva împreună, au nevoie să aibă încredere unii în alții. Iar pentruînalta performanță e nevoie de un nivel de încredere ridicat.
-
Prin acest episod, ne dorim să ajutăm liderii cu mai multă claritate pe ce înseamnă diverse tipuri de intervenții în echipă, printre care și team coaching, și cum ar putea ei, la modul practic, să le folosească într-un fel cât mai util în echipele pe care le conduc.
-
Vorbim în acest episod cu precădere despre interacțiunile echipei cu sistemele, procesele, procedurile organizației și în ce măsură organizația e construită structural și are un design care să încurajeze lucrul în echipă. Are organizația un design favorabil? Sau are un design care este neutru sau chiar descurajează lucrul în echipă?
-
In this special episode, we will be talking about the systemic approach in team dynamics and team performance. It's a subject that we are fascinated about and we hope we will be able to spread this fascination and interest.
-
În acest episod discutăm subiectul învățării în echipă – cum diferă învățarea individuală de învățarea împreună, execuția pentru învățareversus execuția pentru eficiență, învățarea din greșeli și practici de învățare în echipă. Spor la învățat!
-
Un motiv important pentru care o echipă merită să existe este sa ia decizii bune. Subiectul deciziilor de echipă este însă unul complex și necesită o structură bună și procese clare pentru a produce rezultate. De aceea, în acest episod discutăm despre cum luăm cele mai bune decizii în echipă, despre principiilecare le guvernează și despre posibile procese decizionale pentru un rezultat cât mai bun.
-
În acest episod deschidem capitolul normelor echipei cu valorile și comportamentele dezirabile dintr-o echipă. Începem discuția de la nivelul organizației și apoi particularizăm la nivel de echipă. Povestim despre importanța lor, capcanele cu care se confruntă liderii și ce putem face să le construim ca avantaj competitiv.
-
Pentru majoritatea clienților cu care am lucrat, întâlnirile sunt un punct dureros. Așadar, în acest episod discutăm subiectul întâlnirilor de echipă: de ce facem întâlniri, de ce să facem mai puține întâlniri și cum anume să leconducem pentru a fi din ce în ce mai bune.
-
În acest episod începem conversația despre cei mai importanți catalizatori ai performanței de echipă cu răspunsurile noastre la două întrebări esențiale:
Cum ne asigurăm că ce are de făcut fiecare membru al echipei e împărțit, trasat și corelat cel mai bine?
Cum ajungem să avem cel mai potrivit număr al oamenilor din echipă? Care e dimensiunea, de fapt, ideală și ce soluții avem la îndemână pentru a o atinge?
-
Ȋn cel de-al optulea episod, Cosmin Alexandru, co-fondatorul Teamology Institute, l-a avut drept invitat pe Dl. Gyula Fatér, CEO of OTP Bank Romania, cu care a avut un dialog despre ceea ce ȋnseamnă crearea și dezvoltarea unei echipe performante ȋntr-o organizaţie atȃt de complexă cum este o bancă.
-
Ȋn cel de-al șaptelea episod, Cosmin Alexandru, co-fondatorul Teamology Institute, l-a avut drept invitat pe Marius Ștefan, co-fondatorul companiei Autonom Group, cu care a avut un dialog despre ceea ce contribuie la crearea, menținerea și dezvoltarea unor echipe performante.
-
Episodul echipelor antifragile este despre cum putem să construim și să conducem echipe care să folosească în interesul lor factorii de stres cu care se întâlnesc, problemele și dificultățile din mediu intern sau extern, pentru ca să crească, să se dezvolte și să obțină o performanță superioară.
-
Aducerea celor mai buni oameni în echipă, este un subiect important nu doar pentru manageri, ci și pentru membrii echipei.
Cu cât plasăm mai mult responsabilitatea la echipă, cu atât șansele sunt mai mari ca echipa să devină mai puternică și să obțină performanța.
Cum anume facem acest lucru, povestim în acest episod.
- Mehr anzeigen